06.02.2024
Adina Colțea
Stăteam lungiți în iarbă, ținându-ne de mână și de câte ori priveam aceeași stea, inventam o poveste. Tu începeai, căci ție îți plăceau începuturile, iar eu înfloream miezul poveștii. Finalul îl rosteam împreună, cu ochii închiși, ca pe un canon al fericirii asumate dincolo de cuvinte. Timpul nu exista pe atunci, doar stelele rotind ușor bolta cerească deasupra viselor noastre. Așa părea. Apoi cred că ai început să caști, tot mai des și tot mai lung și, poate fără să vrei, ai înghițit universul.

Dan Cazacu
Voi sunteți speranța României. Dintre voi va ieși primul premiu Nobel pentru România. Grea povară ne puse Rică, profesorul de istorie, pe umeri. Eram 36 în clasa aia, vreo 10 sunt doctori, vreo 20 ingineri, câțiva profesori, un arhitect. N-au ieșit Nobel-urile de la noi, după 40 de ani. Bine, nu știa Rică atunci că va lua Elie Wiesel Nobelul, pe Palade nu-l număra ca al nostru, și nici cu gândul nu gândea la absolvenții de Lenau din Timișoara. Dar nimeni nu-și imagina că jumătate dintre noi vor fi în afară.

Carmen Amza
După ce trecuse euforia zilelor Revoluției, pentru mine a fost pe 12 ianuarie, bărbatul meu mult mai deștept nu l-a plăcut din 22 decembrie, mi-am pus toate speranțele în cel pe care îl vedeam un altfel de președinte și în partidul celor cu sute de ani de închisoare comunistă. Am mers pe jos km ca să strâng sute de semnături pentru ca el să poată să candideze la funcția supremă în stat. Sunteți frustrați, nu ați ajuns într-o funcție, de aceea sunteți nemulțumiți de noi. Cine naiba a spus că speranța nu moare?


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2024, grupul are 12.700 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus