Uite, bunicule, aici e cea mai bună înghețată din lume. Cu caramel. Da? întreabă bătrânul într-o doară. Ridică privirea. E din nou copilandru. Cară mâncare pentru cei din munți. Ține-i, Doamne. Nu mai durează mult și-or să vină. O să-i scape de pacostea asta. Apoi l-au prins și l-au bătut de i-a sunat apa-n cap. Când a scăpat, n-a mai așteptat pe nimeni. A trăit cu fruntea plecată. Dracu' să vă ia, zice văzând un M galben pe fond roșu. Vă așteptam cu arme. Ați venit șaizeci de ani mai târziu. Cu cartofi prăjiți.
Alina Ilie
I-au pus și una de-o sută, pe lângă carnet și creion, o floare, icoană, oglindă, patentul lu' tataie, o foarfecă și parfumul maică-sii, de la Luis Lorent. Copilul derutat de îndemnurile suprapuse ale neamurilor entuziasmate întinse mânuța spre bani dar nu-i luă, spre dezamăgirea mulțimii gălăgioase. Sărac ca tac'tu se auzi înfundat, iar nașa scrâșni din dinți. Așa, ia icoana, urale și confetti, te umpli de bani și freci duda. Floarea, cine-a pus o floare pe tava băiatului? Doamne fer'. Na, c-a luat și parfumul.
Silvia Ștefan
Citi undeva despre borcanul cu dorințe. Voia și el. În trei ianuarie era un moment potrivit. Se așeză la birou, aprinse o țigară și miji ochii spre icoana veche, atârnată strâmb. Ilinca. Pe Ilinca o trec aici. Dacă muncesc mai mult, la primăvară termin casa de lângă pădure și-o cer. Max. Lui Max îi construiesc o cușcă nouă. Mă trec și pe mine. Pentru mine vreau timp. Se ridică, îndreptă icoana și o îmbrăcă într-un nor de fum. Tuși intens, pătând cu sânge ultimul bilet. Copii. Nț. Sparse borcanul, oftând. N-am timp.
