Revenind la anul 2023. Nu o să notez aici câte cărți am citit și câte pagini, pentru că nu este relevant, ci cam ce am citit. Vestea bună este că Goodreads știe și cărțile de care ai uitat că le-ai citit.
Încep cu cărțile de beletristică care mi s-au părut cel mai interesante, dintre cele citite.
Catherine Poulain, Marele marinar (Polirom, 2017), o carte mult mai bună decât mi-am închipuit atunci când am cumpărat-o. Am cumpărat-o dintr-un soi de simpatie pentru cărțile despre mare și marinărit. Romanul unei franțuzoaice cam aventuriere, care a lucrat timp de mai mulți ani pe nave de pescuit oceanic în regiunea Alaskăi. Bine scrisă, se citește dintr-o suflare. peregristorii.com
Am mai citit două cărțulii despre care, cu siguranță, istoricii foarte serioși ai literaturii române nu ar avea cuvinte prea bune. Le-ar considera maculatură. Este vorba de volume scrise de Francisc Munteanu și Eugen Barbu:
Francisc Munteanu, Lența. Nuvele și povestiri. București, Ed. pentru Literatură, 1961.
Până acum, am avut o părere foarte bună despre Francisc Munteanu datorită Pistruiatului, chiar l-am pus pe un mic piedestal. Povestirile și nuvelele citite acum mi-au plăcut, deși în cazul unora componenta ideologică (de propagandă) este puternică. Dar le-am citit cu ochii istoricului și am scris cu plăcere despre această carte.
peregristorii.com/francisc-munteanu-un-scriitor-cam-uitat/
La fel am citit cu ochii istoricului nuvela proletcultistă Patru condamnați la moarte a lui Eugen Barbu. București, ESPLA, 1959, este foarte bine scrisă! Fără nici un fel de simpatie pentru comunism, declar că mi-a plăcut cartea și mi-a făcut plăcere să o citesc și să și scriu câteva rânduri despre ea.
peregristorii.com/literatura-proletcultista-eugen-barbu-patru-condamnati-la-moarte/
Apoi au fost câteva cărți care nu m-au entuziasmat prea tare, dintre care merită totuși să pomenesc trei: Thomas Hardy, Pădurenii. București, Ed. Univers, 1981; Carson McCullers, În vara aceea verde.... Traducere și prefață de Maria Valer. Bucuresti, Ed. pentru Literatură Universală, 1969, și Ioan Slavici, Cel din urmă armaș. Ediție îngrijită de C. Mohanu. București, Ed. Eminescu, 1971. Slavici care mi-a fost întotdeauna foarte simpatic, dar Ultimul armaș nu m-a convins.
Sfârșitul de an 2023 m-a prins recitind... Cronicile din Narnia, de C.S. Lewis (ediția de la Editura Rao, 2005). Întotdeauna am asociat această carte (aceste cărți) cu Crăciunul, cu ideea de sărbători, așa că de mai mulți ani îmi propusesem să recitesc Cronicile din Narnia de Crăciun și acum am reușit. Încântătoare lectură! Am terminat ultimul volum (sunt șapte!, pentru cine nu știe) acum vreo trei zile și de atunci m-am aruncat cu mare încântare pe o carte care nu e nici ușoară și nici mică: Mircea Cărtărescu, Theodoros. București, Ed. Humanitas, 2022.
Apoi, au fost cărți de specialitate (Istorie, desigur) și, din nou cu ajutorul lui Goodreads, constat că am citit mai multe decât țineam minte.
Cartea cu care mi-am început anul 2023 (și pe care o citeam, chinuit, de vreo doi ani, cu întreruperi) a fost Lincoln Paine, Marea și civilizația. O istorie maritimă a lumii. Iași-București, Ed. Polirom, 2015. O carte încântătoare, o mare sinteză de istorie generală a mării, o carte care m-a entuziasmat atât de mult (deși nu este deloc ușoară de citit) încât am fost oarecum supărat că de ce nu am citit-o acum 20 de ani, că formația mea de istoric ar fi fost (cel puțin un pic) altfel. La fel am gândit în urmă cu câțiva ani, când am citit o altă carte de excepție, tot despre mare, de data asta despre Mediterana: David Abulafia, Marea cea mare. O istorie umană a Mediteranei. Traducere din engleză de Georgeta Anca Ionescu, Marieva-Cătălina Ionescu și Denisa Duran. București, Ed. Humanitas, 2014.
Despre ambele cărți am scris cu multă convingere și continui să le recomand din toată inima.
peregristorii.com/lincoln-paine-marea-si-civilizatia-o-istorie-maritima-a-lumii/
peregristorii.com/cea-mai-buna-carte-de-istorie-citita-in-2018/
Apoi, a fost o carte foarte interesantă scrisă de colegul meu Anton Hruboň, istoric slovac de la Universitatea Matej Bel din Banska Bystrica, a scris o excelentă monografie Mýtus a kult Jozefa Tisa (Mitul și cultul lui Josef Tiso). Bratislava, Paradigma Publishing, 2022. Este vorba despre conducătorul statului slovac în vremea celui de-al Doilea Război Mondial, stat-satelit al Germaniei naziste, iar Josef Tiso fiind "colegul" lui Ion Antonescu.
Am citit două cărți de geografie istorică, amândouă m-au entuziasmat și le-am citit cu multă încântare.
Bjørn Berge, Pe urmele țărilor dispărute. 1840-1970. Traducător: Diana Polgar. Oradea, Ed. Casa, 2019. O carte exact despre ce-i spune titlul, despre "experimente statale" care au avut viață scurtă. Autorul norvegian a scris această carte aproape sub forma unei enciclopedii, este foarte ușor de răsfoit și de citit la întâmplare sau sistematic. Mi-a plăcut foarte mult pretextul de la care a pornit autorul: timbre din tot felul de țări "ciudate", care l-au făcut să se întrebe cu privire la istoria țărilor respective. Și despre această carte am scris și singurul lucru care m-a deranjat - și care nu are legătură cu autorul - este traducerea în limba română făcută cu foarte multe greșeli pe care le consider grave.
peregristorii.com/pe-urmele-filatelice-ale-tarilor-disparute/
Cealaltă carte de geografie istorică aparține lui Robert D. Kaplan, este un autor cunoscut la noi pentru lucrări de călătorie (La răsărit, spre Tartaria. Călătorii în Balcani, Orientul Mijlociu și Caucaz (Polirom, 2002), Iarnă la Mediterana. Tunisia, Sicilia, Dalmația și Grecia (Polirom, 2004) sau de științe politice și istorie recentă (Fantomele Balcanilor. O călătorie în istorie (București, Ed. Antet, 2008). Cartea citită acum se intitulează Cucerirea Munților Stâncoși. Cum determină geografia rolul Americii în lume. Traducere din engleză și note de Dan Horațiu Popescu. București, Ed. Humanitas, 2018. Hrănit eu de când mă știu cu romane cu cowboy și indieni, cu Winnetou și cu Ultimul mohican și fiind mare amator de filme western, întotdeauna mi-a plăcut povestea nașterii Statelor Unite și a creșterii lor de la cele 13 firave colonii la super-puterea de astăzi. Așa că, atunci când am descoperit cartea lui Kaplan, am cumpărat-o și, chiar dacă mai târziu, dar tot am citit-o.
peregristorii.com/o-carte-despre-istoria-si-geografia-nasterii-statelor-unite-ale-americii-si-a-natiunii-americane/
Am lăsat la urmă cărțile de memorialistică, pe care le citesc întotdeauna cu mult interes. Unele te prind și le citești dintr-o suflare, fără să respiri. Este cazul memoriilor arheologului Petre Alexandrescu, la a căror lansare am avut plăcerea să particip. Am scris "memorii", deși volumul este organizat sub forma unor dialoguri, dar tot memorialistică este...
Petre Alexandrescu, Continentul scufundat. Conversații despre trecut. Interviuri realizate de Mihaela Udrescu, prefață de Cătălin Pavel. Ediție îngrijită de Vlad Alexandrescu. Iași, București, Ed. Polirom, 2022. O carte spectaculoasă în multe privințe, citită cu interes chiar dacă nu sunt arheolog de meserie (dar istoria istoriografiei românești mă interesează). O carte utilă ca material documentar pentru istoria intelectualității românești sub comunism, pentru istoria arheologiei românești în aceeași epocă. Am învățat mult din această lectură.
peregristorii.com/petre-alexandrescu-continentul-scufundat-conversatii-despre-trecut/
O altă lucrare memorialistică ce mi-a plăcut îi aparține lui Vintilă Horia, cărturarul asociat Gărzii de Fier, care spre finalul războiului părăsește România și pleacă în exil (Italia, Argentina, Spania, Franța). L-am descoperit pe Vintilă Horia imediat după Revoluție, când au apărut romanele sale (cel mai mult mi-a plăcut Dumnezeu s-a născut în exil). De data aceasta am citit Jurnalul unui țăran de la Dunăre. Traducere de Doina Jela. București, Ed. Vremea, 2016, o carte care m-a făcut să-mi pun multe întrebări și să înțeleg mai bine viața în exil a intelectualilor români fugiți de regimul comunist.
peregristorii.com/jurnalul-unui-taran-de-la-dunare/
Last but not least, un volum de eseuri cu o puternică încărcătură autobiografică, deci memorialistică, scris de autorul meu albanez iubit, Ismail Kadare: Dimineți la Café Rostand. Motive pariziene. Tradus din limba albaneză și note: Marius Dobrescu. Humanitas, 2021. Întotdeauna m-a fascinat Albania comunistă, sub "sceptrul" lui Enver Hodja, iar Ismail Kadare a fost, de fiecare dată, un bun dascăl și povestitor.
peregristorii.com
*