16.06.2003
Pedro Negrescu


Curtea Bunicului din Buciumeni s-a înţesat cu oameni dornici să-l vadă, şi mai ales să-l audă, cântând pe unchiul Cuculea. Atmosfera e plină de veselie şi bună dispoziţie, în acordurile instrumentelor, supuse la grea încercare de către muzicanţi. Printre cutiile împrăştiate în toate ungherele casei, un puşti agil, dar foarte sensibil, cotrobăie plin de curiozitate, vrând parcă să descopere dintr-o dată toate secretele muzicii.

Anii au trecut şi astăzi contrabasisitul Pedro Negrescu, (pe numele lui de botez Aciocirlanoaei V. Petronius), îşi aminteşte cu nostalgie de acea perioadă sublimă a copilăriei sale.
Născut într-o familie de filologi, Pedro Negrescu s-a îndrăgostit de muzică de timpuriu, datorită bunicului din partea mamei, dar şi numeroaselor rude, care formau în zonă un adevărat clan de muzicanţi. E adevărat, nici unul dintre ei nu avea studii de specialitate, dar interpretau marşurile la moda aproape perfect, spre deliciul asistenţei, care-i aplauda la scenă deschisă. Sunetele acordeonului, ţambalului, saxofonului, violoncelului şi trompetei aveau să-i trezească lui Pedro gustul pentru muzică, iar cel pentru jazz cu siguranţa că şi l-a format acolo, în curtea unchiului Cuculea, unde răsunau aproape în fiecare seara melodioare de jazz dansant şi cântări de cafe-concert.

La vârsta de 8 ani, tatăl îl aduce pe Pedro Negrescu la Bucureşti, înscriindu-l la Liceul George Enescu - clasa de violoncel. Impactul cu noul domiciliu avea să fie extrem de dureros, acolo existând un regim de viaţă dur, aproape militar. S-a trezit încazarmat într-un dormitor cu peste 30 de paturi metalice, cu perdele de câlţi, cu paturi albastre mirosind îngrozitor şi cu vestiare din care lucrurile de preţ dispăreau imediat. Şobolanii mişunau pe coridoare înfometaţi, rozând orice, chiar şi periuţele de dinţi. Elevii din clasele mai mari îşi exercitau autoritatea cu violenţă.

Fiind cel mai mic, Pedro Negrescu trebuia să fie şi cel mai persecutat. Făcea masaj, spală rufele celor mai mari, şmotruia aproape zilnic, din fericire obişnuit să se trezească devreme, pentru a urmă deviza tatălui: primul la studiu, ultimul la masa!!! A urmat apoi sfatul părinţilor şi s-a pregătit pentru Facultatea de Teologie, dar n-a intrat, nemaiputând suporta atmosfera de acasă, a plecat la Bucureşti unde s-a angajat pe un şantier de construcţii, tâmplar. Şi aici a continuat să cânte, de data această într-un taraf de muzică populară. Ajuns printr-un complex de împrejurări maşinist la Teatrul Nottara, gândurile lui s-au îndreptat către Facultatea de Teatru, pentru care s-a pregătit cu profesorul Gheorghiu, muncind ziua şi învăţând noaptea. Până la urmă însă, paşii l-au adus la Conservator, secţia regie de teatru muzical. Transferat ulterior la secţia de jazz, condusă de pianistul Mircea Tiberian, Pedro Negrescu şi-a îndeplinit visul de-a cânta acest gen de muzică. A simţit ca jazz-ul îi vine ca o mănuşă, ajungând în scurt timp să colaboreze cu cei mai importanţi cântăreţi din domeniu: Dan Ionescu, Mircea Tiberian, Johny Raducanu. A participat la numeroase concerte şi festivaluri în Polonia, Ungaria, Austria, Germania, Franţa, Belgia, Olanda, Italia şi Spania. A fost bursier la Bad Goisern în Austria unde i-a cunoscut pe contrabasistul Larry Grenadier, pe bateristul Billy Hard şi pe saxofonistul Rick Margitza.

Pedro Negrescu este singurul român propus pentru o bursă la Mannes College of Music din New York, unde din păcate n-a ajuns niciodată din cauză lipsei de finanţare. Aceleaşi dificultăţi le-a întâmpinat şi atunci când, la propunerea profesorului Sigi Busch, a fost nominalizat pentru o bursa la Hochschule der Kunste - Berlin.
Foarte interesantă a fost colaborarea cu Swinging Europe - European Jazz Youth Orchestra, sub conducerea unui renumit contrabasist danez, Erik Maseholm, atunci când Pedro Negrescu a fost desemnat să reprezinte România la turneul orchestrei, susţinut prin Europa. Acest fapt avea să se concretizeze şi printr-un sprijin financiar în valoare de 10.000 coroane daneze.

La Expoziţia Hanovra 2000, muzicianul Pedro Negrescu a concertat în pavilionul României, adunând elogiile publicului. El este actualmente cursant al Academiei Hendel din Karlsruhe şi participant la cursurile de muzică baroca de la Argentan - Normandia. Pedro nu a părăsit niciodată gândul de-a urmă şi o carieră regizorală, dar, deşi jazz-ul nu îi este suficient, rămâne deocamdată marea lui dragoste.

La începutul anului universitar am văzut undeva, pe un colţ de hârtie, un anunţ în care se spunea că se înfiinţează secţia de jazz în cadrul Conservatorului sub conducerea pianistului Mircea Tiberian. Şi bineînţeles ca m-am înscris rapid. Prin toată trecerea mea de la un instrument la altul, am reuşit să văd primul concert de jazz în ultimul an de liceu. Nea' Dan Mândrilă a fost primul om care m-a impresionat în mod deosebit. Când am intrat în sala şi am auzit aşa ceva mi-am spus: Dumnezeule, oare eu aş putea vreodată cântă astfel ?!

(Portretul Săptămânii - Ziarul Financiar, Colecţia 2000)



0 comentarii

Publicitate

Sus