Blestemul utopiilor reale

În vara lui 2005, printr-o alianţă care avea să se dovedească neinspirată, dramAcum şi Asociaţia Persona reuşeau să obţină un spaţiu pentru propriile proiecte, un sediu de teatru independent despre a cărei nevoie vorbeau de multă vreme şi unii, şi alţii.


Un an mai tîrziu...

Teatrul Desant are şi el o istorie a succesului prin eşec. La sfîrşitul lui 2006, Desantul e o platformă multidisciplinară care funcţionează pe bază de proiecte, venite din lumea teatrului, a dansului, filmului sau artelor vizuale. Un teatru-bazar, aşa cum se dorea de la bun început. Doar ideea romantică a acestor începuturi - colaborarea şi spiritul unei echipe stabile - s-a pierdut între timp.

Pentru că Teatrul Desant a început ca o coabitare constructivă, cu scopuri comune, a două grupuri ce aveau în comun membri şi principii constitutive: Asociaţia pentru Educaţie Creativă Persona şi dramAcum. Persona e alcătuită în majoritate din actori, dar fac parte din ea şi Adriana Zaharia, Gianina Cărbunariu şi Nicolae Mandea (cu toţii legaţi la vremea aceea de dramAcum), iar mulţi dintre actori au lucrat cu regizorii de la dramAcum. Căutarea unui spaţiu - şi găsirea celui oferit de Romtelecom - a pornit în această formulă binară şi bicefală: viitorul "teatru" urma să fie administrat de un "comitet" în care Persona şi dramAcum erau egal reprezentate (şi din care făcea parte, ca manager cultural, şi Andreea Grecu, la acel moment departe de ideea de a deveni directoare a AFCN). Primele neînţelegeri au apărut la alegerea numelui şi a siglei: negocierile şi succesivele întîlniri, faţă-n faţă ori virtuale, nu duceau la nici o soluţie satisfăcătoare pentru ambele părţi (cea care întrunise cele mai multe "voturi" - DramaBazar - propunerea lui Alexandru Berceanu - aducea prea mult, în mintea unora, cu dramAcum). Ideea numelui "Desant" îi aparţine, cel mai probabil, lui Nicolae Mandea; modul în care ea s-a impus (într-o şedinţă a Persona) li s-a părut celor de la dramAcum similar unui puci.

Cam la fel s-au petrecut lucrurile şi cu sigla: Tudor Petre, care-ar fi trebuit să se ocupe de "elementele de identificare" ale noului spaţiu (şi care lucrase înainte cu Gianina Cărbunariu, la mady-baby.edu), fusese rugat cu destul timp în urmă să propună cîteva sigle, însă a venit cu varianta unică (un elicopter) pe ultima sută de metri înaintea conferinţei de presă de lansare a Desantului. Motiv pentru care, cu votul a trei dintre membrii "comitetului" administrativ (din care făceau parte Adriana Zaharia şi subsemnata, din partea Persona, Radu Apostol şi Alexandru Berceanu, din partea dramAcum, şi Andreea Grecu) şi în ciuda opoziţiei membrilor dramAcum, sigla a rămas, provizoriu, cea propusă de Tudor.

Realitatea e că lucrurile s-au complicat mai tîrziu, odată cu încercarea de a organiza lecturile dramAcum pe texte est-europene. Conform principiului autonomiei de proiect, cei de la dramAcum ar fi trebuit să se ocupe de toate amănuntele legate de organizarea acestor lecturi, inclusiv de publicitarea lor (responsabilă fusese desemnată Vera Ion¹⁾). Publicitate nu s-a făcut, comunicatele n-au fost trimise²⁾ şi, în consecinţă, lecturile nu s-au mai ţinut. A urmat o şedinţă închisă a dramAcum şi o întîlnire a membrilor grupului cu cei de la Persona (întîlnire la care n-am participat, pe de o parte pentru că aveam o bănuială destul de precisă în legătură cu ce avea să se întîmple, pe de altă parte fiindcă, pornind de la această bănuială, nutream un acut sentiment de dezamăgire). Concluziile întîlnirii: dramAcum îşi lua jucărelele şi pleca, iar cei de la Persona rămîneau singuri în spaţiul de la Desant. De atunci, tema unui teatru propriu n-a mai apărut în discursul dramAcum...³⁾

Ştiu ce s-a discutat la acea întîlnire de "divorţ" din surse aparţinînd ambelor părţi, dar subiectele ei punctuale sînt mai puţin importante decît motivele de substanţă ale despărţirii. Nu era vorba (doar) despre nume şi siglă, despre faptul că a da cu mătura nu intră în atribuţiile unui regizor, despre refuzul de principiu al celor de la Persona de a lucra pentru proiectele dramAcum sau despre dorinţa membrilor acestuia de a-şi urma propria carieră. Cred că, de fapt, nici unul dintre cei de la dramAcum nu şi-a dat seama ce implică un teatru independent; că un astfel de teatru nu vine la pachet cu femeie de serviciu, secretar literar, organizator de spectacole şi contabil cu buget inclus; că e o investiţie de creaţie administrativă, financiară şi abia în ultimul rînd artistică. Şi că, într-un teatru independent, puterea de decizie se împarte în funcţie de implicarea administrativă, că aici sloganul e Ai o idee? Ţi-o faci! ⁴⁾, că principiul funcţional e cel al colaborării de pe poziţii de egalitate.

Iar în acel moment (august 2005) al vieţii lor artistice, cei de la dramAcum nu mai erau în măsură să facă investiţia de timp, energie şi imagine personală necesară pentru a porni Teatrul Desant de la zero, la fel cum le venea greu să accepte o cooperare parte-n parte cu actori cu care lucraseră, în spectacole, de pe alte poziţii. Oricare va fi fost avîntul romantic care-i mînase la crearea dramAcum-ului, membrii lui erau (şi sînt) personalităţi artistice puternice şi "produse" ale şcolii dictatorial-individualiste de regie din Romånia.

Pentru ei, Teatrul Desant a venit prea tîrziu. Şi a venit, într-un fel, ca un test: uneori nu e bine să-ţi vezi visele cu ochii, s-ar putea să nu le poţi face faţă.

În prezent, Teatrul Desant merge mai departe, cu acţiuni de tot felul, încercînd să facă rost de bani pentru amenajarea unei săli de spectacol. Regizoarea Adriana Zaharia conduce spaţiul, iar Bianca Boitan, unul dintre cei mai buni PR-işti culturali de la noi, absolventă de teatrologie, e director de marketing. Foarte puţini dintre cei implicaţi în lansarea teatrului mai lucrează acum la Desant.


Fragment din Un teatru la marginea drumului, Biblioteca Teatrul Imposibil, Cluj, 2007, carte a cărei lansare va avea loc la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu pe 26 mai.


Note:
1) La acea vreme, în poziţia de membru provizoriu al dramAcum, situaţie motivată de presiunea lui Nicolae Mandea pentru transformarea grupului într-un open source care să disemineze idei şi atitudini.
2) Perioada coincidea cu cea a celui de-al doilea workshop bistriţean ţinut de Roberta Levitow şi Nicolae Mandea, la care au participat Gianina Cărbunariu, Miruna Dinu, Maria Drăghici, Bogdan Georgescu, Ioana Păun şi subsemnata.
3)... decît în condiţiile unei susţineri financiare şi instituţionale din partea statului.
4) "Tema" primului concurs dramAcum, din 2000, era Ai o idee? Ţi-o facem!...