Leta Popescu: M-a binedispus invitația lui Alexandru Dabija. Iar când mi-a zis că fără mine nu vrea să facă Gala HOP, n-am avut de ales. M-a copleșit. Și amuzat. Dar HOP-ul nu a fost prima noastră întâlnire. Am mai avut câteva și înainte, deci ne cunoșteam, notorietatea dumnealui nu (mai) trezește în mine sentimente cărora să le dăm atenție. A fost o altă experiență care mi-a prins bine alături de el. Dar Gala HOP e despre tinerii actori, nu despre directorii artistici.
C.S.: Cum ți s-a părut în final că a fost receptată de concurenți tema? Amintesc pentru cititori, tema ediției cu numărul 26 - Prezența Actorului, vizând relația dintre actor și mijloacele tehnice.
L.P.: Tema a vizat mai mult tehnologia, până la urmă, ceea ce a detronat prezența actorului. Concurenții și-au bătut capul mai mult cu cablurile și conceptele decât cu prezența lor pe scenă. Tema cu tehnologia i-a făcut pe câțiva să își arate calitățile, iar pe alții i-a inhibat. Foarte mulți s-au complicat. Eu mă așteptam la lucruri mai simple. Ei s-au dus departe, de multe ori în defavoarea temei principale: prezența.
Tehnica înghite actorul de multe ori. Așa se zice. În mod curent calitățile actoricești se văd când ești necablat, neamplificat. Când ești "pur", atunci iese actoria din tine. Noi ne-am gândit că totuși, tehnologia e cu noi zi de zi, o folosim constant, devine parte componentă a noastră. Hai să o folosim pentru a pune în lumină imaginarul, intelectul, talentul tinerilor actori. Dar a reieșit că tehnologia ne sperie când trebuie să o punem într-un act artistic de 5-10 minute...
C.S.: Poate pentru că cei care participă la Gala HOP sunt actori, nu regizori. Mă întreb, această temă este una oportună actorilor? Nu se adresează ea mai mult regizorilor?
L.P.: Am mai citit și am mai auzit ideea că tema de anul ăsta a fost pentru regizori, nu pentru actori. Dar nu îi jignim oare pe actori când spunem asta? Actorul n-are și el cap și imaginație să folosească tehnologia? Nu erau probe de inovație tehnologică. Actorul trebuia să folosească un mijloc tehnic în spunerea unui text la alegere. Până la urmă actorul are nevoie mereu de regizor, și dacă ziceau text și atât, fără tehnologie. Dar, în fond, când spunem "e o temă pentru regizori!" cu ce îl investim pe regizor? E unu' mai deștept, mai cu imaginație, care te pune într-un context și dă coerență unui moment, eventual te ajută să îți alegi și textul că na, e regizor și e mai citit. Dar de ce nu au și actorii aceste minime calități, se întreabă cineva?
Eu nu cred că există actori buni fără univers cultural. Și nu mă refer la o mare cultură apăsătoare, ci la un gust. Oricare ar fi el. Că îți iei un monolog de Bogosian, sau că îți iei un sonet de Shakespeare, un monolog din tragedia greacă sau o poezie contemporană feministă, alegerea te definește, spune ceva despre tine, despre universul tău. Mulți și-au scris ei textele. Asta denotă, pe de o parte, o capacitate a actorului din 2023 de a genera și material dramaturgic (actorul total: scrie, regizează, joacă) și pe de altă parte, o lipsă de univers cultural. Nu-ți trebuie neapărat un regizor. Îți trebuie gust/univers. Și dacă îți trebuie, nu le-a interzis nimeni să lucreze cu unul...
L.P.: La ateliere eram deja puși în fața faptului împlinit. Nu mai puteam schimba mare lucru. Am încercat pe ici, pe colo, câte o direcție, ba eu, ba Dabija. Unii s-au luat după noi și au absorbit cât au putut, alții s-au încăpățânat să rămână în propunerea lor fără nicio schimbare. Am pierdut mult timp cu tehnologia, cu lumini, cabluri, video-uri etc. Din păcate atelierele nu s-au transformat în niște întâlniri artistice de discurs, de lucru, ci în niște repetiții a ceea ce ei aveau deja pregătit.
Trioul Dabija-Leta-Cozlac a funcționat clasic pe dinamica Tata-Mama-Unchiul de treabă. Dabija are autoritate fără să și-o impună. Orice pildă a lui era absorbită de concurenți. E și simpatic dar poate să te și inhibe ușor. Deci o figură paternă, să zicem. Eu mai mămoasă, să-i adun, să-i ajut, să-i împing, să-i organizez, să-i muștruluiesc, iar Uncheșul Cozlac e ăla de treabă care ne face toate mofturile și ne pune proiecții pe pereți și dacă vrem ne pune și beșini pe pereți pentru că e cool și disponibil.
C.S.: Atunci când alege teatrul un tânăr actor, care visează la roluri bune, la roluri mari, dar nu știe, de fapt, ce îl așteaptă în viitorul apropiat, ce ar trebui să facă, dincolo de această participare la gala care le este dedicată, care poate fi o rampă de lansare, care oferă vizibilitate?
L.P.: Cred că toți știm ce ne așteaptă după ce terminăm facultatea. Ne spune toată lumea de la admitere până la absolvire că o să ne fie greu, că nu o să reușim. Prin urmare tinerii nu cad într-o prăpastie a realității când ei erau convinși că vor juca Hamlet. Știu ce îi așteaptă: reclamele, secundarele, figurațiile etc. Ce ar trebui să facă? Să le facă pe toate. De la clovni în mall la figurație la Purcărete. Șansa trebuie căutată, nu trebuie așteptată într-un climat orgolios. În plus, sunt și rezidențe pe ici pe colo, mai ales în independent, e bine să aplice și acolo, să profite de tot ce oferă piața și cererea. Să se adune cu prietenii, să facă oriunde, orice, oricând. Să facă pentru experiență și ca să-i vadă lumea. Și să invite oameni la spectacole. Am observat că mulți tineri au o jenă în a invita colegi regizori la spectacole, mai mici sau mai mari. Cu această ocazie, le zic să nu aibă. Să ne invite, că dacă putem, venim.
C.S.: Cum îți imaginezi ediția viitoare a Galei HOP? Ai avea o propunere de director artistic? Ce temă ar fi relevantă?
L.P.: L-aș propune pe Eugen Jebeleanu, pentru dubla experiență teatru-film și aș formula o temă în zona asta. Am auzit despre Jebeleanu că lucrează într-un fel cu actorii, are el o metodă a lui, mi-a explicat-o și mie într-o seară. Mi s-a părut bună. Îmi imaginez o Gală HOP cu oameni de teatru și de film. Și cred că actorii ar veni într-un număr mai mare pentru că mulți își doresc să facă și film, sau mai ales film.
C.S.: Îți mulțumesc, Leta Popescu, și îți urez succes cu noile proiecte! A fost o bucurie să te cunosc și ca regizor, dar și ca om. Să ne revedem cu bine!
L.P.: Mulțumesc și eu! Gânduri bune!
Foto: Andrei Gîndac și Flaviu Dușa