Spovedania unui om

Era o seară rece, noroasă, plouase în acea zi de iarnă, iar norii cenușii amenințau cu încă o bună ploaie peste noapte. Lucram pe atunci ca paznic pe șantierele din Valencia. De câte ori plecam de acasă pentru a începe munca de noapte aveam un sentiment de disconfort, mă gândeam că cel mai bine este ca omul să lucreze ziua, iar noaptea să stea acasă cu familia sa. Aproape toate nopțile le începeam cu o mică stare de zbucium interioară pe care căutam să mi-o calmez singur, gândindu-mă că totul nu era decât temporar, că voi reveni curând la o viață normală și mă voi putea odihni ca oamenii, dormind acasă nopțile și nu stând ca o pasăre de noapte pe șantier, atent la fiecare zgomot din noapte.

Șeful de personal îmi spusese că în acea seară îmi va aduce un coleg nou. De obicei, stăteam câte doi noaptea pe șantierele mari unde pericolul de a se fura era mai mare din cauza multor lucruri de valoare ce se aflau acolo. Mă întrebam ce fel de om o fi cel ce trebuia să vină în acea noapte, mă puteam oare înțelege cu el? Curând aveam să aflu. Când am ajuns la șantier, era deja acolo, îmbrăcat în uniforma firmei, cerceta locul și mă aștepta, șeful de personal îl adusese, apoi plecase. Era un bărbat de cinzeci și cinci de ani, înalt, robust, cu un început de chelie, cu fruntea și obrajii brăzdați de cute adânci, sprâncenele aproape șterse, nasul mare croit frumos ce-i dădea chipului său un aer de bărbăție, ochii verzi mari, expresivi, ce de la bun început mi-au dat impresia că oglindeau multă durere și în același timp un haos sufletesc teribil. Întreaga expresie a feței lui îmi dădea impresia unui om căzut într-un abis în care se zbătea și din care nu mai reușea să iasă. Iar după toate discuțiile noastre nocturne aveam să aflu că așa și era.

Ne-am salutat, a spus: "Mă cheamă Julio!". I-am spus numele meu, iar apoi am început să-i prezint ce trebuia să păzim împreună, apoi am mai discutat puțin și mi-a spus: "Am fost pastor metodist aproape douăzeci de ani." Văzând nedumerirea mea, scoase din portofel legitimația de pastor și mi-o arătă. Am rămas și mai surprins atunci când am văzut acea fotografie, făcută pe când avea treizeci de ani. Contrastul era izbitor, în poză arăta cu totul alt om și nu era doar faptul că era mult mai tânăr, vedeam un bărbat în plină vigoare a tinereții cu ochii radiind de speranță creștină, iar întreaga expresie a feței și lumina ochilor erau atât de diferite în poză, și îmi dădeau impresia că în acea perioada a vieții sale era plin de patosul celor ce predică cu toată puterea ființei lor Evanghelia.

L-am privit din nou și într-adevăr era o mare deosebire între el cel de atunci și omul din fața mea. Mi-am pus întrebarea: "Oare ce a cauzat această schimbare, și de ce nu mai este pastor?" Însă știam că trebuia să aștept pentru a auzi povestea lui de viață, eram conștient că nu puteam așa deodată să-l întreb pentru că era de mal gusto cum zic spaniolii, adică de proastă educație. Însă știam că în nopțile ce le vom sta împreună, omul se va deschide. Îl admiram pentru modul său de a se comporta, avea clasă în tot ce făcea, educație, bun simț, și acea autoritate pastorală ce nu-i dispăruse. De asemenea avea o personalitate puternică, în modul său de a fi discerneam demnitate și prezență bărbătească, însoțite de inteligență. Am învățat multe lucruri interesante de la el, discutam mult despre artă, politică, cărți, filme, diferite teme din viață și bineînțeles religie, în toate îmi era superior, avea experiența sa pastorală și cunoștea bine viața și oamenii.

Discutând într-o seară îmi spuse: "Am avut o firmă a mea în Malaga, trebuia să mă ocup de prosperitatea firmei și în același timp duceam o viață spirituală, pregăteam predici, știi atunci când trebuie să pregătești o predică în fiecare zi, dacă tu studiezi Biblia și comentarii inspirate adaugi câte ceva nou la predică, iar la sfârșitul săptămânii trebuie să stai înaintea oamenilor la amvon pentru a predica. Mi-a plăcut această lucrare pastorală, aveam de lucru cu tinerii, le prezentam seminarii despre sexualitate, și nu numai tinerilor ci și bărbați și femei ce erau căsătoriți mă căutau pentru a-mi cere sfaturi cu privire la viața de cuplu. Aveam familie, soția și o fată, acum nu mai sunt cu familia mea m-am despărțit, pur și simplu dragostea dintre mine și soția mea s-a terminat, ea s-a recăsătorit cu un pastor iar eu trăiesc cu o femeie din Columbia ce are un băiat. Fata mea are optsprezece ani și este la universitate, uneori mai vorbim la telefon, ea mă respectă foarte mult iar eu țin enorm la ea. După ce am divorțat de soție m-am retras din lucrare, în viața mea am fost pe culmile realizărilor materiale și spirituale și am cunoscut de asemenea coborârea pe treptele de jos ale societății."

Nopțile treceau una după alta, discuțiile noastre continuau, însă el mereu știa să pună limite, nu-mi vorbea despre ce anume i-a cauzat prăbușirea de pe acea treaptă a societății unde se înfruptase cu atâta bucurie de viață. După ceva timp, șeful de personal l-a luat pentru a-l duce la un alt post de lucru. Au trecut cam două săptămâni iar într-o seară un paznic cu care eram pe tură îmi spuse: "Știi ce s-a întâmplat cu Julio?" "Nu...", i-am spus eu. "L-au găsit în postul unde era de pază, drogat, consumase de asemenea alcool, era într-o stare jalnică, au trebuit să anunțe salvarea, l-au dus la spital, iar acum este internat, se recuperează."

Dintr-odată asemenea unui fulger ce luminează pe cer într-o noapte întunecoasă, se făcu lumină în mintea mea și am înțeles ce anume i-a pricinuit căderea din sfera aceea atât de frumoasă unde își trăise viața ca pastor. După trei săptămâni mă plimbam prin Valencia pe unul din marile bulevarde, și mă întâlnesc față în față cu Julio, era foarte serios, palid la față și, cu un aer de vinovăție ce îmi dădea impresia că îi era rușine de mine, îmi spuse: "Salut ce mai faci?" "Bine mă bucur să te revăd." "Și eu. De fapt mă plimbam așa singur prin mulțime și mi-ai apărut deodată în față. Cum îți mai merge, lucrezi tot acolo? Eu, cred că ai auzit, nu mai lucrez la firma aia." I-am răspuns surâzând: "Bine, mulțumesc, nu mă plâng sunt bine, deși doresc să schimb munca asta de noapte în ceva de zi." Iar el îmi spuse: "Da ți-am spus că se poate, trebuie să mergi la cursuri așa cum ți-am explicat, te califici în altceva și apoi lupți puțin pentru a obține postul. Și nu mai stai noaptea pe șantier, ci cu soția acasă, așa cum este normal. Eu am făcut câteva cursuri, și de fontanier și altele, am vreo cinci diplome acasă. Important este ca apoi să găsești post, pentru că este concurență, iar pentru cei ce vin cu un curs în domeniul respectiv, dar fără experiență, este puțin mai greu, însă nu imposibil. Știi ce, întotdeauna mi-ai căzut bine. Haide să coborâm în parcul Turia să stăm puțin de vorbă."

Am parcurs drumul mai mult tăcând, apoi, intrând în parc, am căutat o bancă mai retrasă. Era una din acele zile de iarnă valenciană, cu soare, ce foarte bine ar putea fi asemuită cu o zi frumoasă de toamnă de octombrie în România, din cele ce îți strecoară în suflet bucuria de a trăi și simți în acele momente cum amintiri plăcute de demult te inundă, iar o stare de pace, de fericire îți cuprinde întreaga ființă, iar viața în acele clipe ți se pare atât de frumoasă. După un timp, el îmi spuse: "Am trecut printr-o experiență tristă în ultimul timp." "Am auzit ce ți s-a întâmplat..." i-am răspuns eu.

"Mă doare că tu - și nu numai tu, ci aproape toți cei ce m-au cunoscut - au o anumită imagine despre mine în mintea lor, și anume căderea mea și asocierea mea cu consumul de droguri, cu părăsirea soției, a lucrării. Dar ce nu înțelegeți voi este faptul că această parte întunecată a ființei mele este doar un segment al vieții mele, continui să am și părți luminoase în ființa mea. Am cunoscut să știi, mulți oameni de-a lungul activității mele ca pastor, pe unii i-am ajutat, am dorit mereu să salvez vieți. Odată demult, o tânără pe nume Elena ce căzuse în aceiași problemă cu drogurile, deși era măritată, avea un amant, iar apoi s-a despărțit de bărbatul ei ce nu o mai respecta demult, ba o și bătea, - nu înțeleg de ce se purta așa cu ea pentru că de fapt el o împinsese la o astfel de viață prin modul cum el își trăia viața, frecventa baruri de noapte, consuma droguri, mergea la prostituate."

Tăcu puțin, apoi își adună gândurile și continuă: "Eu încă nu începusem să consum droguri, eram un pastor plin de dorința de a ajuta oameni, am avut multe convorbiri cu Elena sfătuind-o să nu cedeze tentației ci să se întoarcă pe căile binelui, să-și găsească salvarea și vindecarea prin intermediul Evangheliei. În tot timpul cât am vorbit cu ea, rămâneam uneori singuri în biroul meu, am fost ispitit la sânge să păcătuiesc însă am zis nu, îmi spuneam mie însumi: «Tu trebuie să ajuți la salvarea vieților umane și nu să le distrugi.» Iar Elena, de o frumusețe ce îmi amintea de Maria Magdalena, stătea acolo în fața mea, iar eu doar un gest dacă aș fi făcut cădeam amândoi, ea trecea prin aceea perioadă când ființa umană ajunge pe marginea abisului și atunci se prinde ca înecatul de cineva pentru a fi ajutată, însă, dacă o împingi spre abis, se prăbușește poate pentru totdeauna.

În acele momente m-am gândit la Iisus și la Maria Magdalena, și acel gând mi-a adus biruința, am trăit un sentiment de înălțare peste josnicia firii mele păcătoase, am înțeles cum a tratat-o Iisus pe Maria Magdalena chiar dacă ea a mai căzut de la prima ei reabilitare, Iisus mereu a iertat-o și i-a oferit iubirea sa răscumpărătoare, de asemenea sfințenia și bunătatea Lui i-au cucerit inima, iar ea a devenit ucenica Sa. Am predicat cândva despre viața ei, convertirea și întâlnirea cu Iisus în dimineața Învierii, se pot învăța lecții minunate din viața acestei femei numită Maria Magdalena. Am văzut-o pe Elena după ce a început, cu ajutorul Evangheliei, să aibă o nouă viață, citind ceva de la amvon și - n-ai să crezi - a citit un pasaj despre Maria Magdalena, ceva despre viața și reabilitarea ei, atât de frumos descrisă de unii autori religioși. Acel tablou mi-a rămas bine întipărit în memorie, chiar acum când îți vorbesc despre Elena o văd cu ochii minții. Înaltă, brunetă, cu părul negru, lung, lăsat pe spate, având o frunte feminină frumos construită, sprâncene negre delicate, apoi obrajii dăltuiți frumos, buzele roșii arcuite, și ochii negri, mari, frumoși, strălucitori, ce nu mai reflectau acea prăbușire spirituală de mai înainte, ci speranța și bucuria noului ei început. Întreaga ei fizionomie emana feminitate și avea din nou bucuria de a trăi. Întreaga ei înfățișare era ca desprinsă dintr-un tablou al lui Rembrandt. Iar eu acolo stăteam ca un biet păcătos pe care providența l-a folosit ca instrument pentru a salva o viață. O, dacă aș putea să-ți definesc sentimentul ce l-am avut atunci, te simți util în societate și în același timp ai sentimentul că urci pe cele mai înalte culmi spirituale, întreaga ființă îți este cuprinsă de o reală fericire. Acum este recăsătorită, a rămas în biserică, are un serviciu, și trăiește o viață onorabilă, iar zilele acestea am primit un email de la ea, nu știu cum a ajuns să știe de recăderea mea, însă îmi reîntorcea acele cuvinte ale mele prin care eu altădată căutam să o ridic."

Făcu o pauză, istoria acelei femei mă impresionase în mod profund, căzusem pe gânduri, apoi el continuă: "Am observat că în viață te întâlnești cu exact ce ai oferit oamenilor, orice bine pe care l-ai făcut altora ți se întoarce înapoi și de asemenea tot răul pe care l-ai făcut cuiva în anumite circumstanțe ale vieții vine peste tine, tot ce oferim oamenilor primim înapoi în timp, este una din marile legi ale vieții umane. Consecințele păcatelor noastre ne pot strivi atunci când în viață le purtăm singuri, însă atunci când le purtăm prin har împreună cu Hristos este altceva. Deși există suferință să știi că avem parte și de mângâieri și bineînțeles vindecare spirituală. Știu că îmi vei spune: «ce bine știi să predici, dar viața ta este un dezastru» și ai dreptate, așa este, însă nu uita și oameni ca mine pot fi salvați, bineînțeles dacă renunță la toate mizeriile de care le e plină viața. Zilele acestea din atâtea cărți cu tematică biblică ce le-am citit cândva îmi stăruie în minte un gând pe care chiar l-am spus într-o predică și anume: «Un pastor îl caută pe Dumnezeu uneori toată viața sa, iar un păcătos convertit îl cunoaște.»"

Soarele strălucea pe cerul albastru de iarnă aducând atâta bucurie printre noi oamenii, într-un mandarin câteva păsărele ciripeau pline de farmec, câțiva copii se jucau pe lângă noi scoțând strigăte de bucurie, aveau atâta inocență imprimată pe fețele lor, pe o altă bancă doi tineri îndrăgostiți își împărtășeau cuvinte doar de ei știute, Julio se oprise, nu îmi mai vorbea, părea mai liniștit. După un timp ne-am despărțit, i-am urmărit cu privirea silueta înaltă cum se pierdea printre trecătorii de pe stradă ce poate asemenea lui umblau prin viață apăsați de povara propriilor păcate, căutând drumul spre izbăvire.