A curățat sita de la cadă. A zâmbit, așa e cu vârsta, și-a spus, va fi mai atentă la reclame, sigur una îi va da soluția părului des, mătăsos, ferm. Dimineață a văzut desenul abstract format din multe fire de păr, prea multe, pe pernă. A închis ochii, dar imaginea stativului, a cateterului, a serului ce se dorea dătător de viață pe care-l primea de 2 ori pe săptămână, e prea bine conturată. Un film cu sonor. Vocea asistentei hârșie secvența cu întrebarea clasică, a început să cadă? Da. De ieri.
Monica Aldea
Ilenuța ieșise în haine de sărbătoare să-și afle ursitul. Baba Leonora o sfătuise să nu mai fugă din calea feciorilor, ba chiar să se împiedice, c-așa își va lega soarta de vreun voinic. Își făcu o cruce, scuipă în sân întru alungarea gândurilor vrăjmașe și porni în întâmpinarea alesului. De trei ori căzu fata și o ajutară, pe rând, băiatul popii, clopotarul și mutul satului, primii însurați, ultimul holtei. Oblojindu-și rănile cu pelin, afurisi pe Leonora, gândind: soarta, să i-o spui lu' mutu.
Iulia Visi
Câte-o Picătură Chinezească. Zdruncinat de cruzimea iubitei își pregătește răzbunarea cu o sticlă de rom. Aprinde lumânarea ei preferată, fistic și flori de patchouli. Detestă mirosul dulceag din aer, probabil cum detestă și parfumul altuia pe ea. Imaginile penetrante ale trădării, palmele celorlalți între picioarele ei, abandonul lui. Recită fiecare vers pe care i l-a dedicat vreodată. În urmă cu o zi existența sa a încetat să mai curgă. Pic-pic. Trupul neînsuflețit se prelinge de la balustrada balconului.
