Învăț să fiu mare - 2023

Învăț să fiu mare, să nu pierd trenuri și să nu întârzii la chestii importante. Învăț să nu mă închid prea mult în casă și să spun da mai des. Învăț să nu mă supăr, să fiu calmă și recunoscătoare și alte chestii buddhiste. Multe din astea nu îmi ies, dar încă învăț.

Toată viața am încercat să ajung acasă - scriam într-un poem (care încă se poate citi pe zonanoua.ro). Întreg anul am încercat să creez o zonă de confort și de siguranță în locuri diferite, am încercat să construiesc un acasă din oamenii care mă înconjoară. Încă o fac.

Am ajuns anul ăsta în locuri în care nu mi-am propus, dar pe care le-am îmbrățișat și am făcut din ele un mic acasă. Alba Iulia m-a găzduit în mai la Festivalul Internațional de Teatru "Povești" și în august la Gala Tânărului Actor HOP. Orașul cu care m-am întâlnit pentru prima oară a făcut posibilă un alt fel de întâlnire cu teatrul, atât de reală și atât de importantă pentru mine.
 Deși de câțiva ani încerc să mă regăsesc în/prin România, iar majoritatea explorărilor mele culturale se desfășoară aici, în iunie am fost pentru câteva zile la Cahul, un oraș din sudul Republicii Moldova, la Moldox, Festival de Film Documentar și schimbare socială. Festivalul de la Cahul a fost special din start, deoarece a fost acasă. Nu mai trebuia să fiu peste Prut ca să văd filme bune, să scriu despre ele și să stau de vorbă cu regizori sau producători de film.
 În septembrie am revenit în locul meu preferat - Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, un acasă ceva mai important, fiind orașul și teatrul în care m-am format și reinventat. Alături de Lavinia, Larisa și Angelo am făcut parte din Juriul de adolescenți din cadrul FTPN. Am fugit dintr-un loc în altul două săptămâni, am plâns, râs, cântat la spectacole pe care le-am urmărit din Sala Mare, Sala Studio, Scena Mobilă sau de la balcon...și am acordat Premiul Juriului de Adolescenți spectacolului care încă e preferatul meu - Stop the Tempo!, în regia Marei Oprea, o producție a Teatrului Dramaturgilor Români.
 Am lucrat cu copii într-o tabără de vară, am fost la Barbie de două ori, am auzit live piesa mea preferată. Au fost multe zile în care m-am simțit nemaipomenit de frumoasă și zile în care am fost extrem de extenuată. Și încă sunt. Trebuie să/să-mi recunosc că am făcut o grămadă de chestii utile: am scris mai mult și am publicat mai mult. Și proză și poezie și cronici. Unele au apărut, iar ceva încă am nerăbdarea să apară. Totodată au fost lucruri pe care am ales să nu le fac, locuri în care nu am ajuns, dar în spatele acestor decizii nu stă nici o urmă de regret.
 Anul unui om normal nu constă doar din festivaluri, concerte, teatru, lecturi și artă. E mai degrabă o proporție inegală între plăcerile astea și frustrări, nervi, tristețe, frică. Și pe lângă toate aceste mari trăiri sunt lucrurile banale: am luat permisul, sunt clasa a XII-a, mă gândesc ce facultate mi s-ar potrivi, nu știu ce să-mi fac azi de mâncare ș.a.

În vreo două luni fac 20 de ani. Nu știu ce ar trebui să fiu la vârsta asta, sau unde ar trebui să fiu. Am citit undeva și am rămas cu gândul ăsta mult timp în minte: unde vreau eu să ajung e departe, dar până una-alta, mă bucur c-am ajuns chiar și până aici.
 
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2023 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2023), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Un prim termen orientativ este 15 ianuarie 2024, dar nu ezitați să ne scrieți și mult după acest termen. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2023. Vă rugăm să duceți vorba mai departe, trimițând invitația și spre prietenii voștri. (Redacția LiterNet)