Deşi nu are studii muzicale, el e interesat în mai toate filmele de relaţia dintre muzică şi cinema, exploatînd de fiecare dată o altă faţetă. Festivalul B-EST îi e cu atît mai simpatic cu cît nu dispune de un buget pe măsură, iar despre filmele din selecţie spune că sunt excelente.
Iulia Blaga: Nu aţi realizat prea multe filme. De ce?
Gérard Corbiau: Am făcut doar cinci filme pentru că la fiecare am avut nevoie de timp. Pentru producţie, pentru ca să-i conving pe producători că merită să investească, iar în ultimă instanţă ca să scriem scenariul. Spun noi pentru că lucrez cu soţia mea, Andrée, care e scenarist, noi avem nevoie timp pentru fiecare compartiment şi asta poate duce cu totul la cinci ani. Îmi pare rău, dar aşa lucrăm.
I.B.: Probabil aveţi nevoie de cu atît mai mult timp cu cît filmele dumneavoastră nu par ieftine.
G.C.: Exact. Avem nevoie de bani, e vorba aici de o mobilizare importantă.
I.B.: Nu mai puteţi lucra între filme şi pentru televiziune, de exemplu?
G.C.: Am lucrat mult timp pentru televiziune, vreo de 30 de ani, dar cînd am început să fac cinema m-am oprit, am schimbat cariera. Am făcut o excepţie acum 4-5 ani cînd am făcut un film pentru televiziunea franceză, Saint Germain ou La négociation, după un scenariu foarte bun şi cu nişte actori extraordinari ca Jean Rochefort sau Rufus. Dar în principal mă concentrez pe cinema.
I.B.: Mi-a plăcut mult Farinelli, dar m-ar interesa să ştiu de ce filmul şi muzica sunt pentru dumneavoastră atît de intim legate.
G.C.: Sunteţi foarte amabilă. Muzica este, să nu uităm, un element important al limbajului cinematografic. Oamenii cred că filmul înseamnă numai imagine, dar se spune că un film are trei autori: scenaristul, regizorul şi compozitorul. Pe mine mă interesează să studiez acest element şi, prin el, cinematograful.
I.B.: Va să zică nu e vorba în filmele dumneavoastră numai de Farinelli sau Lully, de exemplu, ci prin ei şi de o modalitate de a face un cinema autoreflexiv şi de a vă interoga asupra rolului muzicii în film?
G.C.: Categoric, dar sunt interesat şi de raportul dintre muzică şi lume, lucru cu totul evident.
I.B.: Dar aţi studiat muzica?
G.C.: Niciodată, deşi mi-ar fi făcut enorm de multă plăcere. Mi-e ciudă că părinţii mei nu m-au ajutat în nici un fel, la noi acasă nu se asculta deloc muzică. Dar cînd am început să fac filme - chiar şi ca amator, la 17 ani -, muzica a avut tot timpul un rol important, fie că era clasică sau jazz. Pentru mine, muzica este şi o interogaţie asupra morţii. Ea este o artă a timpului, ca şi cinematograful, şi cu cît timpul avansează cu atît curgem cu toţii spre moarte. Pe de altă parte, mă interesează de fiecare dată să ataşez muzicii o temă anume. În Le Maître de la musique era îmbătrînirea maestrului şi împărtăşirea cunoştinţelor elevilor mai tineri.
I.B.: În Farinelli?
G.C.: Nu ştiu dacă e foarte vizibil, dar de la început pentru mine a fost important raportul dintre compozitor, Riccardo Broschi, şi instrumentul pe care îl fabrică singur şi care e fratele său, Farinelli.
I.B.: Unul era instrumentul celuilalt, pe planuri diferite.
G.C.: Da, dar puţin cîte puţin, instrumentul Farinelli începe să se detaşeze de creatorul său şi să trăiască singur, lucru imposibil pentru compozitor. Aşa am văzut eu filmul. Bine, am mai povestit şi alte lucruri acolo, dar în esenţă am dorit un film despre raportul dintre compozitor şi instrumentul său. În Le Roi danse era vorba despre cu totul altceva, despre raportul muzicii cu puterea şi despre cum un rege reuşeşte să pună stăpînire pe curtea lui prin intermediul dansului şi al muzicii.
I.B.: În următorul film veţi aborda o altă temă legată de muzică?
G.C.: Nu, va fi un film istoric, a cărui acţiune se petrece în Rusia secolului al XVIII-lea.
I.B.: Vă pare rău că n-aţi luat Oscarul?
G.C.: Nu faci filme ca să iei Oscarul, ci ca să poţi face alte filme. Un Oscar e important pentru că poţi merge mai departe, iar în ce priveşte publicul, e cu atît mai important.
I.B.: Cum vi se pare Festivalul B-EST?
G.C.: Am văzut filme excelente, pe care poate n-aş fi avut ocazia să le văd în altă parte. E adevărat că festivalului îi lipseşte un buget pe măsură, dar asta mi-l face mai simpatic, pentru că am cunoscut aici oameni care îşi dau silinţa, voluntar, să-l menţină într-un oraş mare, cu săli tot mai puţin frecventate.
***
Regizorul belgian Gérard Corbiau, care face parte în acest an din juriul de lungmetraj al Festivalului Internaţional de Film B-EST, e cunoscut mai ales pentru Farinelli, film care i-a adus în 1994 Globul de Aur pentru cel mai bun film străin, precum şi o nominalizare la Oscar, la aceeaşi categorie. Povestea cîntăreţului de operă, castrat, Carlo Broschi, contemporan cu Haendel, care cîştigă în muzică ceea ce pierde în viaţa personală, a rulat cu mare succes şi la noi. Interesul pentru cea mai celebră voce a secolului al XVIII-lea, fructificat în această bijuterie de epocă, reflectă o carieră - nu prea extinsă - a unui cineast pentru care filmul şi muzica par ieşite din acelaşi trunchi. Corbiau a debutat în lungmetraj în 1988, cu Le Maître de la musique, nominalizat şi el la Oscar. Le Roi danse (2000, trei nominalizări la Premiile César), are acţiunea plasată la Versailles şi concentrată pe relaţia dintre Louis XIV şi compozitorul Jean-Baptiste Lully.Citate
"Muzica este o artă a timpului, ca şi cinematograful. Cu cît timpul avansează cu atît curgem cu toţii spre moarte.."
"Cu Farinelli am dorit un film despre raportul dintre compozitor şi instrumentul său"
(Articol preluat din România Liberă, aprilie 2007)