Am primit (direct sau indirect), de Ziua Națională, mai multe mesaje de "La mulți ani, România!" scrise incorect românește, adică fără virgulă la locul ei. M-am bucurat și am rîs mult cînd unul dintre ele, venit din fostul exil, astăzi "simplă" diaspora românească occidentală, a fost completat, nu corectat, ulterior, de un altul, dar scris corect românește, venit pe același "canal" de la Chișinău - probă ironică, poate, că inexistenta, inventata limbă "moldovenească" s-ar putea să fie, cine știe, uneori, adevărata limba română. Extra-teritorialitatea te face să-ți faci limba teritoriu, patrie.
Patriotismul începe cu limba. Nu te poți declara patriot vorbind și scriind greșit românește. Sau te poți, tocmai, doar declara astfel.
Dînd glas unei convingeri mai vechi, la aprofundarea și clarificarea căreia lucrez, am adresat și eu, cu aceeași comună ocazie (deloc comună), următoarea urare:
De Ziua Națională a României, traducătorii literari, principalii, dacă nu chiar ultimii apărători și îmbogățitori ai gîndirii și exprimării în limba română (baza oricărei pretenții de patriotism), vă urează LA MULȚI ANI! CITIȚI, GÎNDIȚI ȘI VORBIȚI PE ROMÂNEȘTE! Adică TRADUCEȚI!
Cred, repet, cu tărie asta. Și mi se pare un adevăr luminos și lămuritor: traducătorii sînt poate ultimii, mai mult chiar decît scriitorii, cultivatori ai limbii române, ai oricărei limbi naționale.
Pentru că există îmbogățitori și sărăcitori - pe lîngă utilizatori-consumatori - de limbă - în general de resurse.
Există mai ales membri ai elitelor mai cu seamă politice, dar și economic-antreprenoriale, care nu produc nimic, nici individual, nici (micro)colectiv, pe niciun plan, care, altfel spus, nu doar consumă, ci sărăcesc limba-resursă-mijloc(-scop).
Există deci - repet, fixez - îmbogățitori și sărăcitori de limbă: secături secătuitoare de limbă română. Traducătorii și scriitorii sînt îmbogățitori, cei mai mulți membri ai elitelor politico-economice, sărăcitori.
Există însă și o categorie și mai rea, o fundătură dat fiind că o extremă: populiștii naționaliști. Aceștia sînt doar niște profitori și niște speculanți, niște sărăcitori-profitori cinici (toți politicienii mint, nu au cum să nu [și] mintă, dar populist-naționaliștii sînt niște simpli și absoluți profitori cinici - dar despre asta, altădată, în altă parte). Nu știu nimic, dar (doar) profită. Deși se bat cu pumnul în piept și-ți dau cu steagul în cap (dacă nu chiar te trag în țeapă cu el), ei nu fac decît să sărăcească limba, marca și unealta patriotismului, patriotismul pur și simplu, în stare pură.
Cu toții, de fapt, îmbogățim, în grade diverse, limba: transformînd-o pur metabolic, fără a fi neapărat, explicit, focalizat ("focusat") îmbogățitori ai ei, doar utilizînd-o, folosindu-ne de ea, "consumînd-o".
Există însă - repet și fixez - o specie, un soi, un neam (prost) de paraziți, nu absoluți, ci pur și simplu: populiștii, naționalist-populiștii, acești politicieni-polițiști care nici măcar calcuri sau importuri lingvistice, ca noi toți, ca tot românul, nu pot să facă deoarece nu cunosc nicio limbă străină, dar nici limba română, cărora în primul rînd româna le este limbă străină.
Am numit limba resursă. Dar o resursă este un mijloc și, ca mijloc, un scop: se traduce (tocmai!), se convertește, este într-o permanentă mișcare, deplasare și uneori chiar mutație trans-identitară, adică de trans-valuare, de "nomadism" sau "migrație" trans-valorică, adică hiper-valorizantă (mișcîndu-se, se tranformă, în principiu înbogățindu-se, dar și, așa cum am văzut, sărăcind). Tocmai astfel de separații trebuie combătute și desființate, fluidificate, permeabilizate, pur convenționalizate (semiotic, signaletic - ca orice frontieră: simplu element de limbaj), căci întunecă lucrurile, le blochează înțelegerea.
Patriotismul începe cu grija față de limbă (pe care o putem greși social, dar nu o putem nesocoti intenționat). Lingvisticul e o etică.
Iar limba este sinele invizibil: de tine însuți ai grijă avînd grijă și acordînd atenție limbii. Prin limbă ne putem auzi. Vorbind, trebuie să ne auzim (vorbim), să ne cunoaștem și să ne îngrijim, să avem grijă de noi, să ne corectăm. Abia prin grija față de limba-resursă, grija individuală de sine devine, este deja grijă de sinele colectiv (adevăratul, singurul sine).
Limba este ca aerul: ține de ecologie și de biodiversitate. Adică este o chestiune cu adevărat, nu globală, ci planetară. Deasupra, de fapt alături de pămîntul pe care stăm, pe care călcăm, pe care-l săpăm, aerul limbii: cerul comun (comunul cer). Și respirația sau sufocarea.
Patriotismul începe cu limba. Nu te poți declara patriot vorbind și scriind greșit românește. Sau te poți, tocmai, doar declara astfel.
Dînd glas unei convingeri mai vechi, la aprofundarea și clarificarea căreia lucrez, am adresat și eu, cu aceeași comună ocazie (deloc comună), următoarea urare:
De Ziua Națională a României, traducătorii literari, principalii, dacă nu chiar ultimii apărători și îmbogățitori ai gîndirii și exprimării în limba română (baza oricărei pretenții de patriotism), vă urează LA MULȚI ANI! CITIȚI, GÎNDIȚI ȘI VORBIȚI PE ROMÂNEȘTE! Adică TRADUCEȚI!
Cred, repet, cu tărie asta. Și mi se pare un adevăr luminos și lămuritor: traducătorii sînt poate ultimii, mai mult chiar decît scriitorii, cultivatori ai limbii române, ai oricărei limbi naționale.
Pentru că există îmbogățitori și sărăcitori - pe lîngă utilizatori-consumatori - de limbă - în general de resurse.
Există mai ales membri ai elitelor mai cu seamă politice, dar și economic-antreprenoriale, care nu produc nimic, nici individual, nici (micro)colectiv, pe niciun plan, care, altfel spus, nu doar consumă, ci sărăcesc limba-resursă-mijloc(-scop).
Există deci - repet, fixez - îmbogățitori și sărăcitori de limbă: secături secătuitoare de limbă română. Traducătorii și scriitorii sînt îmbogățitori, cei mai mulți membri ai elitelor politico-economice, sărăcitori.
Există însă și o categorie și mai rea, o fundătură dat fiind că o extremă: populiștii naționaliști. Aceștia sînt doar niște profitori și niște speculanți, niște sărăcitori-profitori cinici (toți politicienii mint, nu au cum să nu [și] mintă, dar populist-naționaliștii sînt niște simpli și absoluți profitori cinici - dar despre asta, altădată, în altă parte). Nu știu nimic, dar (doar) profită. Deși se bat cu pumnul în piept și-ți dau cu steagul în cap (dacă nu chiar te trag în țeapă cu el), ei nu fac decît să sărăcească limba, marca și unealta patriotismului, patriotismul pur și simplu, în stare pură.
Cu toții, de fapt, îmbogățim, în grade diverse, limba: transformînd-o pur metabolic, fără a fi neapărat, explicit, focalizat ("focusat") îmbogățitori ai ei, doar utilizînd-o, folosindu-ne de ea, "consumînd-o".
Există însă - repet și fixez - o specie, un soi, un neam (prost) de paraziți, nu absoluți, ci pur și simplu: populiștii, naționalist-populiștii, acești politicieni-polițiști care nici măcar calcuri sau importuri lingvistice, ca noi toți, ca tot românul, nu pot să facă deoarece nu cunosc nicio limbă străină, dar nici limba română, cărora în primul rînd româna le este limbă străină.
Am numit limba resursă. Dar o resursă este un mijloc și, ca mijloc, un scop: se traduce (tocmai!), se convertește, este într-o permanentă mișcare, deplasare și uneori chiar mutație trans-identitară, adică de trans-valuare, de "nomadism" sau "migrație" trans-valorică, adică hiper-valorizantă (mișcîndu-se, se tranformă, în principiu înbogățindu-se, dar și, așa cum am văzut, sărăcind). Tocmai astfel de separații trebuie combătute și desființate, fluidificate, permeabilizate, pur convenționalizate (semiotic, signaletic - ca orice frontieră: simplu element de limbaj), căci întunecă lucrurile, le blochează înțelegerea.
Patriotismul începe cu grija față de limbă (pe care o putem greși social, dar nu o putem nesocoti intenționat). Lingvisticul e o etică.
Iar limba este sinele invizibil: de tine însuți ai grijă avînd grijă și acordînd atenție limbii. Prin limbă ne putem auzi. Vorbind, trebuie să ne auzim (vorbim), să ne cunoaștem și să ne îngrijim, să avem grijă de noi, să ne corectăm. Abia prin grija față de limba-resursă, grija individuală de sine devine, este deja grijă de sinele colectiv (adevăratul, singurul sine).
Limba este ca aerul: ține de ecologie și de biodiversitate. Adică este o chestiune cu adevărat, nu globală, ci planetară. Deasupra, de fapt alături de pămîntul pe care stăm, pe care călcăm, pe care-l săpăm, aerul limbii: cerul comun (comunul cer). Și respirația sau sufocarea.