Corina Nina
Cine spune că munca de birou e sedentară, cu siguranță nu e mouse. Alerg cât e ziua de lungă pe un ecran de 14" și fac mii de click-uri în stânga și în dreapta. Am tot zis că nu mă mai implic, e un job, până la urmă. Dar când îi simt pielea fină, degetele lungi și parfumul de la încheietură, mă topesc. Aseară mi-a lăsat un bilețel, într-un folder nou, pe desktop. Demisie. Până să dau search, pe Google, să văd ce înseamnă, a închis laptopul. M-am trezit de dimineață, transpirând, într-o palmă mare și păroasă.
Carmen Tot
O viață întreagă muncise acolo, știa fiecare cotor pe de rost: Tipare, Social, Iubire, Singurătate, Alții. O să mor îndosariind, gândi în ultima secundă. Apoi începu o altă secundă în care s-a oprit. Apoi și-a scos pantofii, a turnat în wc cafeaua, apoi o alta în care i-a fugit, vag, mintea la vise, apoi o alta în care a găsit un dosar nefolosit. Cu carioca neagră a scris FUTU-I. A tăiat și dedesubt a completat SCUZE, apoi iar a tăiat și a scris NOU. A ridicat coperta și a ieșit din tot ce știa. Naiba știe unde.
Radu Gramatovici
Dan a plecat și în locul lui a venit un bărbat subțire, cu părul blond și privirea pătrunzătoare. Noul împăturitor era un vizionar care cunoștea tainele lumii. Omul are 7 vieți, îi spunea în timp ce plia răvașele scrise de ea. Fiecare viață este o nouă îndoire a sinelui către sine. Cu cât se înjumătățește mai mult, cu atât se regăsește pe sine. Bine, dar de ce tocmai 7, l-a întrebat ea într-o zi, îndrăgostită. Vezi foaia aceasta de hârtie, i-a replicat el. Niciun om n-a reușit s-o împăturească de mai mult de 7 ori.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2024, grupul are 12.700 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).