Își încheie ritualul de dimineață. Unghiile lungi, negre, arătau impecabil. Ochii sclipeau cu feciorelnică viclenie. Își aranjă pelerina, luă torța și despică iute cerul. Dădu la o parte câțiva nori joși, căutând următoarea victimă. Fără patimă, de când îngerii nu mai aveau zvâcul de altădată. Bântuiau cu aripile pleoștite și zâmbete moarte. Plictisit, se descălță, stinse torța în Marea Moartă și strigă: bossule, lipsesc un an. Pariu pe următoarea veșnicie că aici, jos, nimic nu se va schimba?
Vero Anttheia Teodoru
Nu-mi amintesc mare lucru. Mi s-a spus că am fost o fiară, că victima are trei dinți zburați și piramida nazală demolată. Procesul s-a derulat rapid. Tot ce îmi apare în minte e rânjetul grețos când am primit vestea. Oricum voiam să iau o pauză și nu știam cum. Printre gratii din ochiul pătrat lumina se prelinge pe zid. Visez că fug, nu găsesc niciun drum. În următoarea zi sunt mutat în altă celulă. La așa an interesant nu mă gândisem. Întunericul își intră în drepturi. Adorm. În visul ăsta asta urc.
Adriana Patroi Miu
Frunzele se balansau sălbatic, într-un joc senzual, sub lumina pală a farurilor de mașină. Șoseaua era încă umedă, copacii niște șerpi încolăciți de-a lungul drumului. Fugeam. Fugeam de libertatea promisă spre o libertate deplină. Nu mai dormisem de două nopți, mă opream doar să alimentez și o luam de la capăt. Îmi plângeam bătrânețile. Fredonam. Râdeam. Când am văzut prăpastia era deja târziu. Roțile au refuzat să frâneze și un gând m-a săgetat până în suflet: Adio an sabatic. Spitalul sau eternitatea?
