Indicațiile lui Mihai Buzea pentru această temă au fost: "Scrieți un text pe baza acestei capturi de ecran din Facebook messenger."
Stuchi-te-ar mâții!
Marius Cărbunescu
Laura stătea în pat cu picioarele adunate sub ea, abia închisese cartea cu copertele roase și luase în primire tableta pentru desen. A mărit imaginea până pixelii au căpătat dimensiunile pătrățelelor de pe caietul de matematică, le colora aparent fără sens. Era preocupată de numa', când a auzit ciocănitul maică-sii în ușă. Doar ce a avut timp să arunce dildoul sub pernă că a și văzut-o intrând cu cana de ceai aburindă și felia de pâine cu almette pe o farfurioară.
- Haide, mamă, nici măcar să cobori la masă... De când ai venit stai și croșetezi într-una la tableta aia, nu te vede și pe tine soarele, rosti Ortansa cu năduf, în timp ce făcea un pic de ordine pe noptieră, cât să încapă farfurioara și cana. N-a așteptat să i se răspundă și, cu gesturi stăpânite, s-a dus să deschidă fereastra. Asta pe Laura a scos-o și mai tare din minți, mai bine ar fi izbit și trântit.
- Te-am rugat de mii de ori să nu mai faci ordine în camera și în viața mea. E simplu, când mi-e foame, cobor eu. Mai suportă-mă două zile, până la nunta vară-mii. Sau vrei să plec chiar acum și să-mi bag picioarele în nunta voastră?
- Măi, mamă..., s-a lamentat Ortansa și a pus mâna la gură ca să nu-i scape vreun cuvânt anapoda. Apoi tot ea a continuat: Nu ți-ai adus haine deloc, haide măcar până la mall să-ți cumperi ceva ce-ți place. Ești domnișoară de onoare, nu poți să apari oricum.
Laura se calmase, sărise puțin peste cal și evidența acestui lucru ajunsese până la ea. De ani de zile căuta s-o protejeze pe maică-sa, cu cardiopatia ei nu e de glumă, și ar fi fost culmea s-o zbârcească tocmai acum. De altfel, Ortansa reprezenta singura punte de legătură cu țara asta de căcat, imboldul datorită căruia se mai urca în avionul de Otopeni sau mai trimitea periodic bani.
- Uite cum facem. Îmi calci mătăluță blugii aia nerupți și o cămașă, o să vezi că vine perfect. Chiar nu văd de ce trebuie să fim toate împopoțonate la fel.
Maică-sa părea să fi înțeles, căci a ieșit din cameră fără să mai spună nimic. O scenă acum, în pragul evenimentului, era tot ce-i lipsea.
Ioana, vară-sa, era cu doar trei ani mai mică decât ea și într-un fel se bucura pentru suflețelul ei, că la 37 de ani prinsese cam ultimul tren în mișcare cu măritișul. Și nu orice fel de tren, unul al naibii de arătos, și cu ceva gologani la teșcherea. Pe de altă parte, o pizmuia, conștientă că de acum toate oalele se vor sparge în capul ei. De aceea nici nu s-a putut bucura prea mult de petrecere. Opulența nu era stilul ei și oricum simțea întrebările nerostite ale rudelor, mai ales ale mătușă-sii, mama Ioanei, care nu-și mai încăpea în piele de fericire. Fericirea unora, necazul altora! A stat toată seara pe locul ei la masă, văitându-se că o bat pantofii, încât cei câțiva burlaci împinși cu obstinație să intre în vorbă cu "belgianca noastră", n-au avut nicio șansă în fața ei. Deși nu-și arăta vârsta, îi punea pe fugă numaidecât cu replici izvorâte dintr-o inteligență făcută să debusoleze.
Tocmai când se crease un careu liber în jurul Laurei și nimeni nu mai îndrăznea să-i deranjeze liniștea, primește un mesaj pe telefonul mobil de la un număr necunoscut: "Tot singură?" Hopa, au trecut la mojicii de genul ăsta, și-a zâmbit în colțul gurii. A hotărât să intre în joc, tot n-avea altceva mai bun de făcut, altfel cum să-l pună la punct pe ignorant? "Bună! Da, tot." Se uita primprejur să observe dacă cineva scrie în telefon, nu vedea, în schimb primește un al doilea mesaj: "Te-am văzut la nunta Ioanei când încercai să prinzi buchetul miresei." Ei asta e prea de tot, cineva, Mârlănescu l-o fi chemând, se joacă cu bunăvoința mea, și-a spus în timp ce tasta: "Daa... dar din păcate nu am avut noroc să îl prind." Al treilea mesaj a rupt de tot coarda, a întins-o până s-a rupt, așa încât s-a repezit să dea block. Țăranul tot țăran, s-a enervat, ăștia nu se mai civilizează niciodată în țara asta intolerantă și misogină. Și-a comandat un Uber până acasă, după ce în prealabil a trecut pe la Ioana, desculță și cu pantofii în mână, ca să-și ia la revedere și să ofere plicul.
*
- Ce faci, bărbate, te-ai întors? rostește Mirela, proaspăt intrată în apartament, după ce a văzut geamantanul în mijlocul camerei. Credeam că nu-ți mai priește Bruxelles-ul și m-ai abandonat aici, strigă să o audă tot etajul. Ai primit mesajul meu?
- Ce mesaj? s-a auzit din camera cealaltă un glas intrigat.
- Nu ți-am scris că a fătat pisica bunicii mele, nu vrei să adoptăm un pui de mâță?
- Tu erai? Te ucid! Să nu-mi mai faci niciodată una ca asta, s-a repezit Laura pe ușa despărțitoare, dar când a dat cu ochii de Mirela s-a înmuiat de tot, n-a mai fost în stare decât de un pupic dulce.
A urmat o bătaie cu perne ca-n Șapte păcate, pe patul răvășit.