Timp de 2 luni.
La Vie en Rose.
Chiar că la vie en rose...
Întâlnirea unui om atât de mare te marchează. Te schimbă. Te crește profesional, dar mai ales sufletește. Îmi doream să îl întâlnesc mai îndeaproape. Știam cu mult înainte că am să-l iubesc. Și da, m-am îndrăgostit iremediabil și irecuperabil. Mă folosesc de invitația LiterNet-ului pentru a-mi declara dragostea:
"Gigi Căciuleanu, je vous aime! Când mă gândesc la perioada de repetiții, mă inundă o senzație de plin, de preaplin luminos și cald. O căldură aparte, diferită de ce am mai simțit până acum. E ca și cum aș putea să definesc și să simt inspirația și pofta și credința. Devin palpabile. Ați fost pasul pe care îl așteptam, fără să știu câtă nevoie aveam de el. Vă mulțumesc că îmi înfrumusețați ziua, săptămâna, luna, viața! Vă mulțumesc că m-ați ajutat să păcălesc viața gri, pășind pe luna rozalie. În continuare încerc să opresc timpul, mereu cu gândul la dumneavoastră."
În timpul repetițiilor, de nicăieri, m-a cuprins o poftă de a începe să fotografiez. Să îl fotografiez. Așa că am început să imortalizez momente pe ascuns, să nu pară că deranjez sau că nu sunt atentă. Nu de alta, dar arătam de parcă scriam mesaje pe telefon, prin spatele scaunelor din sală și prin culise. Am simțit că se întâmplă ceva unic. A trebuit să documentez în vreun fel. Să nu uit niciodată. Să nu uităm! Și cine nu a fost acolo, să vadă. Să vadă cum respiră Gigi Căciuleanu. Și cum ne învață și pe noi să respirăm din nou. Am obținut ceva extrem de valoros. Nu neapărat calitativ, am folosit telefonul și nu sunt fotograf. Dar am oprit timpul. Iar aceste crâmpeie de mișcare în nemișcare și de nemișcare în mișcare, atmosfera întâlnirii și iubirea creației, zborul și creatorul există imprimate atât în memoria mea cât și într-un album. Dovada faptului că într-adevăr am lucrat cu Gigi Căciuleanu, ca nu cumva să fi fost vreun vis.
Am să pun și aici câteva dintre aceste (s)sclipiri. Cu Gigi Căciuleanu omniprezent în toate cele de mai sus și jos și stânga și dreapta și peste tot și oriunde și mereu, pretutindeni, Omul, Artistul care se sacrifica zi de zi, sub ochii noștri pentru a ne da aripi.
cu Tudor Dreve
(ultimele 4 cadre au fost văzute de Tudor Dreve, care a primit ordinul de cavaler asistent)
P.S.: eu nu am văzut niciodată un om care să-și schimbe vârstă de atât de multe ori în decursul a câteva ore. Și atunci am înțeles că sufletul nu are vârstă și că timpul e relativ. Și am înțeles și Pasărea în văzduh a lui Brâncuși fiindcă am văzut-o mișcându-se timp de două luni, la Satu Mare.
P.S. 2: vreau să mai atașez aici încă o fotografie pe care am capturat-o doar mental. În timp ce noi repetam pentru La Vie en Rose, de nicăieri apare un caniș imperial alb pe scenă, țintit spre Gigi Căciuleanu. Era Rocco, cățelul lui Andrei Șerban, care urmărea discret "pasărea în văzduh" dintr-o lojă. Da, da, da, Gigi Căciuleanu și Andrei Șerban în același timp la teatrul nostru. Și Rocco! Apoi a venit premiera domnului Andrei Șerban My Fair Lady (cu colegii de la secția maghiară) iar în timpul spectacolului mi-a fost dat să fotografiez, din nou doar mental, un cadru de poveste. Andrei Șerban cocoțat la cucurigu, aplecat peste balcon, printre lumini și proiectoare pentru a vedea reacția publicului, iar jos în sală, Gigi Căciuleanu privind cu ochi de copil scena. Le mulțumesc pentru aceste imagini...
La Vie en Rose...
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2023 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2023), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Un prim termen orientativ este 31 ianuarie 2024, dar nu ezitați să ne scrieți și mult după acest termen. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2023. Vă rugăm să duceți vorba mai departe, trimițând invitația și spre prietenii voștri. (Redacția LiterNet)