Creativitate. Rolul fluxului în psihologia descoperirii și a inventării

Mihály Csíkszentmihályi (1934-2021) a fost un psiholog american de origine maghiară, recunoscut pentru definirea conceptului de flux, o stare mintală de concentrare intensă care conduce la productivitate și creativitate. A fost profesor de psihologie și management la Claremont University din California și s-a aflat la conducerea Catedrei de Psihologie a Chicago University. De asemenea, a fost fondator și codirector al Quality of Life Research Center (QLRC).

Mihály Csíkszentmihályi a fost membru al American Academy of Arts and Science, al National Academy of Education și al National Academy of Leisure Sciences. A fost Senior Fulbright Fellow și membru în mai multe comisii academice, numărându-se inclusiv printre consultanții editării Encyclopaedia Britannica. De același autor, la Curtea Veche Publishing, a mai apărut volumul Evoluția sinelui (2021).
Irina Dinescu este absolventă a Facultății de Filosofie și a Facultății de Psihologie. În prezent lucrează ca psihoterapeut.
"Creativ", un adjectiv între timp substantivizat (vorbim, de exemplu, despre "creativii" din publicitate), a căpătat în societatea contemporană o aură de-a dreptul magică. Dar este acest termen omniprezent și fascinant folosit în mod adecvat?
Creativitate este lucrarea deja clasică a psihologului care a elaborat conceptul de "flux" și a studiat de-a lungul întregii cariere aplicațiile lui în viața de zi cu zi. După treizeci de ani de cercetări și zeci de interviuri luate unor personalități remarcabile, Csíkszentmihályi ne oferă cea mai largă și mai clară perspectivă asupra acestui fenomen, împărtășindu-ne totodată ideile care, dacă le urmăm, ne pot îmbogăți viața. Creativitatea, ne asigură el, nu ține doar de domeniul artistic și nu este neapărat un atribut al excepționalității. De asemenea, există, ca și în cazul altor aptitudini, aspecte paradoxale și, uneori, întunecate, deoarece puterea de creație a fost mereu însoțită de cea de distrugere, ca în cazul bombei atomice. În acest sens, cartea de față este totodată testamentul unui umanist care își dorește ca omenirea să încline balanța spre armonie, compasiune și fericire.

"O lectură încântătoare și pe înțelesul tuturor." (The Washington Post)

"Csíkszentmihályi combină într-un mod remarcabil cercetările din domeniul psihologiei și cel al spiritualității." (Los Angeles Times)

"Edificatoare atât pentru oamenii de știință, cât și pentru cititorii fără o pregătire de specialitate." (Library Journal)

"O carte care n-ar trebui să lipsească din bibliografia studenților la psihologie, arte plastice, muzică sau care studiază oricare altă disciplină ce implică aptitudinile creative." (Vilma Reynoso)

"O perspectivă fascinantă asupra trăsăturilor oamenilor creativi, desprinsă din interviuri cu peste 90 de personalități dintr-o mare varietate de domenii." (Kirkus Reviews)

"Mintea originală și rodnică a lui Csíkszentmihályi ne-a oferit fascinantul concept de «flux»." (Michael Argyle)

"Nu banii, ci creativitatea, starea de flux, este cheia fericirii." (Open Culture)

"Creativitate reprezintă încununarea a 30 de ani de eforturi susținute. Firește, există o întreagă industrie închinată acestui subiect, însă cartea de față este singura în măsură să dea seama de complexitatea procesului creator." (Tom Butler-Bowdon)

"Bazat pe discuțiile cu oameni a căror capacitate creatoare e larg recunoscută, printre ei numărându-se mai mulți laureați ai Premiului Nobel, acest volum oferă o anatomie completă a creativității." (Publishers Weekly)


A spune că teoria relativității a fost creată de Einstein este ca și cum ai spune că scânteia este cauza focului. Scânteia este, într-adevăr, necesară, însă flacăra nu ar exista fără aer și fără vreascuri.

Această carte nu este despre lucrurile drăguțe pe care le spun adesea copiii și nici despre creativitatea pe care o împărtășim cu toții pentru simplul fapt că avem o minte și că putem gândi. Nu se ocupă nici cu idei geniale pentru negocierile în afaceri, nici cu noi rețete de anghinare umplută și nici cu moduri originale de a decora sufrageria pentru petreceri. Sunt exemple de creativitate cu c mic, un ingredient important al vieții de zi cu zi pe care ar trebui, cu siguranță, să încercăm să-l cultivăm. Însă pentru a face bine acest lucru este necesar să înțelegem mai întâi Creativitatea - și tocmai asta încearcă această carte să facă. [...]

Cunoașterea mediată de simboluri este extrasomatică; nu se transmite prin codurile chimice înscrise în cromozomii noștri, ci trebuie să fie transmisă mai departe și învățată în mod intenționat. Această informație extrasomatică constituie ceea ce numim cultură. Iar cunoașterea transmisă prin simboluri este conținută în domenii distincte ca geometria, muzica, religia, sistemul legal și așa mai departe. Fiecare domeniu este compus din propriile elemente simbolice, propriile reguli și are, de obicei, propriul sistem de notare. În multe privințe, fiecare domeniu descrie o mică lume izolată în care o persoană poate să gândească și să acționeze cu claritate și concentrare.

Probabil că cea mai bună dovadă a creativității umane este existența domeniilor. Faptul că există analiză matematică și muzică gregoriană înseamnă că putem să percepem tipare de ordine care nu au fost programate în genele noastre de evoluția biologică.

Odată ce învățăm regulile unui domeniu, pășim dincolo de limitele biologiei pentru a intra pe tărâmul evoluției culturale. Fiecare domeniu lărgește limitele individualității și ne sporește sensibilitatea și capacitatea de a relaționa cu lumea înconjurătoare. Fiecare dintre noi este înconjurat de un număr aproape nelimitat de domenii, care au potențialul de a deschide noi universuri și de a le oferi noi puteri celor care le învață regulile. De aceea, este uluitor cât de puțini dintre noi se sinchisesc să investească suficientă energie psihică pentru a învăța măcar regulile unui singur domeniu, în loc să trăiască exclusiv în limitele existenței biologice.

Pentru cei mai mulți oameni, domeniile sunt în primul rând moduri de a-și asigura un venit. Alegem asistența medicală sau instalațiile, medicina sau afacerile datorită aptitudinilor noastre sau șanselor de a găsi un loc de muncă bine plătit. Însă există și persoane - și cei creativi se află de obicei în această categorie - care aleg un anumit domeniu datorită unei chemări puternice. Pentru acestea, potrivirea este atât de bună, încât să acționeze în limitele regulilor domeniului reprezintă în sine o recompensă; ele ar continua să facă ceea ce fac chiar dacă nu ar fi plătite, doar de dragul muncii lor. [...]

S-a observat deseori că aptitudinile superioare într-un anumit domeniu - cum ar fi matematica sau muzica - apar mai devreme decât cele din alte domenii, cum ar fi pictura sau filozofia. De asemenea, s-a sugerat că performanța creativă din anumite domenii aparține cu precădere tinerilor, în vreme ce în alte domenii avantajul este de partea persoanelor mai mature. Se consideră că poezia lirică cea mai creativă este scrisă de tineri, în vreme ce poemele epice sunt scrise de poeți mai maturi. În matematică, geniul se manifestă în jurul vârstei de douăzeci de ani, în fizică la treizeci, în timp ce marile opere filozofice sunt realizate mai târziu în viață.

Cel mai probabil este ca aceste diferențe să se datoreze felului diferit în care sunt structurate domeniile. Sistemul simbolic al matematicii este structurat destul de compact, logica internă este strictă și sistemul pune accent pe claritate și pe lipsa redundanței. De aceea, este simplu pentru o persoană tânără să asimileze rapid regulile și să ajungă la limita superioară a domeniului în doar câțiva ani. Aceleași motive care țin de structură fac ca inovațiile propuse - cum ar fi îndelung așteptata demonstrație a ultimei teoreme a lui Fermat, care a fost prezentată de un matematician relativ tânăr în 1993 - să fie imediat recunoscute și, în cazul în care sunt viabile, să fie acceptate. În schimb, savanților din științele sociale sau filozofilor le trebuie zeci de ani pentru a-și stăpâni domeniile și, în cazul în care produc idei noi, câmpul are nevoie de ani buni pentru a decide dacă este o îmbunătățire demnă de a fi inclusă în baza de cunoaștere. [...]

Când am întrebat persoane creative cum se explică succesul lor, unul dintre cele mai frecvente răspunsuri - poate cel mai frecvent - a fost că au avut noroc. A fi în locul potrivit, la timpul potrivit este o explicație aproape universală. Câțiva dintre oamenii de știință care erau în facultate la sfârșitul anilor 1920 sau în 1930 își amintesc că au făcut parte din primele generații care au intrat în contact cu teoria cuantică. Inspirați de Max Planck și Niels Bohr, au aplicat mecanica cuantică în chimie, biologie, astrofizică sau electrodinamică. Unii dintre ei, cum ar fi Linus Pauling, John Bardeen, Manfred Eigen sau Subrahmanyan Chandrasekhar, au luat Premiul Nobel pentru extinderea teoriei asupra altor domenii. Multe femei din știință care au făcut studii postuniversitare în anii 1940 menționează că nu ar fi fost acceptate în universități și nici nu ar fi obținut burse și atenție specială din partea coordonatorilor dacă nu ar fi fost atât de puțini bărbați cu care să intre în competiție, deoarece majoritatea erau pe front. [...]

Poți fi creativ trăind ca un călugăr sau irosindu-te. Michelangelo nu se omora după femei, Picasso nu se putea sătura de ele. Amândoi au schimbat domeniul picturii, cu toate că personalitățile lor au avut puține în comun. Deci nu există trăsături care să-i caracterizeze pe oamenii creativi? Dacă ar fi să exprim într-un singur cuvânt ceea ce distinge personalitățile creative de restul, acesta ar fi complexitate. Mă refer la faptul că dau dovadă de tendințe de gândire și acțiune care sunt izolate la majoritatea oamenilor. Conțin extreme contradictorii, în loc să fie "indivizi", fiecare dintre ei este o "multitudine". Asemenea culorii albe, care include toate tonalitățile cromatice din spectru, ei tind să reunească întreaga gamă a posibilităților umane.

Aceste calități sunt prezente în fiecare dintre noi, însă, de obicei, suntem învățați să dezvoltăm numai unul dintre polii dialecticii. Putem crește cultivându-ne partea agresivă, competitivă a naturii noastre și desconsiderând sau refulând partea grijulie și cooperantă. Este mai probabil ca un individ creativ să fie și agresiv, dar și cooperant, simultan sau în momente diferite, în funcție de situație. O personalitate complexă presupune să fii capabil să exprimi întreaga gamă de trăsături posibile în repertoriul uman, însă se atrofiază de obicei, deoarece credem că unul dintre poli este "bun", pe când cealaltă extremă este "rea".

Acest tip de persoană are multe trăsături în comun cu ceea ce considera psihologul analitic elvețian Carl Jung că înseamnă o personalitate matură. El considera și că fiecare dintre punctele noastre forte are o parte tenebroasă refulată, pe care majoritatea dintre noi refuzăm să o recunoaștem. O persoană foarte organizată poate tânji să fie spontană, iar una supusă își dorește să fie dominatoare. Atâta vreme cât negăm aceste tenebre, nu putem fi niciodată compleți sau satisfăcuți. Totuși, continuăm să facem același lucru de cele mai multe ori și în consecință continuăm să fim în conflict cu noi înșine, încercând să ne aflăm la înălțimea unei imagini care ne deformează adevărata ființă. O personalitate complexă nu presupune neutralitate sau o valoare mediană. Nu este un fel de poziție la mijlocul dintre două extreme. De exemplu, nu presupune să fii ezitant, adică niciodată prea competitiv sau prea cooperant. Mai exact, presupune capacitatea de a te mișca de la o extremă la cealaltă în funcție de situație. Poate că o poziție centrală, calea de mijloc, este o poziție aleasă, ceea ce creatorii de software numesc starea default. Însă persoanele creative cunosc cu siguranță ambele extreme și le trăiesc cu aceeași intensitate și fără un conflict interior. S-ar putea să fie mai ușor de ilustrat această concluzie prin zece perechi de trăsături, aparent contradictorii, care sunt adesea prezente laolaltă la astfel de indivizi și integrate într-o tensiune dialectică. [...]

Felul în care au răspuns artiștii pe care i-am studiat cu mulți ani în urmă la așa-zisele teste proiective, cum ar fi Rorschach sau Testul de apercepție tematică, reflectă această polaritate.

Testele presupun să inventezi o poveste pornind de la niște stimuli ambigui, pete de cerneală sau desene care ar putea reprezenta aproape orice. Artiștii mai creativi au oferit răspunsuri în mod cert mai originale, cu detalii neobișnuite și pline de culoare. Însă nu au dat niciodată răspunsurile bizare pe care le dau uneori oamenii obișnuiți. Un răspuns bizar este un răspuns pe care, cu toată bunăvoința din lume, nu-l poți întrevedea în stimuli. De exemplu, dacă o pată de cerneală aduce vag cu un fluture și tu spui că arată ca un submarin fără să poți oferi un indiciu valabil care te-a făcut să spui asta, răspunsul ar fi considerat bizar. Oamenii obișnuiți sunt rareori originali, însă sunt uneori bizari. Se pare că oamenii creativi sunt originali fără să fie bizari. Lucrurile noi pe care le văd sunt ancorate în realitate.

Cei mai mulți dintre noi presupun că artiștii, muzicieni, poeți, scriitori sau pictori, stau bine cu fantezia, în vreme ce oamenii de știință, politicienii și oamenii de afaceri sunt realiști. Acest lucru ar putea fi valabil în privința activităților zilnice. Însă atunci când o persoană începe să lucreze creativ, nimic nu mai stă în picioare; artistul s-ar putea să devină la fel de realist ca fizicianul, fizicianul la fel de plin de imaginație ca artistul. [...]

În mod tradițional, se consideră că procesul creativ are cinci pași. Primul pas este o perioadă de pregătire, de adâncire, conștientă sau nu, într-o serie de subiecte problematice care sunt interesante și stârnesc curiozitatea. În cazul Graziei Livi, trăise ea însăși dilema emoțională a femeii moderne, încercând ca scriitoare să concureze pentru premii, recenzii și publicații și, ca femeie, să echilibreze responsabilitățile maternității cu scrisul. A doua fază a procesului creativ este o perioadă de incubație în timpul căreia ideile se învolburează sub pragul conștiinței. Probabil în această perioadă se fac legături neașteptate. Când ne propunem conștient să rezolvăm o problemă, procesăm informația liniar și logic. Însă atunci când ideile se caută singure unele pe altele, fără să le ghidăm noi pe o cale dreaptă și îngustă, pot apărea combinații neașteptate.

A treia componentă a procesului creativ este revelația, uneori numită momentul "Aha!", clipa în care Arhimede a strigat "Evrica!" atunci când a intrat în vană, momentul în care toate se leagă. În viața reală, se poate ca revelațiile să fie presărate de-a lungul perioadelor de incubație, evaluare și elaborare. Spre exemplu, în cazul poveștii lui Livi, există cel puțin două momente în care au apărut realizări importante: când a văzut-o pe femeia de la bancă cum se transformă în timpul apelului telefonic și când a văzut legăturile cu alte notițe din caiet.

A patra componentă este evaluarea, momentul în care persoana trebuie să decidă dacă revelația este demnă de urmat. Este, adesea, partea cea mai încărcată emoțional a procesului, când ești cel mai ezitant și nesigur. Este, de asemenea, momentul în care ies în evidență criteriile asimilate ale domeniului și opiniile asimilate ale câmpului. Este această idee într-adevăr nouă sau este banală? Ce vor crede colegii mei despre ea? Este perioada autocriticii și a introspecțiilor. Pentru Grazia Livi, multe dintre aceste frământări au avut loc când își citea notițele și se hotăra ce idei să dezvolte.

A cincea și ultima componentă a procesului este elaborarea. Probabil că este cea care ocupă cel mai mult timp și presupune cel mai mare volum de muncă. Este ceea ce avea Edison în vedere când spunea că creativitatea este 1% inspirație și 99% transpirație. În cazul lui Livi, elaborarea a constat în alegerea personajelor poveștii, decizia cu privire la firul narativ și apoi traducerea emoțiilor pe care le intuise în șiruri de cuvinte. [...]

A treia sursă de idei și probleme este câmpul în care activezi. De-a lungul vieții, o persoană creativă este expusă influenței profesorilor, mentorilor, colegilor din anii de studiu și apoi a celor de la serviciu, iar mai târziu, a propriilor studenți și susținători. În plus, instituțiile pentru care lucrezi și evenimentele din comunitatea extinsă în care trăiești au, la rândul lor, o influență suficient de puternică încât să poată redirecționa cariera și îndruma gândirea unei persoane într-un alt sens.

Într-adevăr, dacă privim creativitatea din această perspectivă, importanța experienței personale într-un domeniu de cunoaștere poate păli în fața contribuției pe care o are mediul social în determinarea problemelor pe care alegi să le înfrunți. Ceea ce pictează un artist este atât un răspuns la canonul clasic al artei, cât și la ceea ce pictează alții în prezent. Oamenii de știință nu învață doar din cărți sau din experimentele pe care le conduc, ci și din seminare, întâlniri, cursuri și articole din reviste care relatează ce este nou sau este pe cale să se petreacă în alte părți. Indiferent dacă alegi calea mulțimii sau o alta diferită, de obicei este imposibil să ignori ceea ce se petrece în acel câmp.

Mulți oameni fac cunoștință cu minunile unui domeniu prin intermediul unui profesor. Adesea, un anumit profesor recunoaște curiozitatea sau aptitudinile unui copil și îi cultivă mintea în cadrul disciplinei. Unele dintre persoanele creative au liste lungi cu astfel de profesori. Criticul și oratorul Wayne Booth spune că în fiecare an școlar idealiza un alt profesor, încercând să se ridice la așteptările lui. În cazul său, și în câteva alte cazuri, schimbarea de direcție în carieră - de la inginerie la limba engleză - s-a produs ca răspuns la caracterul profesorilor pe care i-a întâlnit. [...]

Un exemplu îl constituie dezvoltarea lentă a teoriei evoluției de către Darwin. El a fost delegat să călătorească pe Beagle în jurul coastei Americii de Sud și să descrie animalele și plantele pe care le întâlnește, dintre care cea mai mare parte nu erau catalogate. Această sarcină nu avea nevoie de o soluție creativă și Darwin a făcut ce se aștepta de la el. Însă, în același timp, a devenit interesat și apoi contrariat de micile diferențe care apăreau la specii, similare din alte puncte de vedere, care trăiau în ceea ce am numi astăzi nișe ecologice diferite. Darwin a văzut legătura dintre anumite trăsături fizice și oportunitățile de mediu care le corespundeau, cum ar fi legătura dintre forma unui cioc de pasăre și tipul de hrană disponibilă. Aceste observații au dus la conceptul de adaptare diferențiată care a condus la rândul său, după multe alte observații detaliate, la ideea de selecție naturală și, în cele din urmă, la conceptul de evoluție a speciilor.

Teoria evoluției a răspuns la multe întrebări, de la "De ce arată animalele diferit între ele?" până la "De unde vin femeile și bărbații?". Însă poate că cea mai remarcabilă caracteristică a realizării lui Darwin a fost că aceste întrebări nu fuseseră formulate înainte într-o formă în care să li se poată răspunde, astfel încât el a trebuit atât să formuleze problema, cât și să propună o soluție. Cele mai multe schimbări importante dintr-un domeniu împărtășesc această caracteristică a activității lui Darwin: pe continuumul situațiilor problematice, ele tind să fie mai degrabă la capătul celor descoperite decât al celor date.