În prima lună nu am ieșit din casă aproape deloc. Stăteam toată ziua întins pe canapea și mă uitam în gol, aiurea. Habar n-aveam ce să fac cu mine în jungla asta urbană. Nu mai știam să vorbesc cu oamenii, nu mai știam cum să râd, mă speriam de artificii. Pe străzi mergeam încovoiat, cu capu-n pământ. În fiecare noapte mă trezeam transpirat, trezit de câte-un coșmar. Nicio femeie nu reușea să stea cu mine; toate-mi spuneau că sunt un ciudat. Una mi-a spus chiar că nu-s deloc bărbat. Mâine mă reîntorc pe front.
Sanda Burță
În stânga, rațe sub măslin. În dreapta, casă de piatră. În față, drum. În spate nu mă uit. Mantră. În Parga, răsare soarele. O bătrână vinde sandale. Peste drum, mănânc pește. Îmi ung rănile din tălpi cu ulei. Alunec și cad. Kalí týchi, râde bătrâna. Mă ridic. Mantră. În Ammounas e noapte. Mă descalț și-mi bag picioarele în apa Aheronului. Cică se varsă-n Styx. Deschid telefonul. Hai acasă, tati. Domnu de sport a zis să-mi cumpăr sutien că mi-au crescut țâțele. Sunt cuminte, aprind lumânări la mormântul mamei. Vii?
Siranuș Hakobian
Eu plec, a zis și s-a ridicat de la birou lăsând laptop, telefon și cheile mașinii. Și dus a fost. L-am reîntâlnit întâmplător după un an, într-un creier de munte. Avea o odaie de chirpici și mirosea a sărăcie. Nefericitul era de nerecunoscut, cu cizme de cauciuc și cu obrajii roșii de ger. Vino înapoi, l-am rugat. Nu pot, că abia mi-am găsit sufletul, e acolo, în casă, mi-a arătat el cu degetul. Am deschis ușa să-i văd sufletul, dar înăuntru era doar un ieduț proaspăt fătat, cu ochii ca niște semne ale mirării.
