Trenul ajunge cu întârziere. Noi, navetiștii, ne întâlnim mereu în același compartiment. Nelu și Mărie în fața mea. El scoate din rafie Adevărul, o bucată de pâine, slănină, ceapă. Ea plesnește semințe dintr-un cornet și citește din cartea cu rugăciuni. Ziarul e multiscop, eu îl folosesc când spăl geamurile. Mi-e foame și mirosul de ceapă înlătură mirosul de tren, mușama soioasă, crăpată și cusută de un autopsier. Nelu termină, se șterge de draperiile cu sigla CFR și scoate un radio minuscul. Radio România Actualități.
Aurelian Țolescu
Pe la 03.00, a fost mereu ora mea de primit știri pe suport eteric, imagine și sunet, transpuse în vise apărute în timpul somnului profund. Așa mi-au fost mereu comunicate de Univers veștile proaste. Când eram undeva departe de țară, am visat că tata făcea mișto din patul lui de un doctor chirurg, care-l amenința cu un bisturiu. A doua zi nu a mai fost. După 3 luni am visat că a sunat telefonul fix din copilărie, am ridicat și am auzit pentru ultima oară vocea mamei care-mi spunea: Pa mama, Pa.
Laura Stanciu
Olga lăsă găleata din mână și scoase telefonul din buzunar. Infirmiera de la etajul 4 o invita la o cafea în oficiu. Trimise un emoticon cu hârtie igienică. Vin cât pot de repede. Mai am băbuțele. Cinci saloane de femei și aproape toate pacientele trebuiau însoțite la baie și ajutate la duș. Transportă la spălătorie lenjeria murdară în saci albi și depuse lenjeria contaminată în saci galbeni. După ce termină curățenia pe etaj, ieși din tură. La ora asta vii? Ce-a durat atât? Ai pierdut știrile.
