Încep prin a-ți mulțumi pentru romanul Jurământ de rătăcire și bineînțeles pentru acceptul de răspunde invitației de a mă lăsa să te cunosc pentru LiterNet, fie și o miime. Nu mai țin bine minte anul "asimilării" cărții, însă tot ce am citit acolo a mers direct în inimă și am văzut "ecranizarea" în timp ce o citeam. Uneori în alb-negru, alteori colorat, regizor de stare fiind. Și cum eu nu știu a vorbi așa cum vorbiți voi, oamenii de cuvânt ai literelor, spun doar că am rămas cu o stare caldă de acceptare a trecutului. Jurământ de rătăcire mi-a adus în față complexitatea percepției copilului din noi. Poate și ceasul să fi fost anume potrivit atunci când am citit cartea, însă m-a marcat. Ți-am mărturisit ulterior că am fost la Potlogi să simt locul. Am pășit pe trecutul despre care tu ai scris în carte. I-am simțit urma și știu că a fost. A rămas undeva în aer și am simțit o așezare cu un specific diferit, de care nu îți poți da seama decât după ce mergi acolo, în târgul valah unde și Brâncoveanu a trăit o parte din viață.
Camelia Tarău: Prima mea întrebare ar fi despre ce ai face tu, Ana, dacă de mâine Luna... nu ar mai vrea să fie pe cer. Ce amintiri despre Lună ți-ar ține de cald sau... de rece?
Ana Barton: Dacă de mîine Luna ar dispărea, ar dispărea și lumea. Lumea, în forma pe care o știm și o trăim, cît putem s-o știm și cît sîntem în stare s-o trăim. Iar dacă vorbim despre amintiri, cred că peste lumea aceasta amintirile au să fie proaspete ca atunci cînd au fost simțiri sau întîmplări. Cred că dincolo totul se limpezește, nu se deformează și nu se diluează ca aici. Am să vorbesc cu amintirea ei și acolo, așa cum fac cu frumusețea ei aici.
C.T.: Reîntorcându-mă la Ana cea cu Lună pe cer, Ana cea de azi, aș dori tare mult să știu ce înseamnă "timpul prezent" pentru tine. Cum îl definești între cele toate ale vieții, curgătoare sau nu. Cum este prezentul Anei?
A.B.: Ah, cu întrebarea asta mi-ai amintit de mottoul romanului Ophanim: "Ar fi mai bine poate să spunem că există trei timpuri, și anume prezentul lucrurilor trecute, prezentul lucrurilor prezente și prezentul lucrurilor viitoare." - Fericitul Augustin, Mărturisiri. Mă regăsesc în definiția lui, e și motivul pentru care atunci cînd am văzut-o am simțit că sufletului meu i se pune în față oglinda cea nemincinoasă.
C.T.: Să presupunem că vei pleca într-o călătorie de trei zile. Poți merge oriunde, însă condiția ar fi să nu ai telefonul cu tine și în aceste trei zile să nu iei legătura deloc cu cei amprentați în sufletul tău. Unde ai merge și ce ai face? Se poate accepta și... teleportarea, pentru a nu pierde niciun minut din aventură.
A.B.: Dar știu că nu ești nici pe departe generoasă, îmi dai numai trei zile. Într-una plec, una stau și-n ultima mă-ntorc. Vreau treizeci de zile. Cel puțin. A, n-ar fi nicio problemă să nu pot comunica exterior, eu cu mine abia ajung să vorbesc, iar asta din cauza faptului că sînt nevoită să vorbesc prea mult cu ceilalți. M-aș duce într-un loc în care să fie o casă de lemn cu cerdac, să aibă o curte mare, cu livadă, la marginea livezii să fie un pîrîu, iar peste pîrîu, un cîmp de floarea-soarelui.
C.T.: Când mă gândesc la tine, Ana, văd bucurie și senin. Văd cald și văd viață. Mai văd și sensibilitate. Cum te descrii tu, acum, în luna decembrie 2023?
A.B.: Cum zici tu, că din astea mă hrănesc, ele sînt darurile lui Dumnezeu, nicidecum calități ale mele. În partea mea de a fi sînt foarte obosită, adesea mă simt epuizată. Am trecut și printr-o viroză care a durat douăzeci de zile, poate are legătură și cu asta. Mă simt risipită, nu știu nici măcar de unde să-ncep să m-adun, dar am, ca orice om, momente de nebună fericire sau de liniștită mulțumire. Am învățat să extrag bucuriile mici, cu rădăcini cu tot, să le spăl de pămînt și să le-nghit nemestecate. Ieri am avut o zi apăsată, am pornit pe jos prin oraș cîteva ore, apoi m-am dus la teatru. Am văzut un spectacol care m-a pus pe mine deoparte timp de două ore, iar asta m-a făcut ca la final să-i binecuvîntez pe toți cei care l-au creat și l-au jucat.
C.T.: Ce înseamnă pentru tine devenirea ta? În ce mod consideri că devenirea este un proces care se încheie la o anumită vârstă? În ce mod "devenirea" merge cu omul în toată viața lui? Cum ai "devenit"?
A.B.: Nu știu, chiar nu știu. Am trăit, trăiesc. Asta fac. Devenirea e implicită. Nu mă apasă în niciun fel în timp ce se produce. Cîteodată, cînd mă supăr pe mine, verbul ăsta se strecoară insidios în discursul din mintea mea. Îl dau mereu afară, mă-mpiedică să fiu în clipă. Altfel, întrebarea ta mi-amintește de cuvintele lui Fernando Pessoa: "Port în mine rănile tuturor bătăliilor de care m-am ferit."
C.T.: Am citit despre tine că ești și un om al creației gastronomice și al gustului. Fără ce gusturi nu ai putea să trăiești? Cum te însoțește gustul?
A.B.: Da, am început să fiu calfă în bucătărie dinainte de a împlini șapte ani, din voia mea, așa că faptul că la doisprezece ani am executat primul Joffre n-a mirat pe nimeni din familie. Îmi plac toate cele patru gusturi, culminînd cu umami, le combin și răscombin, le despart și ridic ziduri moi între ele, ziduri din brînză, de exemplu, din struguri sau din frunze de lăptucă, primesc toate aromele, miresmele și miasmele, pentru că ele toate definesc mult mai bine decît cuvintele omul și lumea. Vreau să cred că aș putea să trăiesc - chit c-aș face efort pentru asta - fără oricare dintre ele. Să ferească Dumnezeu pe oricine de-a trăi fără toate. Dar sînt oameni care reușesc chiar și asta.
C.T.: Ne întoarcem la starea de pământ sub noi și revin să te întreb cum vezi tu, Ana, România lui 2023? Ce înseamnă și cine este România pentru tine?
A.B.: E țara mea, e limba mea maternă, e pămîntul care mi-a dat laptele lui hrănitor și îndestulător, e ironia noastră specifică, cu autoironie inclusă, e felul în care dăm și cămeșa de pe noi, dacă-i trăbă mai mult aproapelui, e rîsul nostru sănătos, gîlgîit, nu din ăla care ridează buzele și ascute dinții, e lumea din care vin eu și-n care trăiesc, pe care o trăiesc, e pămîntul în care vreau să mă adaug cînd va veni Secunda. Mai înseamnă și slăbiciunile noastre pe care, ca niște oameni ce sîntem, le avem. Cu unele ne putem lupta, altele ne-au covîrșit deja. Peste toate astea, e viață în noi, e credință în noi, avem Dumnezeu, adică nădejdea și dragostea nu ne lipsesc nici ele.
C.T.: Cum arată emoția ta atunci când scrii și cum clarifici atunci când apar puncte... blocante în viața personajelor tale?
A.B.: Poate fi înălțătoare, poate fi liniștitoare, poate fi destructurantă. Depinde ce anume scriu. Puncte blocante în viețile personajelor n-au apărut pînă acum. Au fost însă momente, sigur vor mai fi, în care n-am fost mulțumită de cum am pus în cuvinte ceea ce era în mintea mea, în inima mea și pe drumul dintre ele, cel pe care nu pot pune mîna. Am rescris, am așteptat, am modificat iar, am mai așteptat, am plîns, am plecat să mă plimb, am băut multă apă, am mîncat ciocolată și-am continuat să frămînt pînă a dospit. Indiferent cît a durat. Cîndva, pentru un paragraf am lucrat două săptămîni pînă am simțit că are tonul și forma potrivite.
C.T.: De ce anume crezi tu că are nevoie atât comunitatea scriitorilor, dar și cea a editorilor din România? Și... ce anume crezi tu că este greu la a fi scriitor și a publica?
A.B.: De solidaritate de breaslă are nevoie, dar am aproape cincizeci de ani, nu voi trăi cît s-apuc să-i văd măcar mugurii. E greu fiindcă e o piață foarte mică, de-aici pornește și aici se termină tot.
C.T.: Aș dori să știu dacă există în biografia ta ceva necunoscut sau poate mai puțin cunoscut și de care ai vrea să ne spui. Ce simți tu, Ana, să ne împărtășești?
A.B.: O, sigur că există foarte multe lucruri, despre puține am vorbit, copleșitoarea lor majoritate reprezintă viața mea privată. Ți-aș spune totuși că mi-ar fi plăcut să dansez pe o scenă, să pot "traduce" în dans un roman. Iată, am mărturisit.
C.T.: Ajungând la finalul întrebărilor pregătite, mi-ar plăcea să știu care este mesajul tău pentru cititorii și scriitorii din comunitatea LiterNet.
A.B.: Vă mulțumesc, doamnelor și domnilor, pentru că citiți și pentru că scrieți. Fiți binecuvîntați!
C.T.: Mulțumesc! Cu bun și bine, dragă Ana!