- Nu e prea fierbinte soarele, la ora asta? întreabă Cati, care vine de la mașină cu câteva plase încărcate.
Mormăi că nu și mă ridic de pe șezlong, cu intenția s-o ajut. Aproape că ațipisem acolo, doar în boxeri și cu ochelari de soare, cât au fost gagicile plecate la cumpărături. Cati e mult prea iute pentru cât de adormit sunt eu și dispare în casă, cu bagaje cu tot. Mă întorc la 180 de grade și aproape că dau peste Luana, care vine cu restul de plase. La cât este ea de scundă, ochii îi cad fix pe pieptul meu gol și o văd cum se înroșește. Își mută privirea către șezlong, apoi spre casă și zice repede:
- Gata, ți s-a dus statul la plajă în liniște!
Sunt încă surprins de reacția ei. Poate n-am văzut bine. Adică suntem prieteni de atâta timp, camarazi ca toți camarazii. Nu dă niciodată semne că o atrage cineva, cu atât mai puțin eu, de care a zis că-i sunt deja rudă, atâta vreme este de când ne știm.
Îi iau plasele din mâini. Mi le dă fără să protesteze. Merg în fața ei. Chiar lângă ușa casei, mă întorc să-i arăt unde-i Gelu și o surprind mutându-și repede ochii de pe mine.
Naiba știe dacă văd bine. Sau dacă înțeleg corect ce văd. Soarele ăsta de Italia îmi face ceva. Sau o fi aerul de vacanță, nu știu, ideea e că m-am cam excitat, și nu doar azi. N-aș crede tot ce mi se pare că văd, să nu stric, ca boul, bunătate de prietenie de mai bine de douăzeci de ani. Dacă e să fiu cinstit, nu e doar excitația. Simt niște chestii relativ noi pentru mine, o curiozitate care n-a mai apărut în ultimii ani.
Pe Luana și Cati le-am cunoscut când ele erau anul II de facultate, iar eu abia intrasem la Poli. Locuiau în aceeași cameră de cămin și veneau în vizită la un coleg de-al meu, cu care erau prietene. Pe Gelu l-am întâlnit mai târziu, când s-a cuplat cu Cati. Luana îmi plăcea pe atunci, țin minte că mi-a făcut masaj de vreo două ori și am mai visat despre asta, o vreme. Îmi plăceau multe alte fete, iar ea era o prietenă prea bună, așa că n-am făcut nimic. Imediat după ce a divorțat au fost momente când m-am gândit la ceva mai mult între noi, dar de fapt nu prea știam ce voiam, nu era chiar genul meu, n-a fost niciodată, fizic... cum să zic? Nu e chiar o bunoacă. Plus că are doi copii cu fostul, pe care îl cunosc. Mi s-a părut prea complicat ca să încep ceva.
În casă, Luana se duce înspre baie, zice că musai să se răcorească. Îmi strigă să-i las plasele lângă măsuța din living, care e la etaj. Urc, las cumpărăturile unde mi-a zis și mă duc să-l caut pe Gelu. Dau nas în nas cu el pe scările care trec pe la etaj, unde sunt livingul în stânga, iar în dreapta bucătăria. Se urcă la mansardă, le spune copiilor să meargă ei să culeagă niște roșii cherry pentru cină. Îl aud pe Dănuț, fiul lui și-al lui Cati, protestând cu vocea lui în schimbare, apoi Ale zice ceva și toți - ea, Ștef și Dănuț - coboară tropăind, iau câte un castron din bucătărie și pleacă în grădină. Ștef și Ale sunt copiii Luanei, iar Dănuț cred că o divinizează pe Ale, care e cea mai mare dintre ei. Noroc că fata e faină, în general, că ar putea să-l fraierească rău pe ăsta mai mic.
Se face seară. Suntem toți în pavilionul din grădină, sătui. Strângem de pe masă ce a rămas din mâncare, apoi copiii se duc la treburile lor - se joacă ceva pe calculator -, iar noi ne aducem vinul și brânza. Când ne-au convins, în sfârșit, să venim la ei în concediu, Gelu și Cati ne-au zis că tocmai adunaseră o colecție de sticle de vinuri albe seci de peste tot pe unde fuseseră în ultimele luni și că urmează să le bem împreună. Așa că asta facem seară de seară, bem vin, mâncăm brânză și povestim. În seara asta, ne luăm tot și urcăm în living, iar Cati are ideea să ieșim pe balconul lat al etajului, unde stăm, doi de-o parte, doi de alta a măsuței, și vorbim până se face întuneric tare și Cati dă să ațipească. Copiii s-au culcat deja de vreo oră.
- Să-mi duc nevasta la culcare, zice Gelu și se ridică. Așa îmi face în toate concediile, umblăm toată ziua și seara adoarme și nu primesc nimic. La sfârșit de concediu, mă dor coaiele.
- Hai, mă, Gelule, vezi ce vorbești! se stropșește Cati la el, dar tot râde. Dispar amândoi înspre dormitorul lor.
Luana și cu mine am rămas pe balcon, amândoi în stânga măsuței. Mă uit înspre ea și o văd zâmbind.
- Dacă nu ți-e somn, mai stăm? o întreb.
Dă din cap că da, apoi zice:
- Stăm, dar eu nu mai vreau vin. De când am ajuns aici, vreau să stau noaptea pe balcon și să mă uit la stele.
Cum stăm unul lângă altul și ridicăm în același timp ochii în sus, e ca și cum am fi repetat mișcarea asta. Începem să râdem. O privesc, se uită și ea spre mine, dar își mută ochii către curtea care se vede aproape neagră în fața balconului până hăt, departe.
- Ce întuneric s-a făcut! zice Luana, apoi, aproape șoptit: s-a răcorit și - simți? - miroase a ierburi și a pământ udat.
Inspiră adânc și continuă:
- Sunt atât de fericită acum!
M-am obișnuit cu efuziunile astea ale ei. M-au stresat ani de zile, n-am știut niciodată ce așteaptă de la mine să zic. Acum doar tac, ea pare mulțumită așa, iar eu știu cum stăm.
Ni se face frig. Ne învelim cu aceeași pătură, singura care-i pe balcon, și mai rămânem aici. Mă întreb ce ar fi dacă aș lua-o de mână acum, dar știu clar că după aia aș vrea ceva mai mult. Pe bune că nu mă înțeleg. În mod normal, nici măcar nu mă atrage fizic, dar acum aș lua-o în brațe. Chestia cu luatul în brațe mă încurcă, nu știu de unde a apărut. Adică, na, concediu-concediu, soare și vin bun, fără sex, normal să vreau ceva, dar ce-i cu valul ăsta penibil de romantism?
Luana zice că gata, merge la somn, mâine ne trezim devreme, că iar plecăm în excursie și ne plimbă Cati de ne-ajunge. Iar rămâne Gelu fără, râde ea. Noapte bună, noapte bună. Eu mă ridic după ea, îmi mai fac de lucru așezând pătura, până mă mai răcoresc.
În ziua următoare, ne întoarcem acasă pe la 4 după-amiaza. Este arșiță. Stăm toți în living, la răcoare. Luana zice că ar mai bea o cafea. Spun că fac eu cafeaua, o întreb cam cât de tare să fie, i-o aduc.
- Da' numai eu beau? Și mi-ai făcut-o tu, Dinule?
Mă prind acum că ăsta s-ar putea califica drept gest romantic și sunt încurcat. Uite cum complic eu lucrurile! Mă grăbesc să-i spun că și ea a făcut cafea pentru toată lumea de atâtea ori - ceea ce-i adevărat -, apoi cobor la mine în cameră.
Când luăm cina în pavilion, nu sunt relaxat și la început nu știu de ce. Nici chef să beau n-am, dar îmi fac datoria. Apoi Gelu și Cati merg la culcare și-mi dau seama că am așteptat momentul ăsta toată seara.
- Vii pe balcon? întreabă Luana, apoi adaugă: eu oricum merg, dar poate vii și tu.
- Ajung primul, zic, și aproape că alerg pe scările către etaj. Mă întorc să verific dacă vine și îi văd direct în decolteu. Țâțe mișto a avut întotdeauna.
Îmi trece prin cap că mă port ca un adolescent, și asta pentru o femeie care mi-e și prietenă, nici nu mă atrage, dar prefer să nu mă gândesc acum la asta.
Ne așezăm. Ascultăm păsările de noapte. Ne uităm la stele și Luana zice că niciodată n-o să știe să recunoască constelațiile, indiferent de câte ori le învață. Îmi vine o idee.
- Hai cu mine! zic. Mă ridic și îi întind o mână.
- Mm... unde? Întreabă, încă nehotărâtă. Mâna îi rămâne suspendată în aer pentru o clipă, întinsă spre mâna mea.
- Hai și o să vezi. O să-ți placă!
Îmi dă mâna, o iau înainte pe scări, ieșim în fața casei. O duc cu mine în josul aleii asfaltate, apoi intru în grădină.
- Aici, îi zic. Uită-te în sus!
Își desprinde mâna din a mea. Stăm amândoi și privim în sus și-i arăt constelațiile, care de aici se văd foarte bine. Povestim o vreme, apoi tăcem. Cum stăm atât de aproape unul de altul, îi simt căldura corpului și mă excit din nou. O privesc - se uita la stele, dar își întoarce capul către mine. Nici n-apuc să înțeleg bine gândul că ăsta ar fi un moment foarte bun ca s-o sărut, că îmi aplec deja capul către ea, dar ea se duce brusc la doi pași mai încolo și șoptește:
- Îți dai seama că peste o lună iar nu știu ce văd pe cer.
Apoi își drege vocea și zice ca îi e un pic frică în grădină, noaptea, să plecăm. Noapte bună, noapte bună, fiecare în camera lui. Sunt și jenat, și frustrat, și mă masturbez cu nervi, cu ochii într-un site porno, la un film cu o tipă care mi se pare sexy și care nu seamănă deloc cu Luana.
În ziua următoare, ultima de concediu, suntem pe drum aproape până seara. Umblăm cu două mașini, Gelu și eu suntem șoferii, de obicei. Azi Ale n-a venit, a rămas să citească. La un moment dat, pentru o bună bucată de drum, băieții merg amândoi în mașină la Gelu și Cati, așa că doar Luana e cu mine. Ascultăm muzică, ce am găsit în mașină, adică albumul ăla al lui Harry Styles cu care ne-a tot înnebunit Ale. Râdem amândoi când ne dăm seama că, în zece zile de concediu, a ajuns să ne placă băiatul ăsta care e idolul adolescentelor și cântăm pe Sign of the Times. Apoi tăcem și Luana se uită pe geam. Ca întotdeauna, e ușor de mers cu ea la drum: nu dă indicații, că nu știe să șofeze, și nici nu vorbește non-stop, ba chiar mai cere ea să tăcem.
Când coborâm, se duce către Cati și pune copiii să se dea cu cremă de protecție solară și să bea apă, iar Gelu vine lângă mine, rânjind:
- Cum e? Se leagă ceva?
La început, chiar nu pricep:
- Ce să se lege?
Apoi arată din cap către Luana și zice:
- Eu ți-am zis că nu înțeleg de ce amâni. De fiecare dată când ne vedem mă aștept să-mi zici că sunteți împreună.
Când vorbește despre asta, mă simt ca un elev prins uitându-se după profesoară.
- Ți-am zis că nu e cazul. Suntem doar prieteni, ne înțelegem bine, atâta tot. Și - vezi să n-ajungă la Cati chestia asta! - nu-i deloc genul meu de femeie. Oricum, nici ea nu vrea niciun fel de relație, doar știi.
- Bine, Dinule, cum zici tu. Timpul trece, parcă îmi pare rău de voi.
Ecoul discuției cu el persistă toată ziua, mă apasă. Mă străduiesc să păstrez distanța de Luana. Seara, ne facem bagajele, cinăm, apoi îi zic Luanei că mi-e somn și parcă mă ustură în gât, nu mai vin pe balcon. Merg în camera mea și mă răsucesc de pe o parte pe alta, fără somn. Urc la bucătărie după apă și o văd pe balcon, învelită în pătură. Dau să merg spre ea, apoi îmi dau seama că nu știu nici ce aș zice, nici ce aș face, și mă duc înapoi spre camera mea.