Vreau să fie război

Gen: Dramă

Structură: 6 tablouri

Lungimea textului: 12 pagini

Personaje: 2 femei / 3 bărbaţi

Jenea, 20 de ani, foarte frumoasă, studentă la Universitate
Dima, 28 de ani, soţul ei
Andrei, 28 de ani, prietenul lui Dima
Slava, 28 de ani, alt prieten al lui Dima
Sveta, 25 de ani, prietena Jenei

Decor: Două camere dintr-un apartament mare din Moscova, mobilat cu piese scumpe, dar puţine, ce dă impresia de spaţiu neprimitor. În dormitor, se află un pat mare, şi o măsuţă de toaletă cu oglindă. În sufragerie, o canapea joasă, o masă rotundă cu câteva scaune şi un televizor.


Sinopsis:

Jenea şi Dima se pregătesc să-şi înceapă ziua. El îşi anunţă soţia că va veni ceva mai târziu acasă de data aceasta pentru că va ieşi la o bere cu băieţii. Ea va merge ca de obicei la teatru, la film, la o prietenă sau la bibliotecă. Îi cere bani pentru bilete, îşi sună mama din provincie să afle veşti şi pleacă apoi împreună.

Slava şi Andrei, prietenii lui Dima, se întorc cu acesta în apartamentul lui. Jenea nu s-a întors aşa încât încep să bea, să glumească şi să povestească despre femei, slujbe şi eventuale noi reglementări. Jenea îi găseşte veseli şi li se alătură la un pahar de votcă. Reuşeşte să întreţină buna dispoziţie, iar bărbaţii se bucură de compania ei. După ce oaspeţii îşi încheie vizita, Dima şi Jenea fac dragoste.

Vorbesc apoi pe întuneric, încercând să-şi ghicească zâmbetele. Dima simte totuşi că ea ascunde ceva, că nu e suficient de fericită lângă el. Ea îl asigură că, deşi nu-i spune tot, e fericită cu el. Îşi amintesc apoi de primele întâlniri, iar ea îi cântă până ce Dima adoarme. Jenea se ridică din pat şi începe să conspecteze dintr-o carte. E 3 dimineaţa şi nu are somn. Spune că pentru unii oameni, războiul a fost singurul lucru ce li s-a întâmplat în viaţă. Dima încearcă s-o convingă să se odihnească şi să nu-şi mai pună atâtea întrebări.

Este 9 mai, prilej de sărbătoare în Rusia, iar el se pregăteşte de picnic. Îi cere sfaturi despre ce ar trebui să ia la el, îi povesteşte despre planurile de viitor, despre călătoriile pe care le vor face împreună şi despre ce intenţionează să-i cumpere. Jenea ascultă tăcută, privind la televizor parada militară din Piaţa Roşie. Nu va veni cu el la picnic, se va întâlni cu prietena ei, Sveta. Dima pleacă singur la picnic şi Sveta îşi face apariţia curând după plecarea lui.

În vreme ce mănâncă, Sveta vorbeşte despre diete şi despre istoria ei nefinalizată cu un bărbat, în vreme ce Jenea mărturiseşte că nu aşteaptă decât declanşarea unui război. Ar fi dispusă să plece pe front pentru o cauză dreaptă. Nu înţelege cum pentru ceilalţi ziua de 9 mai reprezintă un simplu motiv de distracţie. Renunţă însă la a mai explica şi revine la discuţia despre feluri de mâncare.

Dima se întoarce acasă şi o găseşte pe Jenea uitându-se la film despre război. Încearcă să o convingă să facă dragoste din nou, dar nu izbuteşte. Jenea ameninţă că va pleca. Ea trebuie să vadă rafalele de foc din film. Dima este tot mai descumpănit. La televizor se aud focuri de armă şi frânturi din ştiri sau informaţii despre luptele de pe front. Pe un fundal muzical, Jenea începe să plângă.

---

După cîteva ore.
Intră Jenea cu un buchet imens de liliac şi un tort.
Aruncă trandafirii din vază, pune liliacul, se uită îndelung la buchet.
Sună la uşă. Jenea iese, se întoarce cu Sveta.

Jenea: Bine c-ai întîrziat. Am ieşit să iau cîte ceva şi mi-era teamă că nu ne-ntâlnim.
Sveta: La ce magazin ai fost?
Jenea: La supermarket. Cum stăteam aşa, brusc mi-am amintit: "Unde mi-e capul? O aştept pe Svetka şi n-am luat nimic dulce".
Sveta: Bineînţeles, că e şi cazul să bag dulciuri în mine. Mai ştii cînd ţi-am zis de dieta aia nouă? Aia de nouă zile.

Jenea, zîmbind, dă din cap afirmativ.

Sveta: Trei zile - orez fără sare, trei zile - piept de pui, tot fără sare, trei zile - mere verzi. La început mi s-a părut că e bine - mănînci cît vrei. Numai că de pui mi s-a acrit deja în a doua zi, iar de orez să nici nu mai aud, basta. Cu merele e mai bine. Am slăbit (visătoare) patru kilograme? Şi ce crezi? Cum am terminat zilele cu mere, m-am dus la magazin şi am ras cinci cartofi.
Jenea: Ce fel de cartofi?
Sveta: Prăjituri - cartof. Şi ăsta a fost doar începutul. Dar tu ce-ai luat dulce?
Jenea (rîzînd): Tort. Cu miere şi halva.
Sveta: O-o-o.
Jenea: Dar începem cu ceva mai serios.

Jenea pune salată în farfurii, suc în pahare.

Sveta: N-am înţeles de ce n-ai plecat cu Dimka. V-aţi certat?
Jenea: Nu, de certat nu ne-am certat.
Sveta: Te enervează prietenii lui?
Jenea: Nu. Doar ţi-am povestit despre ei. Sînt minunaţi. Dealtfel îi ştii şi tu, de la nuntă.
Sveta: Atunci rămîne o singură variantă. Te simţi foarte rău şi-i ascunzi lucrul ăsta lui Dima.
Jenea (rîzînd): Noroc că ai venit după ce a plecat Dima. Făceaţi aici un concurs de cercetare a cauzelor... Pur şi simplu n-am vrut să plec de-acasă, vreau să mă uit la nişte chestii.
Sveta: Ciudată mai eşti şi tu, Jen'ka. Dacă eram bărbat, să mă tai nu mă-nsuram cu tine.
Jenea: Nici eu nu m-aş fi însurat cu mine.
Sveta: Gîndeşte-te numai! Adică omul meu să se agite, să rezolve totul şi să-i adune pe toţi - iar eu să nu mă duc. Fă şi tu o socoteala - nici bărbat, nici distracţie. Tu nu înţelegi: bărbaţii trebuie iubiţi, lăudaţi, susţinuţi. Şi-aşa le e greu în viaţă, cu conştiinţa asta a lor - fiziologică.

Jenea rîde veselă.

Sveta: Zău, vorbesc serios. Ca un prieten mai mare. Ai un bărbat super tare, nu-i prea clar de unde l-ai luat, dar nici nu mai contează.
Jenea: Ai promis să-mi povesteşti ceva.
Sveta: Cînd?
Jenea: Cînd am trăncănit la telefon, acum vreo săptămînă.
Sveta: A-a. Cînd ţi-am promis aveam ce povesti - părea să fie o chestie sigură între mine şi un tip, dar... Acum, cam de-o săptămînă încoace - nici nu mai am ce povesti. A fost o săptămînă goală. Nici nu mai ştiu. Ai fi zis că totu-i în ordine: dădusem şi patru kile jos, îmi cumpărasem şi o fustă la solduri, una aşa, şmecheră, roşcată. (Ridică din umeri).
Jenea: Nu te deprima. Nu-i nimic. O să vină totul, trebuie doar să meriţi. Trebuie să-ţi formulezi visele corect, să te gîndeşti la ele.
Sveta: Dar tu la ce te gîndeşti?
Jenea (după ce a stat pe gînduri): La război.
Sveta: La ce?
Jenea: Cîteodată mă gîndesc la război, sau nu, mai exact, îl visez tot timpul.

Pauză.

Jenea: Ce-i drept nu visez că aş fi ucisă. Şi nici victoria n-o visez niciodată. Pur şi simplu ştiu că va veni şi că-l voi apuca.
Sveta: Şi cum, visezi lupte? Porţi cască, cizme?
Jenea: Nu, nici lupte nu visez. Nici măcar nu ştiu ce visez - pur şi simplu ştiu, în somn, că e război. A da, cred că se numeşte popas sau, ştii, bărbaţii sapă tranşee, iar eu, aşa (zîmbeşte) gătesc ceva. (Pasionată). Visez fie orele dinaintea luptei fie cele de după.
Sveta: Eu una nu mă gîndesc deloc la război. O sărbătoare ca oricare alta. Îmi plac cîntecele, salutul.
Jenea: Şi Dimka tot aşa consideră. O sărbătoare şi-atît. Zi liberă! Primăvară, picnic, un păhărel de vodcă. (Pauză). Dar e ciudat, oare pentru asta au luptat şi au murit oamenii, ca să vină o pace dintr-asta, cu băuturică şi dans. Nu-mi pot imagina aşa ceva. (Pauză). Ştii ce mi-a spus o dată bunică-mea. "Acum pare că în viaţă nici n-a fost nimic adevărat, drept, chiar fericit, în afară de război."
Sveta (încet): Să înnebuneşti.
Jenea: Da, a trăit nouăzeci de ani, i s-au întîmplat multe după aia, dar ea-şi amintea mereu de război - "n-a fost nimic în viaţă, în afară de război". Eu n-am înţeles-o atunci, dar acum...

Pauză.

Jenea: Vreau să fie război! Vreau! Să mi se spună unde e duşmanul, să mi se dea o armă automată şi să trag, să trag. Şi dac-aş avea un copil, tot aş pleca pe front. Să ştii clar: "Cauza noastră e dreaptă. Duşmanul va fi zdrobit. Victoria va fi a noastră". Înţelegi: cauză! Şi - dreaptă! (Liniştită) Nu înţelegi.

Pauză.

Sveta: Te-ai conectat deja la "MegaReţea"?
Jenea (rîde): Hai lasă. Îţi dau o chestie nemaipomenită. Un aperitiv. A mîncat Dimka la restaurantul "Praga" şi mi-a povestit că era foarte bun. Îl întreb - din ce e? Păi parcă era nişte linte, castraveciori muraţi, calamari şi încă ceva bun, nu ştiu ce.
Sveta: Veşnica poveste. Ia găteşte ceva aşa şi pe dincolo. Întrebi. Ce anume? Şi-n cel mai bun caz tot la un pui pe grătar se ajunge.
Jenea (aduce salatiera, gustînd mîncarea din mers): Aha, şi Dimka tot aşa a zis. "E bun. Totuşi, parcă-i lipseşte ceva". Dar mie mi-a plăcut - aşa că am tot făcut.

Sveta mestecă, gustă concentrată.

Sveta: Uau! Super! Eu n-am gătit niciodată linte - nu ştiu, n-am încercat. Ia arată-mi cum arată cînd o cumperi, ce ambalaj are?
Jenea: Unul verde-cenuşiu. Hai să-ţi arăt.

Rîd. Pleacă.