Ţigara

Gen: Comedie cu accente tragice

Structură: 2 părţi

Lungimea textului: 24 de pagini

Personaje:
1 femeie / 3 bărbaţi

Pavel
Victor, fiul lui Pavel
Filip, un vecin, cam de aceeaşi vârstă cu Pavel
Maria, de vârstă apropiată de cea a lui Victor

Prima parte

Decor: Scena poate fi aproape goală. În spate, apar siluetele "caselor" lui Pavel şi Filip. Pot exista şi copaci. În faţă este o bancă.

Pavel şi Filip se ceartă din nimicuri, după cum le e obiceiul. Ei sunt în lumea cealaltă, de după viaţă, unde e interzis să vorbeşti despre moarte. Chiar şi aşa, Pavel se ţine de şotii, provocând reacţii din partea lui Dumnezeu. De altfel, este singurul căruia pare a nu-i fi frică de Cel de Sus. A ajuns aici împreună cu fiul său, Victor, după ce a decedat într-un accident de maşină. Îl asigură pe acesta că va găsi aici iubirea aşteptată şi îi destăinuieşte că e aproape de a afla calea de a scăpa din această lume.

Celor trei li se alătură Maria, moartă recent, care nu înţelege ce i se întâmplă. Victor o linişteşte şi îi explică că între ei şi cei vii nu este o diferenţă prea mare. Năucită şi confuză, Maria are curajul să-i ceară o explicaţie lui Dumnezeu pentru moartea sa. Pavel îi admiră curajul şi este impresionat de atitudinea ei. Îşi asigură însă fiul că e vorba despre o dragoste pur părintească, deşi e la fel de îndrăgostit de noua venită, ca şi Victor.

Partea a doua

Decor: Întuneric la început. Se aud vocile personajelor care se ceartă, vesele, asupra unui eveniment. La aprinderea luminilor, decorul se dezvăluie acelaşi, doar că banca e puţin mutată şi în mijloc a apărut o pătură. Vocile vin din "casele" lui Pavel şi Filip.

Se pregăteşte masa pentru aniversarea lui Pavel. Sărbătoritul se ţine de glume, se ia puţin la harţă cu Filip, ca să mai omoare timpul şi ţine să-i arate lui Victor că încă mai poate da o mână de ajutor deşi a îmbătrânit cu câteva sute de ani. Maria e spiritul conciliator.

Filip şi Pavel pleacă la plimbare, iar Maria şi Victor rămân să termine de aşezat lucrurile. Se răsfaţă ca doi îndrăgostiţi, observă unul la altul primele semne ale îmbătrânirii şi ajung să discute din nou despre viaţa de aici. Maria încă mai tânjeşte după cea de dincolo, Victor e sătul şi speriat de dorinţa ei şi preferă să nu ştie nimic despre ce a păţit când a cutezat să-i ceară explicaţii lui Dumnezeu.

Pavel îi mărturiseşte femeii secretul întoarcerii la viaţă: trebuie să mori pentru a doua oară. E nevoie de doi pentru asta - unul va scăpa, iar celălalt va rămâne aici pentru a împlini pedeapsa grea. Secretul o înfricoşează pe Maria. Filip îi surprinde pe cei doi şi e gata să-i vorbească lui Victor despre apropierea dintre ei.

Maria calmează spiritele din nou şi spune că a ales moartea, adică viaţa alături de cei de aici, care nu e cu mult diferită de cea dinainte. Beau, mănâncă, dansează, se bucură de ce trăiesc până la stingerea luminilor.

Pe scena goală apar Maria şi Victor, uşor ameţiţi. Par fericiţi, deşi ea recunoaşte că simte lipsa a ceva, iar Victor realizează că gândurile primejdioase n-au părăsit-o. El e deplin ataşat de lumea asta: aici a crescut şi nu are multe amintiri din cealaltă.

Cei patru continuă să sărbătorească. Victor observă dramul de nebunie pe care îl au în comun Maria şi Pavel, care sunt aproape exaltaţi. Filip găseşte totul din ce în ce mai misterios. Nu înţelege cum Maria poate pretinde că viaţa de aici este de fapt cea adevărată. Totul i se pare o blasfemie. Şi totuşi, ideea că totul a fost doar un vis pare credibilă de vreme ce poate fuma dintr-o ţigară alături de Pavel. Dumnezeu nu protestează.

---

Victor: La mulţi ani, tată! N-am apucat să-ţi spun...
Pavel: Mulţumesc, fiule! Şi ţie, şi Mariei. E o fericire ca de ziua mea să vă ştiu pe voi fericiţi...
Filip (apropiindu-se): Dă-mi voie şi mie, Pavele, să-mi exprim sentimentele... (îl sărută) Să fii iubit de cine ştii tu...
Pavel (se desprinde): Aşa să ne ajute Dumnezeu! Aşa! După cum gîndim şi cum facem! Exact aşa să ne ajute Dumnezeu! Dumnezeu! Singurul! Singurul Dumnezeu!

E o schimbare evidentă la Pavel. Tonul sacadat al vocii, patima din glas, cît şi repetiţiile creează un efect.

Filip:...da... să ne ajute...
Pavel (cu amîndouă mîinile ridicate): Doamne, mă auzi? Doamne! Azi e cea mai fericită zi din viaţa mea de după viaţă! E cea mai fericită zi din moartea mea! Vreau să-ţi mulţumesc! Vreau să-ţi mulţumesc!

Avîntul neaşteptat al lui Pavel i-a cam luat prin surprindere pe toţi. Luminile de pe scenă se aprind mai tare, dar altfel decît în alte dăţi; oarecum cu blîndeţe, însă foarte sesizabil. Pavel cade în genunchi, urmat şi de ceilalţi, pînă cînd atmosfera se linişteşte.

Filip (ridicîndu-se): Da' curajos mai eşti, Pavele! L-ai prins într-o formă bună astăzi... Cine ştie ce se întîmpla dacă era supărat...
Victor: Ce te-a apucat, tată? Parcă ţi-era frică...?!
Pavel: Mi-era şi îmi este bine! Îmi este grozav de bine.
Victor: Da' ai fost cam imprudent... Altă dată cheamă-L cînd eşti singur, nu ne implica şi pe noi...
Pavel: Aveam nevoie şi de prezenţa voastră... Am vrut să verific... ceva...
Victor: Ce? Ce să verifici?
Pavel (încet): Secretul nostru... Al tatălui şi al fiului... Ştii că ţi-am vorbit de un secret...
Victor: Eşti nebun. Ai înnebunit, tată, scuză-mă că ţi-o spun... Ţi s-a urcat la cap...
Maria (ca de pe altă lume): Ce i s-a urcat la cap?
Victor: Nimic. Doar că vorbeşte prostii... n-ai văzut ce-a făcut mai 'nainte? Devine periculos... uneori... Ca şi tine, de altfel. Însă noi am avut o discuţie... ştii...
Maria (pe acelaşi ton): Ştiu discuţia... aceea...
Filip (repede): Despre ce?
Pavel: Ce te bagi, Filipe? Lasă copiii în pace...
Filip: Da' le fac eu ceva? Ei sînt în pace de cînd au murit... Toţi sîntem în pace...
Maria (brusc): Am o idee. O văd. Am o idee şi cred că e preţioasă... Acum mi-a venit...
Filip: Morţii n-au idei. Morţii au secrete... Multe şi neştiute... după cum spune Pavel... Deşi unele se mai află... şi atunci...
Maria (ţipă): gata! Ga-ta! Ajunge! Tocmai despre asta e ideea: despre noi! Noi cei care sîntem... aşa... Noi cei care nu mai sîntem, dar sîntem... Noi, cei care continuăm să fim! I-am zis şi lui Victor astăzi... dar într-o altă formă... Acum s-a conturat şi cred că ştiu ce ne macină... pe toţi... Ce m-a chinuit şi pe mine atîta vreme... motivul pentru care nu eram pe deplin fericită...
Filip:... Interesant... Alte mistere...
Pavel: Filipe!
Filip: Gata, gata, tac...
Maria (rar): Noi-nu-sîntem-morţi... Noi ne minţim... Ne prefacem... Simulăm că am fi... Jucăm teatru... Interpretăm rolurile unor morţi, dar nu sîntem... Aici se desfăşoară viaţa noastră... aici e de fapt viaţa noastră şi nu ne dăm seama...
Filip (pufnind): Ce aberaţie! Da' viaţa de dincolo ce-a fost?
Maria: Care dincolo? Aici e dincolo! Aici e dincolo! Trebuie să înţelegem odată! Dacă noi trăim aici, despre care dincolo vorbim?
Filip (încurcat): Dincolo... ştii tu...
Maria: Nu! Dincolo - nu există! Am visat. A fost un vis din care ne-am trezit! Nu pot fi doi de dincolo!
Victor: Eu nici n-am amintiri de-acolo...
Filip: Acolo! Să-i spunem acolo... Pe Pămînt...
Maria: Ai visat, Filipe! (se lasă în genunchi) Pune mîna! Pipăie! Pipăiţi şi voi! Aici e pămîntul! Aici! Acesta pe care stăm e pămîntul... E pămînt... Pămîntul pe care trăim e Pămîntul...
Pavel (din genunchi): Are dreptate... Aici e Pămîntul.
Filip: Aţi înnebunit! Aţi înnebunit cu toţii... Vă bateţi joc de mine... Treziţi-vă! Treziţi-vă!
Pavel (calm): Dar sîntem treji, Filipe! Am visat... iar acum ne-am trezit... Uite: eu am ochii deschişi...
Victor: Şi eu...
Maria: Şi eu.
Filip: Nu! Nu! Credeţi că este aşa, dar nu e... sunteţi morţi! Aţi murit... demult... Aţi murit şi aţi fost îngropaţi!
Pavel: Eu nu văd să fiu îngropat...
Victor: Nici eu...
Maria: Nici eu...
Filip: Pe cine vreţi voi să minţiţi? Că eu, unul, nu mă las păcălit de trucurile voastre... Eu sunt mort şi mort rămîn...
Pavel: N-ai decît, Filipe... Fiecare alege să fie ceea ce-i place... Noi alegem să rămânem vii... (Maria şi Victor confirmă)
Filip (Exasperat): Dar nu puteţi! Nu e alegerea voastră! E un destin... o cruce... Nu noi alegem... Noi ne supunem...
Pavel: Suntem supuşii Domnului...
Filip: Ca morţi!
Maria: Nu! Ca vii! Morţii nu-l interesează pe Dumnezeu. Îl interesează totdeauna viii.
Filip (ameninţător): Fii atentă cum vorbeşti! Fii atentă! Dumnezeu nu îngăduie obrăznicia!

Pavel izbucneşte în rîs.

Pavel: Filipe... Dumnezeu e atît de mare, de puternic, de iubitor şi de generos încît, mai ales EL, îngăduie orice. Orice! Crede în EL şi fă ce-ţi place!
Filip (spumegînd): E o aberaţie... o blasfemie ce spui. Dumnezeu nu îngăduie orice!
Pavel: Ba îngăduie...
Victor: Ba nenea Dan!
Maria: Ba nenea Puiu!

Izbucnesc amîndoi în rîs. Încep să se fugărească prin scenă strigînd "Ba nenea Dan! Ba nenea Puiu! Ba nenea Dan! Ba nenea Puiu!", pînă dispar în culise. Filip nu ştie ce să mai creadă. Pavel ia loc pe bancă, scoate din buzunar un pachet de ţigări şi-şi aprinde tacticos una.

Filip (copleşit): De unde ai ţigări?
Pavel: Le-am cumpărat...
Filip: Dar aici nu se găsesc ţigări! Aici nu se fumează!
Pavel: Da' astea ce-s? Da' asta ce-i? Ai visat, Filipe, după cum ţi-a spus şi fata asta: ai visat. Cînd mai urît, cînd mai frumos... Dar acum, te-ai trezit... Ai ochii deschişi... Pipăie-te... Şi acum, uită-te la mine cum fumez... Ce spui: fumez?
Filip (năuc):... da... parcă...
Pavel: Nu parcă! Fumez, Filipe, fumez...
Filip: Nu ştiu ce să mai cred... Să fi fost totul... un vis?
Pavel: Un vis, Filipe... Ţi s-a părut...

Filip îşi scuipă în sîn şi îşi face cruce.

Filip: Doamne! Doamne Iisuse Hristoase...!

După ce spune, priveşte în jur, aşteptînd să se întîmple ceva. Pavel fumează liniştit. Filip mai spune de cîteva ori "Doamne Iisuse Hristoase". Pavel continuă să fumeze liniştit. Filip rămîne blocat. Rămîne mai multă vreme aşa. Într-un tîrziu îndrăzneşte.

Filip: Pavele... Ştii ceva? Dă-mi şi mie o ţigară dintr-asta. N-am mai fumat de-o veşnicie.