Alex Caragian
Doar trei pețitori rămăseseră în cursa pentru cucerirea mâinii Prințesei Uau. Când începu finala de departajare, Zmeul aruncă buzduganul în cer și-i căzu pe Lună, dar tot nu era de ajuns de sus pentru a impresiona juriul de bufoni regali. Căpcăunul lansă măciuca dincolo de stele și se încurcă între inelele unei planete. Evident, doar Prâslea deținea cheia încercării. Paloșul de care rămase agățat după azvârlire tăie sforile de care erau atârnate Luna și toți aștrii. Prâslea este tot la înălțime.
Arthur Ianoși
cenușă, mamă. Am crezut că au dat foc la frunzele adunate în jurul cazarmei, mamă, dar urletele care încă se mai aud în văzduh fac din Buchenwald cel mai negru coșmar. Acum 5 zile, Ilse Koch a adus un cuptor cu plită. În lagărul meu nu există bolnavi, așa ne-a zis. Mulțumesc lui Dumnezeu, sunt bine mamă. Karl a dispărut. La fel și Hans. Tușeau foarte puțin. Acum sunt abajur de veioze. Le-am văzut tatuajele. Ieri am văzut și grota plină cu urne. Am numit-o Peștera Gemetelor. Închei aici, mamă
Andrei Tiganus
Și mă îngrijorează cu fiecare căzătură. Știu că e bătrân, dar nu putem să ne mai oprim. Ne-am oprit odată noaptea, într-un hambar. Aproape ne-au prins atunci, aproape am murit de frică. Dar acum suntem aproape. Încă două zile de mers, doar atât. Apoi îl voi duce la spital și se va face bine. Îi spun asta zilnic, dar nu mă crede. Sincer să fiu, nici eu nu mă cred. Dar nu pot să recunosc asta lângă el. Trebuie să fiu puternic pentru amândoi. Haide, tataie. Încă un pas, încă un kilometru. Hai că poți. Hai că poți.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În noiembrie 2023, grupul are 12.090 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).