Alberto Păduraru: Cine ești, ca om și ca artist, de unde vii și încotro te îndrepți?
Mircea Popa: Am început ca un om care voia să se dea în spectacol și să fie în centrul atenției. În prima etapă mă ghidam doar după vizualizări și reacții ale oamenilor. Ulterior, mi-am dat seama că ceea ce făceam avea multă putere și influența multă lume, așa că a apărut și componenta de responsabilitate. În momentul actual, miza activității mele e să găsesc echilibrul dintre a face ce trebuie și a face ceea ce vreau.
Cuvântul artist mă sperie un pic pentru că mă gândesc la artiști artiști, gen Da Vinci, Mozart, Dali, oameni care au făcut sacrificii pentru artă. Eu sunt o persoană care are o viață normală, dorm nopțile, cheltui bani ca să mă laud, mă interesează ce zice lumea.
A.P.: Ce pui prima dată: laptele sau cerealele?
M.P.: Prima dată se pune laptele, musai, ca să fie bune.
Era un deliciu pentru mine laptele cu cereale, dar acum le văd ca și cum m-aș droga. Cerealele alea bune au o tonă de zahăr și probabil trebuie să fiu beat ca să mai consum așa ceva.
A.P.: E mai ușor să concepi un script pentru ceva în care joci chiar tu, sau pentru ceva în care nu joci deloc? Chiar așa, care e procesul din spatele construcției? Pentru că, am zis și în cronică, există ceva recognoscibil ca stil în fiecare dintre sketchurile tale, implicit și în filmul de față.
M.P.: Eu nu am experiența de a scrie pentru altcineva. În schimb, am experiența de a juca în ceva scris de altcineva. Toate producțiile noastre poartă amprenta echipei noastre de creație formată din 8 persoane. Este o echipă construită în timp, avem peste 1.000 de ore petrecute împreună. Fiecare idee din film a apărut în urma unei escapade de 4 zile la o cabană izolată cu echipa de creație. E nevoie de cineva să conducă echipa de creație că altfel se ajunge la un haos total. Responsabil în cazul nostru este asociatul meu, Cristian Ilișuan, care este și cel care a regizat ulterior filmele.
A.P.: Cum a arătat procesul de casting pentru filmul Nuntă pe bani? Implicit (în cazul tău) ai avut concurență pe rol? Sau a fost un quid pro quo asumat de la bun început: Mircea Bravo! mirele.
M.P.: Am început să căutăm idei pentru film fără a ține cont de mine ca actor. După ce am găsit ideea (un film despre nunți), ne-am dat seama că cea mai spumoasă poveste e cea a mirelui (bărbatul zgârcit care vrea să facă bani din nuntă) la care ulterior i-am dat și o datorie pe care trebuie să o plătească pentru a accentua "zgârcenia" personajului.
Odată ce am pus pe tablă niște trăsături ale personajului, ne-am dat seama că este ceva ce mi se potrivește (plus că eu aveam și o comunitate de 3 milioane de oameni care mă urmăreau și care probabil ar fi venit și la cinema să mă vadă).
A.P.: Când ești mai mult Mircea Bravo și când ești mai mult Mircea Popa? Depinde de context? Și, dacă da, ți-ai dori vreodată să nu îți fie asociată imaginea asta? (Că tot vorbește și filmul despre puterea unui post anti-nunți pe Facebook).
M.P.: Este o chestiune cu care mă confrunt acuma, mai ales că în cele două filme și în toate videourile de pe internet eu îmi păstrez același nume: Mircea Popa. Îmi dau seama că de fiecare dată când ies din casă eu pot fi abordat de oameni care au așteptări de la mine să fiu amuzant și comunicativ cu ei. Nu este pentru oricine, dar eu cred că mă descurc destul de bine și îmi face plăcere. Faptul că sunt Mircea Bravo îmi influențează activitățile de zi cu zi, mă face mai responsabil (nu trec strada până nu se face verde chiar dacă nu trece nici o mașină pentru că mă vede lumea și dau un exemplu prost).
A.P.: Care e motivația ta (din spatele fiecărui proiect)? Și spune-mi dacă ai avut vreun moment în care ai simțit că ai pierdut-o.
M.P.: La început am fost motivat doar de pasiune. Dar în decursul celor 10 ani (în 2014 am postat primul clip) am fost motivat și de orgoliu, bani, curiozitate, amuzament, dorința de a ajuta, dar cred că cel mai mult am fost motivat de disciplină.
Au fost multe momente în care m-am simțit mai pierdut, dar tot timpul știam că e doar o chestiune de timp. Trebuie doar să dorm bine noaptea și a doua zi o să judec mai bine lucrurile și o să găsesc o soluție.
A.P.: Chiar așa, ai vreo povestioară despre Mircea Bravo care-și dorește să renunțe la persoana asta? Vreun moment în care ai zis: "nu mai pot"?
M.P.: Cu ocazia lansării filmului Nuntă pe bani, am fost într-un turneu prin țară în peste 20 de orașe, și a fost foarte obositor pentru mine. La un moment, prin ziua 10 de turneu, am ajuns la Oradea și eram atât de slăbit încât nu puteam să deschid o sticlă de apă. Mi-era frică să nu pățesc ceva grav și am luat decizia ca în acea seară să rămân la hotel să mă odihnesc. A doua zi am fost din nou cu energie și cu chef să mă întâlnesc cu oamenii în cinema. Nu a fost un moment în care să mă gândesc să renunț, a fost un moment în care m-am gândit să iau o pauză.
A.P.: Dacă te trezești într-o dimineață și ești damnat să joci același sketch la infinit (dar el să fie, totuși, și viața reală, deopotrivă: deci un soi de loop așa) care ar fi acela?
M.P.: Eu când mă gândesc la sketchurile noastre, mă gândesc la niște scene în care se poate improviza încontinuu, deci nu o să fie niciodată monotonie. Dacă ar fi un rol pe care să îl aleg, ar fi unul în care aș avea o explozie de energie și prin care cred că i-aș încărca și pe cei de acasă (cum ar fi rolurile lui Jim Carrey).
A.P.: Nuntă în cer, ca Eliade sau Nunta roșie, mai Game of Thrones?
M.P.: Nu am citit Nuntă în cer a lui Eliade. Ca să fiu sincer, nici nu am auzit de ea.
Nunta din Game of Thrones a fost foarte dureroasă pentru mine, dar totuși nu am putut-o trăi complet pentru că cineva mi-a dat spoiler despre nuntă chiar înainte de a începe să mă uit la Game of Thrones.
A.P.: Crezi în dragoste la prima vedere?
M.P.: Când eram pe clasa a III-a am avut o situație de genul cu o fată cu 15 ani mai mare ca mine, dar am înțeles că nu se pune, că nu e valabil. Cred că am nevoie de o definiție mai clară la această chestiune pentru a da un răspuns mai valid.
A.P.: Cash sau card?
M.P.: Am aflat recent că dacă citești card invers înseamnă drac, așa că am hotărât să umblu și cu cash la mine.
A.P.: Cum îți vin ideile pentru conținut? Ești mai degrabă genul atent și conștient de potențialul unor evenimente care ți se întâmplă (atunci pe loc), sau le recompui din memorie (mai carpe diem, așa)? Și cum știi / intuiești potențialul viral din ceva? E vreo rețetă anume, vreun secret?
M.P.: Așa cum am spus mai spus, ideile clipurilor nu îmi aparțin doar mie, ci suntem o echipă de 8 persoane. În ce mă privește, sunt genul atent în general la stările mele și automat mă ajută să găsesc și ideile virale când mi se întâmplă.
Umorul este dinamic, adică ceva ce este funny astăzi peste 2 luni poate fi cringe. Important e să fii conectat cu lumea, și asta se poate întâmpla doar dacă postezi videouri constant și primești feedback. De asta pentru noi e important să postăm în fiecare săptămână cel puțin un video. Pot intui potențialul viral al fiecărui clip datorită experienței, dar nimic nu e sigur și de mult ori anumite detalii fac diferența între un clip viral și un fail.
A.P.: Spune-mi ceva despre care ești convins că l-ai inventat chiar tu: poate să fie un fel de mâncare, un cuvânt, un obiect, sau o utilitate diferită pentru un obiect, un gest, ce simți tu.
M.P.: Am descoperit criteriul de divizibilitate cu 13.
Un număr se împarte exact la 13, dacă și diferența dintre numărul format din ultimele 3 cifre ale numărului și restul numărului fără ultimele 3 cifre se împarte exact la 13.
Am scris la Gazeta Matematică prin clasa a 12-a să îmi aprobe invenția, dar probabil am deranjat pe careva acolo pe sus și mi-au băgat bețe în roată la omologare.
Oricum, teoria e valabilă și cine are nevoie poate să o folosească.
A.P.: Care e ultima idee proastă pe care ai avut-o? (una doar avută, dar și una avută și mai apoi pusă în aplicare).
M.P.: E greu să numești o idee proastă cât timp nu ai pus-o în aplicare și nu ai văzut rezultatul.
Cred că sunt prea pozitiv ca să văd o idee ca proastă odată ce am aplicat-o, cred că orice chestie greșită te duce spre ceva bun. Eu a trebuit să îmi pic examenul de barou ca să fac ce fac acum și sunt recunoscător pentru asta.
