O confesiune. Privesc în urmă: debut în '73 la Radio cu recenzia primului volum din monumentala serie de 9 a Hronicului Muzicii Românești, datorată, alături de câteva somptuoase și neîncăpătoare (parcă) rafturi de bibliotecă, maestrului meu - reverență! - acad.prof.dr., dr.h.c. Octavian Lazăr Cosma, creatorul școlii românești de muzicologie. Pe atunci urmăream intens viața muzicală bucureșteană și, din când în când, după posibilități, pe cea din mari centre ale țării, jinduind la noutățile și calitatea celei din Apus, despre care aflam câte ceva doar din relatări sporadice.
La jumătate de veac distanță, binecuvântatul an 2023 mi-a predat lecția existenței valorii sensibil egale a multora din evenimentele muzicale de pe podiumuri scenice bucureștene (la care am asistat și despre care am publicat), cu cele de pe marile scene ale lumii, de la care am avut ocazia să transmit în țară corespondențe speciale.
O altă confesiune. Fac parte din tagma celor care nu pot trăi dacă nu scriu așa cum respiră; o zi fără scris nu este doar una pierdută ori fără rost, ci una în care se îneacă toate corăbiile lumii, eu nu-mi găsesc locul și nimeni nu se mai poate înțelege cu mine. Petru, soțul meu, încearcă prin glume și întrebări despre "ce-mi mai fac bărcuțele" să-mi faciliteze trecerea punții timpului, dar îi cunosc tertipurile și nu mă las cu una - cu două, decât dacă știu că pot reveni "la galere! Ahoe, la galere!": nu la masa de scris, ci în fața calculatorului. De decenii bune am depășit faza scrisului și a transcrisului dar nu și pe cea a lecturii cu voce tare, așa că scriu și citesc, citesc și scriu și doar atunci mi-e bine, mi-e tare bine, mi-e atât de bine!... încât nici eu însămi nu-mi pot da seama dacă am ajuns acolo unde mi-ar fi locul... așa că mă întreb, fără răspuns: mă aflu "la galere" ori scrutând zările, pe puntea "navelor mele Amiral?!
Pseudo Jurnal de călătorie muzicală - București-Tel Aviv 2023: bogat spectru de genuri: vocal/coral, prelucrări folclorice, pop-rock, cameral, vocal-simfonic, muzică de scenă: dans contemporan, operă, musical, juke-box, teatru instrumental, prime audiții absolute, reluări de succes în strai tineresc, recenzii și... amintiri, noian de amintiri.....
Ianuarie, București - scriu și public (ucmr.org.ro/Actualitatea-Muzicala; AM nr. 2/2023).
Încep să scriu din prima zi. Sunt încă sub puternica impresie a concertelor de la Ateneu și Sala Radio: tradiționale scăpărări de stea sub cer colindic; calitatea lor certifică performanța, justifică tezaurul de diplome de excelență și premii adjudecate în plan internațional grație magiei sound-ului inconfundabil al glasurilor cristaline de copii - Corul Symbol "Jean Lupu" (dirijori: Jean Lupu și Luminița Guțanu Stoian) - și Corul de Copii Radio (dirijor: Răzvan Rădos).
Ateneul Român - Ziua Culturii Naționale, cu binevenita dublă amprentare: un regal de muzică românească în ciclul Muzica pe înțelesul tuturor - diversitate stilistică, de gen, factură, fond inspirațional, specific concertant, diacronia generațiilor cu arie temporal-spațială extinsă privind creatorii formați/cu apartenență la sau reprezentând diverse școli, curente, orientări și, deasupra tuturor: binevenitele omagii eminescian și caragialian, ca și celebrarea statuar enesciană (dirijor: Iosif Ion Prunner).
Corespondență specială din Tel Aviv - moderna sală a The New Israeli Opera Tel Aviv-Yaffo din cadrul Performing Arts Center găzduiește cele câteva spectacole ale companiei americane MOMIX. Rara Avis! Am bucuria de a mă afla acolo și mă întreb: Să fie acela chiar Iepurele Alb uitându-se la ceas, deși... pare că nu înțelege mai nimic din ce se petrece în jur și din ce vede?! Să fie Pălărierul care îți dictează sentențios să lași totul baltă pentru de neratatatul Five O'Clock, la orice altă oră ar fi el?! Să fie ciudata Pisică din Cheshire cu surâsul/rânjet aninat prin crengi de copac?! Să fie atacul Reginelor din Cărțile de Joc?! Să fie vreun cadril?! Fără răspuns.... dar cred că știu pe cineva competent: fetița aceea de doar șapte ani; e drept, încă nu a învățat să citească, ține cartea de-a-ndoaselea dar se încăpățânează să creadă că citește... sau să ne facă pe noi să credem că... Așa că o urmez pe Alice pe tărâmurile pe care mă invitase încă de când abia puteam buchisi, îl recitesc pe Lewis Carrol, răspund chemării Iepurelui Alb, zâmbet adresat timid/prietenesc Pisicii din Cheshire și pășesc cu sfială în sală, știind că mă așteaptă magia "experimentului MOMIX" căruia cu greu i se poate rezista: e ceasul pentru MOMIX-Appeal, așa că e și timpul s-o mai întrebi câte ceva chiar pe Alice sau - de ce nu?! - să intri în spiritul dialogului Alice-Pisica din Cheshire, atât de sugestiv redat de Lewis Carroll: "- Ce drum să urmez?" - Unde vrei să mergi?" - Nu știu", a răspuns Alice. "Atunci", a spus pisica, "chiar nu contează, nu-i așa?"....
MEMORABIL! DE NEUITAT!
Februarie, București - scriu, public (AM nr.2/2023; Muzica nr. 2/2023).
Mă aflu printre cei prezenți la intima ceremonie de sărbătorire a maestrului Octavian Lazăr Cosma la UCMR-Ada. Asist la speech-ul sărbătoritului. Nu vorbesc, dar îmi împărtășesc în scris gânduri, trăiri, ani de studiu, căutări, modelări și regăsiri, totul în Magistrul și Parabola Semănătorului, așa cum am înțeles-o...; același eveniment îmi prilejuiește și recenzia celor două impresionante volume autobiografice ale maestrului O.L. Cosma, Spinii din buchetul memoriei (Editura Academiei Române).
MEMORABIL! DE NEUITAT!
Martie, București - Vorbesc, scriu și public (AM nr.4/2023).
Este luna aniversărilor feminine; prefațez concertul Ansamblului Archaeus, concert devenit tradițional din 2016 încoace, de când regretatul Liviu Dănceanu l-a dedicat "doamnelor" componisticii românești; organizată de Muzeul Național "George Enescu" și având ca parteneri: Radio România Muzical, manifestarea are loc într-una din cochetele săli bucureștene: L'Amphiteatro - The Arts Club.
În paralel, revin pe traseul amintirilor, cu unul dintre monștrii sacri ai componisticii și muzicologiei noastre: Wilhelm Georg Berger. Și iată amintirea, pe axa Berger - Enescu (data: 1981, Centenar "Enescu"): "La Casa Memorială Enescu de la Tescani, în paralel cu deschiderea Muzeului, avea loc un concert cameral cu fantasticul Cvartet "Voces"; sub îndrumarea maestrului Berger; vreme de o lună, s-a repetat Cvartetul nr. 2 op. 22. Ni se promitea "nemaiauzitul" și, evident, zâmbeam politicos și cvasi înțelegător ca răspuns.... dar în jur se discuta pe șoptite, conspirativ, "în surdină" -cum doar muzicienii știu să o facă! Ne întrebam retoric cine a avut năstrușnica idee de a ne "condamna" la o audiție pe care toți o consideram superfluă.
Totuși, la ora anunțată, cuminți din cale-afară, liniștiți, respectuoși, "condamnați" cu priviri complice ne-am așezat, apreciind "din ochi" și îngrozindu-ne de grosimea știmelor de pe pupitre; oftam în sinea noastră. Dar - ce surpriză! Nimeni n-a intuit magnitudinea imprevizibilei surprize, nici a experienței sonore pe care urma să o trăiască atunci și acolo. "Fascinați de ceea ce auzeam, toate stratagemele dinainte elaborate au fost uitate ca prin farmec. Fapt este că am uitat și unde și când suntem, iar la final eram atât de uluiți încât ne-a trebuit ceva timp să ne revenim. Nu ne venea să credem că parcursul muzical s-a încheiat atât de repede: era ca și cum viața ne fugea prin fața ochilor (a urechilor - ca să fiu mai exactă). Lucrarea a sunat cu totul diferit față de înregistrările pe care le cunoșteam: avea acea splendidă polifonie pe care i-o știam din partitură, dar o căutasem în zadar în alte interpretări... îmbinările armonice se înlănțuiau cu o suplețe inimaginabilă, vocile căpătaseră o puternică individualitate; în joc intrau coarde libere, armonice naturale, transparențe, culori timbrale nebănuite, fluență, dialog și un legato interior la care nimeni din asistență nu se așteptase. Era un Enescu recitit à la Berger, așa cum îl gândise compozitorul; ca de la compozitor "cordar" la compozitor "cordar".
MEMORABIL! DE NEUITAT!
Aprilie, București - scriu și public (AM nr. 5/2023; Muzica nr. 5/2023).
Îmi continui periplul bergerian cu analiza unei cantate fără egal: "Dintre sute de catarge" și alte amintiri legate de legătura Eminescu-Arad, repovestiri admirative ale maestrului în lungi preumblări pe malul Mureșului, acum niște decenii...
Revin în prezent. Era la ceasul la care, în multe din bisericile bucureștene se săvârșeau Deniile iar la Ateneu mă întâlneam cu "Monumentalul": un Johannes-Passion de Bach: epocal, răscolitor, cu dramatice trăiri (binom dirijoral: Nicolae Moldoveanu-Iosif Ion Prunner), un Bach cum doar cu mulți ani în urmă mai cunoscusem, în străinătate. Prin ținută și reverberație am retrăit repetabilul miracol: profiluri alpestre, strigăt de deznădejde sau tonuri de invocare - neputință, ajutor, speranță, nevoia de a fi ascultat la ceas de trebuință?! - când dialog cu Înaltul, când pătrundere în sinele interior, când tumult, când geamăt, murmur de regret și reținut suspin, când strălucitoare glorificare a Domnului. Soliști de excepție: Răzvan Georgescu, Bogdan Mihail, Cezar Ouatu, Giovanni Serrano, Cristina Vasilache, Șerban Vasile; ansamblu vocal-coral omogen, notabile participări solistice.....
MEMORABIL! DE NEUITAT!
Mai, București - scriu și public (AM nr. 6/2023).
Și a fost ediția 32 a Săptămânii Internaționale a Muzicii Noi, cu cele patru "zări" ale sale: Ulise, Gulliver, Nirvana și Matrix - totul sub semnul Prezentului țintind Viitorul, al ineditului (prime audiții absolute, soliști și formații redutabile), al transcendenței (ca "Profil"/profiluri), al basmului (Cinderella devenită C'Irinella), al mixului (cu Big Band-ul Radio, orgă, Cor, Orchestră.....), al dialogului cu scenele țării (Corala Academică a Filarmonicii craiovene), cu muzicienii ei (Clujenii)....
Sala "George Enescu" a Universității Naționale de Muzică București, concertul de deschidere al Săptămânii Internaționale a Muzicii Noi în tălmăcirea Orchestrei "Concerto" a UNMB (dirijor: Bogdan Vodă) și a Corului anului II al Facultății de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie muzicală (dirijor: Florian Costea); soliști: clarinetistul Emil Vișenescu și naista Denis Gagiu. S-au cântat și s-au aplaudat lucrări concertante, simfonice și vocal-simfonice: Concertul pentru clarinet și orchestră de Aurel Stroe și, în primă audiție absolută: HaOr II - Poem luminii pentru orchestră de coarde de Petru Stoianov, lucrare compusă In memoriam Anatol Vieru (maestrul său de compoziție) și Incantații pentru nai, cor mixt și orchestră de coarde de Diana Dembinski-Vodă, prelucrând secțiuni din Cântarea Cântărilor (soțul meu fiind pe afiș, nu scriu despre eveniment). Aceeași sală și același cadru: fericită reîntâlnire cu "Archaeii" Rodicăi Dănceanu sub generic "ulisian". Mă bucur să constat că Archaeus - sumă a energiilor interpretative care, la nivel de excelență, se pun în slujba repertoriilor alese să-i reprezinte ca formație cu greutatea și maturitatea conferite de aspra probă a timpului - cunoaște lecția nedezmințirii. Aceeași sală și același cadru: retrăiesc, alături de Ansamblul "Profil" (director fondator: Dan Dediu), la unison cu creatori și interpreți: reflecții, tăceri, metamorfozări spirituale... Aplaud înălțimea ștachetei, profesionalismul ca "logo" al Logosului sonor... Altă sală, același cadru: Flaut Power, tinerețe, dialog și monolog (singurătatea cornistului).... Alte săli, același cadru: energii, florilegiu, propuneri, recunoașteri... muzicologia își face auzită vocea... dificil de ales...
Excelența poartă și nume de revistă: întregul număr 6/2023, AM.
MEMORABIL! DE NEUITAT!
Iunie-August, Corespondență specială din Tel Aviv - scriu și public (AM nr. 8/2023).
La The New Israeli Opera Tel Aviv-Yaffo am surpriza de a "reciti" în alt fel Requiemul mozartian. De ce "în alt fel?" Pentru că nu mai este un simplu vocal-simfonic; soliștii și ansamblul coral au părăsit imobilitatea, atitudinea statuară. Nu mai au ținuta "standard", uniformele apretate de concert, nu mai răsfoiesc partituri. Sunt interpreți în prim-plan scenic, se mișcă pe o coregrafie minuțios gândită, sunt vii, trăiesc, suferă, transmit, vibrează și - ceea ce impune o ștachetă atât de înaltă încât doar marile instituții ale lumii o pot atinge și menține - PARTITURA ESTE PERFECT CUNOSCUTĂ ÎN TOATE TAINELE EI; SE CÂNTĂ PE DE ROST nu doar de către soliști, ci și de întreg ansamblul coral care dă replică pe măsură și soliștilor dansatori - și ei de excepție! Captată de eveniment, de linia și sensurile montării în general, decriptez aspirația spre perfecțiune, implicând depășirea repetabilelor experiențe; aceasta pare a fi fost perspectiva din care a fost privit Requiem-ul mozartian în concepția a doi cunoscuți creatori israelieni: Nadav Barnea - personalitate artistică de o complexitate aparte (coregraf și light designer) și regizoarea Shirit Lee Weisz - director artistic al Meitar Opera Studio. Așadar, privesc și respir prin și dincolo de căutătura timpului. Este un spectacol total. Revin de trei ori la el și încă mi-este dor.... "În paranteză fie spus, știu (pe surse!) că nu au fost puțini cei care au revenit în sală (într-o altă paranteză: m-am aflat printre ei!) pentru a recepta și înțelege mesajul acestei spectaculoase creații, al cărei personaj principal rămâne o acțiune: aflarea căii spre Lumină, Lux Aeterna!"
MEMORABIL! DE NEUITAT!
Întrebare: primiți în inimile voastre jukebox-ul WWRY? Contez pe răspuns afirmativ și ne vedem pe scena aceleiași primitoare Opere Israeliene. La circa trei luni de la acea seară pe scena London Colloseum când Brian May (Da, Acela!) și Ben Elton au dat semnalul pentru un World Tour al musicalului We Will Rock You pe piesele formației Queen, înlănțuite în poveste de Ben Elton, 16 reprezentații au avut loc la Tel Aviv. Garnitura a inclus 24 soliști reprezentând cea de-a șaptea distribuție a celebrului musical ce a împlinit deja două decenii de viață și are la activ un număr record de reprezentații dar este la fel de proaspăt ca în prima sa zi!
.... și flyer We Will Rock You
MEMORABIL! DE NEUITAT!
August-Septembrie, Israel - scriu și public (Muzica nr. 8/2023)
Nu am cum să fiu prezentă la reputatul Festival International "George Enescu" de la București, dar noroc că online-ul funcționează. Fac recenzia excelentului volum Generația de aur a avangardei muzicale românești (Editura UNMB, îngrijire ediție: Antigona Rădulescu), lansat chiar în zilele Festivalului. Șapte autori din generații diferite explorează cu profesionalism și deschidere partituri a șapte creatori ce au înnobilat, în orizont componistic sau teoretic, cultura noastră muzicală: Pascal Bentoiu (1927-2016), Aurel Stroe (1932-2008), Tiberiu Olah (1928-2002), Anatol Vieru (1926-1998), Ștefan Niculescu (1927-2008, în dialog cu György Ligeti), Wilhelm Georg Berger (1929-1993) și Dumitru Capoianu (1929-2012). Am avut cinstea și norocul să fi fost contemporană cu toate aceste personalități ale "generației de aur": i-am cunoscut, am scris despre lucrările lor, le-am pășit pragul casei, pe unii i-am avut profesori sau membri în comisii de susținere a doctoratului meu în muzicologie, așa că intarsiile cu amintiri au fost nelipsite.....
Mi-am salutat cu prietenească prețuire colegii semnatari ai acestui prim volum al seriei; reputatele condeie ale Valentinei Sandu-Dediu, Dan Dediu și Olguța Lupu "în dialog" cu mai tinerii muzicologi formați chiar la UNMB: Desiela Ion, Benedicta Pavel, Florin Neagoe, Bogdan Pintilie. Muzicologia românească are voce distinctă și se impune!
MEMORABIL! DE NEUITAT!
Octombrie, Israel - Inter arme silent musae.....
Noiembrie, Israel - Idem, revin în țară.....
Decembrie, București - prezint, scriu, public (AM nr.1/2024).
La Sala Mică a Ateneului descopăr un tânăr pianist cum n-am mai auzit de ani buni și despre care vreau să cred că se va vorbi la superlativ peste nu mulți ani. Italianul Stefano Brizzi, la cei doar 16 ani ai săi, laureat Steinway & Sons și a încă peste 10 concursuri naționale și internaționale iar în martie 2023 - deținător al Premiului Asociației culturale "Iancu Țucărman și Maria Popa"... Demonstrează o maturitate mult superioară vârstei sale, o tehnică, o agilitate și o înstăpânire în instrument din care scoate culori imprevizibile, într-un repertoriu declarat romantic, de la Rahmaninov la Schubert și tumultuosul Liszt, inclusiv în piesa contemporană, dificila și seducătoarea Sonorities and multicoloured gladioli II de Ulpiu Vlad. Am putut "asculta" toate aceste culori, aproape orchestrale, în discursul pianistic atent modulat al lui Stefano Brizzi, pianistul care a convins publicul (reacția sălii a fost una pe măsură!) prin forța, intensitatea trăirii, aparatul pianistic perfect calibrat și o temerară voință de sunet, toate prevestindu-i un viitor strălucit.
Anul se va încheia așa cum a debutat, în magie colindică: aceeași distribuție și același profesionalism la Ateneu și la Sala Radio; adaug încă un reper: atmosfera prietenească a portretului componistic (evocări, proiecții, prime audiții absolute) Dan Bălan - 70 la Casa Artelor "Dinu Lipatti", cu minirecitalurile de excepție Archaeus și al celor "cinci fantastici" - muzicienii familiei Manoleanu: distincție, virtuozitate, sensibilitate, poezie, umor pe calea ce conduce de la ineditul și emoția unor versuri semnate Dinu Lipatti/Liliana Spătaru la sclipiri de limbă spargă: Nina Cassian.
Nu pot încheia periplul prin amintirile de neuitat ale anului 2023 fără EVENIMENTUL care l-a încununat: spectaculoasa Gală CALLAS 100 de la Sala din Berthelot 60-64, devenită neîncăpătoare pentru îndrăgostiții de arta cântului. Cum pot califica altfel decât ca "Monumental" - acest prim "act" al unei serii ce se clădește sub semnătura reputatului muzicolog și regizor Mihai Cosma, hăruit profesor la UNMB și atât de îndrăgostit de operă încât se identifică, practic, cu ea (organizator al unor concursuri de anvergură internațională dedicate tinerelor voci, membru reprezentând România în jurii și organizații internaționale de prestigiu), redutabil cronicar, jurnalist cu vocație și experiență, (co)creator de revistă... Mihai Cosma a ales o garnitură de tineri excepționali, capabili să egaleze strălucirea manifestărilor de aceeași greutate de pe marile scene ale lumii; cu siguranță, în viitorul apropiat le vom auzi numele și vom citi, cu mândrie, despre performanțele ce îi așteaptă la porți de măiestrie. Corul și Orchestra Radio (dirijor: Ciprian Teodorașcu) i-au susținut pe Aida Pascu, Daria Lupu, Camelia Cuzub, Andrei Petre, Mihai Urzicana, Alin Munteanu, Alexandru Matei într-o recreare a mirificei La Grande Nuit de l'Opéra, de acum 65 de ani (19 decembrie 1958)... o seară în care "La Diva" a intrat în conștiința lumii pentru a nu o mai părăsi vreodată.... Cu inima plină scriam despre tinerețea, prospețimea și profesionalismul deplin care au făcut ca sala să vibreze sub "faldurile aurorei boreale cu sclipiri de verde puccinian, mov verdian, lit de vin rossinian și tente de albastru donizettian, galben de Cilea și Bellini, oranj de Gounod și un arzător roșu de Bizet....."
MEMORABIL! DE NEUITAT!
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2023 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2023), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Un prim termen orientativ este 15 februarie 2024, dar nu ezitați să ne scrieți și mult după acest termen. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2023. Vă rugăm să duceți vorba mai departe, trimițând invitația și spre prietenii voștri. (Redacția LiterNet)