Textele ei abordează subiecte dificile ca abuzul domestic, abuzul psihologic, moartea și travaliul doliului sau tema moștenirilor trans-generaționale. Ține cursuri de storytelling pentru copii și adolescenți, crede cu tărie că poveștile au capacitatea de a vindeca și elibera, atât pe cel care le spune, cât și pe cei care le ascultă.
Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci este primul text dramatic al Ralucăi, montat de compania de teatru Vanner Collective, cu Denisa Nicolae, Liviu Romanescu și Teodora Velescu.
Următoarea reprezentație Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci va avea loc pe 18 februarie 2024 și mai jos am povestit cu Raluca Mănescu despre scris, masculinitate toxică și de unde vine frica.
Eusebiu-Mihail Tudoroiu: Cum e să scrii despre masculinitate toxică din perspectiva unei femei?
Raluca Mănescu: Atunci când scriu, încerc să scriu din perspectiva personajului a cărui poveste o spun, mai puțin din cea a genului meu. Cred că e ca atunci când scrii o piesă de teatru despre un personaj care a fost în război, fără ca tu să fi fost într-unul. Războiul poate fi doar fundalul poveștii, dar povestea în sine e despre ce a simțit și trăit omul acela. Iar asta e ceva ce poți aborda, fiindcă nu ține de gen.
E.-M.T.: Ce e, de fapt, frica?
R.M: Un răspuns natural pe care îl avem în situații pe care le percepem a fi periculoase, din punct de vedere fizic sau emoțional. Frica în sine nu e rea, probabil ea ne-a avertizat în vremurile preistorice să nu ne apropiem de "pisicuța blănoasă" din depărtare, care s-a dovedit apoi a fi un smilodon periculos. Frica e instinct. De obicei, ni se spune că ea e un lucru rău pentru că presupunem greșit că prezența fricii implică lipsa curajului. Și pentru că e o emoție care ne scoate din confort și cu care ne e greu să stăm.
E.-M.T.: Când a venit momentul care să te facă să te gândești 'Asta e momentul să scriu despre acest subiect'?
R.M: Când Liviu și Denisa mi-au povestit prima oară despre ideea pe care o au pentru un nou spectacol, mi s-a părut că e un subiect foarte atractiv.
E.-M.T.: Cu ce diferă sentimentul de a vedea spectacolul pe scenă după scrierea ta, comparat cu sentimentul de a citi de pe hârtie piesa?
R.M: Cu energia pe care o acumulezi. E o emoție (și uneori o satisfacție) de neegalat să vezi cum publicul reacționează și vibrează la ce ai gândit tu, într-un act foarte intim cum este scrisul.
E.-M.T.: La final, cine are un cuvânt mai mare de spus - dramaturgul sau regizorul?
R.M: Pentru mine, și poate am avut noroc să pot lucra astfel, relațiile cu regizorii nu s-au învârtit niciodată în jurul prepoziției "sau", ci au ținut mai mult de "și" - dramaturgul și regizorul, scenaristul și regizorul. Cred că cel care scrie așază fundația unei case, iar regizorul e cel care alege cum va arăta acea casă vizual - va fi o bordei, un palat, o vilă cu patru camere? Ce facem din textul ăsta? Și cred că cele mai fructuoase colaborări sunt cele în care și dramaturgul, și regizorul au încredere unul în celălalt și își încredințează munca unul altuia.
E.-M.T.: Îți place să vezi repetițiile sau preferi să mergi direct să vezi produsul final?
R.M: Îmi place și mi se pare prețios să poți vedea repetițiile. Activitatea de a merge la repetiții sau de a asculta citiri de text face parte din munca de scriere, de fapt, pentru că doar auzind cum sună ceea ce ai gândit tu acasă, la masa de scris, îți poți îmbunătăți munca.
E.-M.T.: Ai momente când simți că o modificare făcută de echipă unui text nu e potrivită și că era mai bine în scrierea ta?
R.M: Da, există momente în care viziunea mea artistică nu se potrivește perfect cu cea a regizorilor sau actorilor cu care colaborez. Cu toate acestea, consider că este o alegere conștientă să îți lași textul în mâinile altor creatori și să înțelegi că asta presupune inclusiv ca ei să vadă în scrierea ta altceva față de ce credeai tu că reprezintă. Și, adesea, această diversitate aduce perspective benefice.
E.-M.T.: Ai vrea să vezi și alte montări ale propriului text?
R.M: De ce nu?, cred că acesta este visul oricărui dramaturg și totodată, un privilegiu.
E.-M.T.: Ce înseamnă, pentru tine, un bărbat adevărat?
R.M: Sintagma asta e un red flag. Nu cred în bărbați adevărați, așa cum nu cred nici în femei adevărate. Cred că există oameni și atât. Adevărați suntem toți, atât cât existăm, iar ce ne putem dori pentru noi este - poate - să fim autentici.
E.-M.T.: De unde vine de fapt toxicitatea asta în masculinitate?
R.M: Oho, din norme restrictive impuse de societate, din stereotipuri de gen (bărbații trebuie să fie puternici, independenți, ei trebuie să fie rezistenți la emoții). Mai vine și din percepția greșită că exprimarea vulnerabilității e un semn de slăbiciune sau din cultura competitivă care alimentează ideea că masculinitatea e măsurată în termeni de putere și dominație. Per total, dintr-o gândire de tip alb-negru, care încearcă să definească o experiență masculină în ansamblu, în loc să lase identitatea unei ființe de sex masculin să se formeze individual.
E.-M.T.: Cum detoxifiem masculinitatea?
R.M: Cu mult roz. Glumesc. Cred că luându-i din spate povara de a crede despre sine că trebuie să fie într-un anumit fel. Oferindu-i în schimb permisiunea să fie cum vrea ea.
E.-M.T.: Ne explici de unde vine titlul spectacolului?
R.M: Titlul a apărut la sugestia Denisei Nicolae și pe mine m-a atras imaginea luminii filtrată printre copaci. În fața ta e o pădure plină de copaci, o pădure de netrecut, prin care totuși, în mod surprinzător, trece un pic de lumină. Cam așa e și cu masculinitatea toxică. E un subiect așa de mare și înrădăcinat în noi, încât pare inabordabil, de nerezolvat. Dar dacă reușești să vezi în el micile crăpături, ai să observi că fundația e nesigură si aproape se cere scuturată. Crăpăturile alea de lumină sunt primul pas către normalitate și odată ce le vezi, poate poți clinti un pic și pădurea.
E.-M.T.: Despre ce alte subiecte de genul vrei să scrii în viitor?
R.M: M-ar plăcea să scriu și despre experiența de a fi femeie, mai ales mamă, în societatea actuală, care cere totul de la tine. Era și o memă pe net "pe vremuri trebuia doar să-ți ții copiii în viață. Acum trebuie să îi ții în viață, să îi hrănești (bio), să petreci timp de calitate cu ei, să petreci timp de calitate cu tine, să petreci timp de calitate cu partenerul, să fii femeie, mamă, soție, fiică, om de carieră etc etc etc". Mi se pare super obositor și deloc realizabil. Mi-ar plăcea să explorez subiectul ăsta.