ce clinchet de vechi porțelanuri
au iarăși principiile
ce sănătoase deprinderi mai are
poetul
asta voiam să spun îndepărtate
hans magnus când înghesui
în turbincă de-a valma
sistole anxioase și euforice diastole
(marea cu sarea-n amurgul
bolilor noastre profesionale)
nu se pot face schimbări politice
fără schimbarea modurilor în
muzică sigur și tu dai dreptate
interlocutorului tău din neant când asculți
ce clinchet de vechi porțelanuri au
iarăși principiile și simți cum
doar gama aceasta pe veci enarmonică
iese năucă ziua-n amiaza mare în
clipa morții ca un șarpe la drum
un drum obosit printr-un câmp de lavandă
trăsura cu prelată din piele sub care
mai facem din mână cu sănătoase deprinderi
până când sistole anxioase și euforice
diastole ne dau afară din cadru
și unde să ducă
în sine întors acest drum?
merg în fiecare duminică la
ora 12 la baronul van swieten
iar aici nu se cântă nimic
altceva decât händel și bach
(amadeus către sora sa marianne
10 aprilie 1782 expediată de la
viena la salzburg)
(Din ciclul Scrisori către Hans Magnus Enzensberger - "Nu citi ode, fiul meu, citește mersul trenurilor.")
(în perioada 1 ianuarie - 31 martie 2024, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)