Se târa din frunză-n frunză, rodea tot ce foșnea în vânt, adormea lipită de scoarță, visa să-și smulgă rădăcinile din pământul în care se născuse. Voia mult mai mult decât atât. Trecu o zi, trecură zece, trecu o lună, trecu un an, frunze-au murit și frunze s-au născut, totul își vedea de cursul vieții. La fel și ea. Într-o noapte, în timp ce visa la cerul albastru, a simțit o durere cumplită între omoplați. S-a speriat. A crezut că i-a venit sfârșitul dar, fără să-și dea seama, devenise fluture.
Codruț Baciu
În '41, speram să ne întoarcem cu toții vii acasă, dar n-a fost să fie. Pe Sică, de exemplu, l-au aruncat în aer și tot ce-a mai rămas din el au fost bocancii, pe care i-am găsit în burta unui cal. În '66, speram să câștige Italia Campionatul. L-a luat Anglia, iar soră-mea a murit la un avort, pe Batiștei. În '89, mi-am făcut o listă întreagă de speranțe. Nu-s multe, da-s mari. Ia uite-le. Astea două tăiate mi s-au îndeplinit: am câine și am văzut din nou Odessa. Restul stau și-așteaptă.
Caterina Tudorache
Fix așa? Cocostârcul se scărpină pe scăfârlie. Avem aici furnici, suricate, șerpi. Ridică o poză de pe birou și o fixă pe perete. Ce piele, ce colorit. Părșul se foi pe scaun. Știu ce vreau. De mult mă gândesc la asta. Strâng bani din facultate. O pisică intră delicat în cabinet. Doctore, e plin. Vipera de la 3 sâsâie aiurea pe hol. Vaca muge că are oră de muls. Mai durează cu șoarecele? Pârșul chițăi. Vedeți, doctore? Asta este drama vieții mele. De aia vreau să mă operez. Să devin un șoarece.
