Anul în care am devenit moș - 2023

Vă plac icrele de somon care se sparg între dinți? De sushi cu carne de arici de mare ce părere aveți? Dar să asculți Mahler în timp ce privești un apus de soare? Sau Siciliana de Bach, la o înmormântare, când îți aduci aminte de cele mai amuzante întâmplări din viața ta? Vreau să spun, de fapt, că viața este frumoasă, dar merită trăită. Meciul vieții noastre nu are minute de prelungire, nu mai putem schimba nimic, cerând reluarea jocului, așadar trebuie sa fim foarte atenți cu timpul alocat. Mărturisesc că am rămas blocat psihologic pe la 45 de ani, iar modul în care mă identific cu această vârstă vine la pachet cu o stare de bine. Îmi fug ochii în toate părțile, imaginația e plină de fantasme, iar gândurile merg și ele în direcții necontrolate. Câte planuri frumoase nu mi-au trecut prin cap în orele consacrate visării! Pot afirma că am un fel de dublură, un heteronim care locuiește în capul meu, care nu mă lasă deloc să accept realitatea. Ce, numai Pessoa să aibă?

Într-una din zile, trebăluiam prin grădină. După aia, am ieșit să tund dedicat iarba din afara gardului. Organizarea era ca de manual: mai întâi tundeam cu motocoasa, apoi greblam, măturam, făceam grămezi din loc în loc pe care urma să le pun în roabă și să le duc înăuntru pentru a le pune în saci. Tocmai pusesem în roabă vreo două grămezi când au apărut doi băiețași cu bicicletele, trecând pe lângă mine ca pe lângă un obstacol ce trebuia ocolit și, făcând slalom printre celelalte grămezi de iarbă, cel din spate a strigat către cel din față: "Ai văzut ce i-am făcut la moșu' ăla?". Am rămas surprins, ca să nu zic șocat. "I ragazzi di oggi!", vorba italianului. Instinctiv, m-am uitat în spate, dar nu mai era nimeni. Eram singur în fața unei realități cu care nu mă mai confruntasem. Care-va-să-zică, eram un moș.

Seara, înainte de culcare, m-am uitat mai atent în oglindă. Ce naiba? Nu mi s-a părut a avea caracteristici de moș. Poate a fost o întâmplare, nu?

Însă, zilele trecute, am fost la mănăstirea Vlădiceni să mă spovedesc la duhovnicul meu, părintele Calistrat. "Sărut-mâna, preacuvioase părinte, iertați și binecuvântați!". Eram foarte încurcat, neștiind încotro să mă uit, dar părintele m-a luat tare: "Nemâncat, nebăut?". Am dat timid din cap. Mi-a dat un bilețel cu "Sfintele". "Hai, gata, fugi la părintele Elefterie să te dezlege și să te împărtășești". Cred că m-a "citit". În ultimele zile participasem la toate deniile, nu mâncam nimic în timpul zilei, iar seara abia ciuguleam câte ceva. Mi-a și zis prietenarul meu Casian la un moment dat: "Da', tu, de ce nu mănânci? Ești sărac?". Aveam și un canon de îndeplinit, dar pe ăla îl "rezolvam" dimineața.

Era biserica plină, n-aveam cum să ajung la altar, iar părintele Elefterie era afară. Îl cunoscusem la mănăstirea Botoș, era un tip simpatic, înalt, solid, fâșneț, mâna dreaptă a părintelui Calistrat, un fel de protguard. M-am dus la el și am așteptat după o domnișoară care părea și mai spășită decât mine. Mi-a pus pe creștet epitrahilul, "... te iert și te dezleg...", adăugând voios: "Gata, moș Costache, mergi prin spate la altar să te împărtășești", aruncându-mi o privire în care se ascundea tot ceea ce credea el sincer despre mine.

Am rămas mască. Adică eu, moș. Și, nu unul oarecare, ci chiar moș Costache, ca fratele sorei Aglaia, baba absolută. "Aici nu stă nimeni", a zis ăla într-un final. "Păi, nu ești moș? Cine te crezi că ești?". Iar heteronimul din mine a reacționat dur: "Nu, nu ești! Nu ai decât 45 de ani! Cel mult un senior-citizen". N-ai auzit că vârstele omului au fost modificate de progresiști? Acum, vârsta a treia este între 60 și 80 de ani, vârsta a patra (moș) între 80 și 90 de ani, iar longevitatea este peste 90 de ani?".

Ei, bine, măi băieți și fete. Nu știu ce credeți voi, dar eu... nu mă las bătut! Dovadă stă poza de relaxare în public cu Amna dintr-o seară de sâmbătă, o încercare de evadare din prizonieratul propriei maturități. Am aruncat peste bord toate ideile preconcepute și am devenit liberi. Ce dacă nu mai suntem copii? N-avem voie să ne maimuțărim și noi, puțin, acolo? Vorba aia: zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul nostru!

Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2023 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2023), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Un prim termen orientativ este 15 ianuarie 2024, dar nu ezitați să ne scrieți și mult după acest termen. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2023. Vă rugăm să duceți vorba mai departe, trimițând invitația și spre prietenii voștri. (Redacția LiterNet)