Tăcere

Clopoțelul de la poartă sună strident, smulgându-l pe George din amorțeala fotoliului vechi de piele. Cu o mișcare lentă, ca și cum ar fi cărat ani de singurătate pe umeri, se ridică și se îndreptă spre geam. Exact cum bănuia, Relu, poștașul, era acolo. Nimeni altcineva nu-l mai căuta de ani buni. Degeaba îi făcu semn cu mâna să intre; Relu îi răspunse grăbit, ridicând din umeri și îndesând câteva hârtii în cutia poștală. Bătrânul îl privi cum se îndepărtează pe bicicleta sa veche, Tohan, cu lanțul scârțâind, ca o reluare continuă a unei vieți ce nu mai avea nimic nou de oferit.

George își schimbă papucii de casă, murmurând ceva despre noroiul din ogradă. Ploaia din ziua precedentă transformase totul într-o mocirlă grea, de parcă și pământul refuza să-i mai ușureze pașii. La cotețul găinilor, ritualul zilnic se desfășură fără grabă: hrănit, mângâiat, strâns ouăle încă fierbinți. Dădu o privire scurtă spre cerul cenușiu, simțindu-se mic, parcă și mai bătrân.

Înapoi în casă, își șterse papucii meticulos înainte de a intra, așa cum îl învățase Aurora, în cei cincizeci de ani de căsnicie. Obișnuințe moarte, menite să-l ferească de morala ei, care oricum nu mai avea unde să se ducă, acum că ea nu mai era. Se așeză în fotoliu și deschise plicul care-i atrase atenția.

Expeditor: Automatica Computer, str. Observatorului, nr. 1, Cluj.

O adiere rece îi trecu pe șira spinării.

Un milion de euro pentru un robot vechi, dacă poate dovedi că îl mai are. "Glume proaste, la vârsta asta...", murmură. Totuși, ceva din adâncul lui îl îndemna să-și amintească, să scotocească în trecut.

Aurora... își aminti, cu o claritate dureroasă, seara când o cunoscuse, cum ochii ei timizi se întâlniseră cu ai lui la balul din Alba Iulia. Apoi, fărâme de amintiri îi invadară mintea: căsătoria lor grăbită, casa mică din Cluj, venirea pe lume a Annei, fetița lor... și cum, după ce George fusese trimis pe front, Aurora își crescuse copilul aproape singură. Dar cel mai greu de suportat era amintirea acelei dimineți când un telefon le spulberase întreaga viață: Anna, pierdută într-un incendiu tragic. Aurora nu se mai putuse împăca cu viața după acea pierdere. Rămăsese doar TX dear, robotul pe care îl cumpărase cu primii bani câștigați după întoarcerea din război, să-i mai amintească de acele zile fericite.

Ridicându-se din fotoliu, George simți un impuls neașteptat. "Trebuie să-l găsesc", își spuse, cuprins de o energie ciudată. Urcă în pod, unde lumina era slabă și aerul greu de praf. Printre cutii și vechituri, îl descoperi: TX dear, acoperit de o pătură groasă de praf, dar intact. Îl luă cu grijă și coborî cu el în casă.

Două săptămâni mai târziu, la ușa lui băteau doi tineri, îmbrăcați elegant, cu fețele inexpresive, dar cu ochii vigilenți. George le arătă robotul, iar aceștia, după câteva verificări rapide, îi oferiră un cec de un milion de euro. În schimb, unul dintre ei scoase un mic dispozitiv din buzunar și începu să îl scaneze pe TX dear.
- Ce faceți acolo? întrebă George, simțind o neliniște crescândă.
- Doar o verificare de rutină, domnule Cimpoianu, spuse unul dintre tineri, fără să-l privească în ochi.

Deodată, robotul începu să scoată sunete ciudate, un zumzet constant, ca o voce metalică, distorsionată. Tinerii începură să se agite, iar unul dintre ei trase de mufa cablului, dar fără efect. TX dear începu să vibreze, iar ecranul său, abia vizibil, se aprinse.
"TX dear activat. Proiectul... reactivat."

Cu ochii larg deschiși de uimire, George observă cum robotul începe să transmită date către un server necunoscut, luminile intermitente de pe panoul său frontal reflectându-se în ochii neîncrezători ai tinerilor.
- Ce se întâmplă? întrebă George, cu vocea tremurândă.

În acel moment, ușa se deschise brusc și un alt bărbat intră în cameră. Avea un aer oficial și o siguranță de sine care îi făcea pe ceilalți să pară simple umbre.
- Domnule Cimpoianu, trebuie să ne însoțiți. Robotul dumneavoastră nu este ceea ce pare. TX dear este, de fapt, un dispozitiv militar experimental, creat în anii '60 sub acoperirea unei companii civile. V-a fost vândut fără ca dvs. să știți adevăratul scop al acestuia.

George simți cum picioarele îi cedează. TX dear, cel care făcuse parte din viața lor atâția ani, era, în realitate, un robot de spionaj, un prototip de inteligență artificială militară, cu capacități de înregistrare și analiză.
- Înțelegeți acum de ce acest cec este atât de generos? De fapt, este prețul tăcerii dumneavoastră. Trebuie să ne predați robotul, iar orice altă informație legată de existența acestuia trebuie distrusă.

George îi privi pe rând pe cei trei bărbați, simțind că realitatea i se sfărâmă sub picioare. Își imaginase că viața lui era o succesiune de întâmplări triste, că fericirea fusese un oaspete rar, iar acum afla că și acele momente de bucurie fuseseră orchestrate de o minciună uriașă.

Cu mâinile tremurânde, George semnă hârtia pe care i-o întinse bărbatul. În schimb, primea cec-ul de un milion de euro, un preț mai mare pentru tăcerea lui și pentru amintirile false care îi umpluseră viața.
- Vă mulțumim pentru cooperare, domnule Cimpoianu, spuse bărbatul în timp ce robotul era împachetat și dus afară, în liniștea nopții.

După ce rămase singur, George se prăbuși în fotoliu, privind la locul gol unde fusese TX dear. Se simțea trădat, golit de orice sentiment. Dar când se uită la cec, își aminti de planul său: să facă două cruci albe, ca două frezii, pentru Aurora și Anna.

Zâmbea amar când a decis că, oricât de mincinoasă ar fi fost viața, avea să o încheie cu un ultim gest de iubire pentru cele două femei care îl făcuseră să creadă că a avut, măcar pentru o vreme, o familie.