*
"Bine. Hai să ne apucăm. Dar nu mă duc singură."Așa a început odiseea. Acum un an, mama și-a acceptat boala care dădea semne că există de ceva timp. "Te iau cu mine, mergem la București. Opțiuni mai multe, ai unde sta, merg eu cu tine."
Privat? Stat? Am trecut prin durerea momentului în care alegi ceva important pentru cineva important. "Hai la stat, mamă. Acolo doar ce nu există nu se cunoaște."
EKG, scintigrafie, CT, coagulare, trimiteri. (Să nu cumva să vă îmbolnăviți în decembrie.) "Dar doamnă, după Sărbători." În gândul meu. "Dar doamnă, sunteți medic. Aleg eu când am nevoie de dumneavoastră?"
Mama își punea deja întrebarea: "Oare pentru că e grav nu mă vrea nimeni? De ce mă plimbă?"
De la omul care nu suporta acele, acum pe unde ajungeam, ridica mâneca imediat: "Vă mai trebuie aia." "Veniți mâine." "Veniți pe 23."
Ningea și orașul era gol. La spital, ușile închise. Domnul de la pază ne-a zis, blazat, că până luni este închis. Au liber. Spital. Spital de stat.
"Este totul bine, mamă."
"Ce fac, că simt că mă doare tot mai tare. Cât să mai aștept. Sunt în stadiul 4".
"Este cancer, mamă. Nu doare. Poate doar că ai pielea mai întinsă".
Eu știam că mint. Ea știa că mint. Deci așa merge sistemul de care nu ne-am lovit în ultimii zeci de ani și nu eram pregătite să aflăm chiar acum cum funcționează. Dar luptăm împreună. Tata a învățat să spele vasele. Pregătește tot ce este nevoie în bucătărie. A învățat magazinele. Mama are una din mâini umflată de la limfa blocată. Doctorul a insistat. Fără chimicale. Fără tăieturi. Fără. Fără. Nu ascultă, dar învață să accepte ajutorul. Învață să lupte pentru ea și pentru noi.
Anul acesta ne-a căzut părul, a crescut la loc, ne-a fost mai rău, apoi mai bine. Eu o tratez ca pe orice mamă, ea își face planuri. În decembrie sărbătorim un an de când umblăm prin spitale. Dar merge bine, corpul ei luptă. Cum a fost anul? De luptă și mici victorii. Războiul nu este câștigat. Dar avem anii următori pentru asta.
*
Anul acesta am cam bătut lumea. La propriu. Adică nu pe bune, ci la pas. Bine, nu numai pe jos. Avion, zburat, aterizat. Plimbat. Nu chiar toată lumea, că muncesc pe salariu. Am stat în deșert cu apă caldă și cort încălzit, am hrănit pisici flămânde în Aman, am împărțit cu o cămilă un ardei pe muntele Sinai, am cules măsline, am băut cafeaua în pijamale pe malul mării în câteva țări.Ce m-a impresionat. Casa unde am stat în Bari.
Să definim cuvântul casă. O ușă albă într-o piațetă mică și cochetă cu rufe peste tot pe la geamuri. Parter, 2 băi, 2 etaje și o terasă pentru o cină la lumina lunii. Sună bine, nu? Amănuntul. Suprafața totală: 40 mp. Proprietarul, mândru, ne-a menționat că este o casă tipică zonei. Am înțeles de ce localnicii sunt toți așa de în formă. Credeam că de la atenția la hrană și calitatea ei. Poate de la sala de sport. Nu. De la case. Sunt nevoiți să urce și să coboare zilnic scări. Fără număr. Și este zonă viticolă. De ce să mai urci sau să cobori la bucătărie dacă te trezești noaptea și îți e foame?
La anul plec acolo două săptămâni. Pentru frumusețea zonei. Și tonifiere.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2023 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2023), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Un prim termen orientativ este 15 ianuarie 2024, dar nu ezitați să ne scrieți și mult după acest termen. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2023. Vă rugăm să duceți vorba mai departe, trimițând invitația și spre prietenii voștri. (Redacția LiterNet)