27.11.2023
Silvia Ștefan
Și-au cuprins mâinile pe masa din bucătărie. Nu puteau să se privească în ochi. Câtă iubire și, totodată, cât orgoliu. El îi fixa lobul drept, acela de care-și frecase nasul la prima întâlnire. Ea se holba la umărul pe care își odihnea capul în serile de film. Niciunul nu îndrăznea să oprească povestea, deși era doar o chestiune de timp. Mă mai iubești, Silvi? Nț. Deloc? Unde-ai fost ieri? La bunicu', am cules strugurii. La bunicu', spuse ea stins. De acolo vin eu. Și-a retras mâinile, iar el a continuat să cadă.

Ana-Maria Butuza
Bătu la ușa babei Vanda, cu o găină neagră în brațe și un pumn de monede, atât cât putu să adune de când începu să o pască necazul. Baba o măsură lung prin fumul înecăcios al pipei și după ce tuși gros, îi arătă scaunul, să se așeze: nu-ți fie frică, femeie, că de-i face cum îți spun toate necazurile tale or să pice pe rând. Și se apucară să atâțe focul în vatră, până ce flacăra ajunse la coada lui Scaraoțchi și-i aprinse smocul. Urla păcătosul, dar femeile întețiră flacăra până când penele găinii se făcură albe.

Paul Dârvariu
Nu chiar de ieri. A-nceput mai de mult. Un fir azi, două mâine, trei poimâine și în vreo doi ani m-am procopsit cu o frumoasă chelie. Îmi venea să plâng când mă uitam în oglindă, așa că m-am împrumutat la bancă și m-am programat pentru un transplant de păr. Cocuței nu i-am spus. Voiam să-i fac o surpriză. La întoarcerea din Turcia, când mi-a văzut frizura, a izbucnit în râs: fraier mai ești, Grigore. Tu nu știi că acum sunt la modă bărbații cu chelie? Așa e. Mâine mă duc la frizer. Mă tund zero.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În noiembrie 2023, grupul are 12.090 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus