Ca leii munceau oșenii în șantier. Trăgeau nădejde cineva să le dea curent la barăci. Pe mine a picat măgăoaia. Tină până-n genunchi, ploaie, singur. Voiam să scap, aveam întâlnire. Speram să termin, nu era atât de greu pe cât de mult. Când s-a aprins lumina în barăci, au început chiuiturile și din pick-up-uri să zică Frații Petreuș cu cetera și zongora, Așe beau oamenii buni. M-au înconjurat, cuțitele la vedere. Ioi, țucu-te mă ficior, de aici nu pleci fără să bei cu noi un lichior de viorele.
Anca Postescu Stancov
M-aș duce a doua zi de Paști. Că-i curat și lumină. Sper să-i găsesc pe toți la masă. Vin făcut de tata, pateurile mamei, dulceață de la mam-mare, găluște de aur de la cealaltă mam-mare și ouă roșii cu model, de la Bunicu'. Sper să fie și mătușile. Și Mariile. Cafea le fac eu. O parte din drum o să merg singură, mi-am pregătit niște Asicși noi, portocalii. Iau și cruciulița de la fi-miu. La graniță sper să mă aștepte bărbatu-meu. De el mi-e cel mai dor. Știi Dacia-aia veche. Sper să mă ducă cu ea pân' la mare.
Adina Drag
Reușești pe naiba. Ești ca maică-ta. Pace și iubire, un căcat ambalat frumos. Eram deja departe de casă. Tuk-Tukuri pestrițe cu nori negri de smog în urma lor, biciclete pe post de cărucioare, scutere chiar și cu cinci persoane, toate circulau haotic și îmi făceau inima să-mi sară din piept. Mi se făcuse foame. Era opt seara și m-am așezat la o măsuță din plastic. Un puști îmi șterpelise chitara. M-au acuzat c-am furat ce era al meu și am ajuns prizonier în Orașul Îngerilor. În fascinantul și liberul Bangkok.
