25.11.2023
Fabiola Stoi
câte-o inimă din cer. Pe prima am găsit-o în curte, pulsa albastru în iarbă. Cu iuțime de mână am salvat-o din gura lui Rex. Până să știu clar ce-o fi cu ea, am pus-o pe raft, lângă ouăle fabergé. Pe a doua am cules-o dintre răsaduri. Măi să fie, mi-am spus așezând-o lângă cealaltă. Apoi a început torențiala. Vesele, triste, pline de viață sau amorțite de dor, nu mai pridideam culegându-le. Atunci am luat acul și ața, am proptit scara pe norul cel mare și m-am afundat în cer ca să găsesc ruptura.

Vlad Mușat
Era Săptămâna Mare. Luni. Cumpărasem un miel întreg. Din păcate, trebuia tranșat. Treaba asta, de obicei, îi revenea bunicii, dar în anul acela nu s-a simțit bine, așa că a trebuit să-mi iau în serios rolul de bărbat. Cu ciocanul băteam în satâr, până când treceam de os. În tot acest timp, m-am uitat în ochii mielului ca în două globuri de cristal. I-am revăzut pe ai mei, chiar în ziua divorțului. Judecătoarea a împrumutat vocea mamei. Rareș, oprește-te că-l ciopârțești și nici de ciorbă n-o să mai fie bun.

Nicolae Popescu
Mitruț își lipește nasul de geam. Zăpada s-a așternut de-o palmă în curte. Lemnele din șopron sunt pe sfârșite. Va sparge azi câteva buturugi. Le va da apoi de mâncare Joianei și lui Iordăchiță, vițelul. Bunicul Văsălie e bătrân și-l dor șalele, iar sora Irina are doar patru ani. După treabă, Mitruț va porni spre școală, șase kilometri peste deal. Se trage lângă soba aproape rece. Strânge cartea la piept, cu degete bătătorite. Ochii îi strălucesc hotărât: merg la școală, mă fac om mare și te-aduc acasă, mamă.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În noiembrie 2023, grupul are 12.090 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus