După multe zâmbete și vreo trei bluesuri, ajunsese acasă teribil de îndrăgostită. Mama ei o privise reprobator, iar? Nu-i păsa, abia aștepta să povestească despre, hmm, cum îl cheamă? Se încruntă, știa că este frumos și dansează bine, dar nu-i cunoștea numele. Nu-i nimic, se consolă, iubirea nu se-mpiedică în asta. Luă caietul secret doldora de notițe, îl deschise la prima foaie goală și meticulos și-a descris emoția și insomnia așa cum făcea mereu, vechi fișe la noi îndrăgosteli. Anonime toate.
Florina Hegedüs
Sunt în sala de așteptare. Cu mulți ani în bagaje. E cald, prea cald. Dau jos de pe mine pielea, carnea. Un puști îmi colorează oasele cu carioca. Nu-i nimic jalnic în asta. O joacă sinceră cu simț. Chiar râd când o cariocă roșie îmi alunecă-ntre coaste. E anunțat trenul meu. Urc. Madam, vă rog, arătați-mi sufletul - îmi cere controlorul. L-am pierdut. Îngăduitor îmi ștampilează țeasta. L-am mințit, deși știu că-i în căsuța nouă, albă, nr. 2024. Mă așteaptă. În goana trenului apar la geam câmpuri. Încă nu-s verzi.
Andrei Tiganus
2012. Primul meu calculator. Alb, mare, cu turban. Apăs butonul oval, aștept cu emoție cele 5 minute până se deschide, admir dealurile și cerul albastru. Dau click dreapta și ochii îmi cad pe o mică pictogramă galbenă. New folder. Nu prea știu ce înseamnă, dar îl deschid și văd o mână de pixeli gata de a fi folosiți, ca o foaie albă. Intuiesc posibilități nenumărate dar începător fiind, încă nu știu să le realizez. Așa că pentru moment, îl așez în colțul de sus, plutind frumos pe cer.
