Anul acesta am avut curajul și șansa să încep să fac ceva ce visam încă din copilărie: muzică. Am întâlnit o mână de oameni foarte talentați și ambițioși, care m-au "adoptat" și alături de care învăț și creez și mă simt în largul meu, la sesiuni în micul studio improvizat și la jam-uri, urmând să și scoatem materialele la public în 2024.
Am avut două premiere de teatru, la Recul (un spațiu de creație independent) unde am reușit împreună cu foștii mei colegi ceva ce se întâmplă mai rar în generația noastră; ne-am adunat o bună parte din grupa de la facultate și am pus în scenă un spectacol de comedie (Space-Time Continuum) textul fiind scris de doi dintre colegii noștri, iar regia semnată de către cel care ne-a fost nu doar asistent la clasă, ci și prieten și îndrumător, Alexandru Unguru. Tot cu Alex am lucrat și la Kathmandu unde am descoperit că orice se poate, dacă îți dorești cu adevărat și depui munca necesară.
Spre finalul anului, am avut șansa de a fi aleasă să lucrez în expoziția Monica Lovinescu - vocea care ni s-a dat, aflată în "Stabilimentul Creativ Mița Biciclista". Pentru mine a fost mai mult decât un job "sezonier"; acolo am descoperit o parte din mine pe care nu aș fi bănuit vreodată că o am. Am aflat că pot și îmi place să țin tururi ghidate, să port discuții pe teme politice și sociale cu necunoscuți și să mă simt intrigată și animată de poveștile pe care le-am auzit de la vizitatorii expoziției. Pe lângă întâmplarea de a mă redescoperi pe mine (sau poate că nu e totul întâmplător) am cunoscut și câțiva oameni pasionați, cu privirea vie și cu un dar extraordinar de a inspira și a ghida, iar pentru asta voi fi veșnic recunoscătoare.
Mai departe, am avut câteva premiere importante și în planul personal, cel mai adesea legate de modul în care vedeam lumea și societatea, percepție care s-a schimbat progresiv și în mare parte (sau așa îmi place să cred) conștient. În 2023 am împlinit 25 de ani, iar asta cred că va însemna un moment important în viața mea de adult pe mai departe. "Necazurile și supărările", așa cum le alint eu, au început să fie, dintr-o dată parcă, trăiri mature, concrete și cu mult mai multă esență decât cele din adolescență și perioada de după aceasta.
Stella de astăzi caută soluții, nu mai intră în panică, gândește (pe cât se poate) la rece și are speranța că va reuși să treacă peste orice obstacol și puterea de accepta inclusiv eventualul eșec.
Mă bucur pentru progresul vizibil pe care l-am înfăptuit în 2023 și le mulțumesc celor câțiva oameni (puțini, dar atât de valoroși) care mi-au fost alături în această aventură de tip rollercoaster, dar și mie - pentru grija, iubirea și atenția pe care am început să mi-o acord.
Planuri pentru 2024 nu-mi fac; încep să accept că "viața" poate fi mai încăpățânată decât aș încerca eu vreodată să fiu, așadar închei cu o scurtă frază de tip glumiță: sperăm la ce-i mai bine, ne-așteptăm la ce-i mai rău!
