14.02.2024
Corina Nina
În urmă cu două zile, un copil în vârstă de doisprezece ani, a dispărut de acasă. Știrile sunt întotdeauna mincinoase. Nu am dispărut, am fugit de acasă. Doisprezece ani sunt prea puțini pentru câte am trăit. Acasă este prea blând pentru câte am îndurat. Nu mă caută decât cei de care fug. Iar ei, nici măcar nu-și doresc să mă găsească. Vor doar să dea sfoară în țară că am dispărut. Minorul în vârstă de doisprezece ani a fost găsit la Casa de copii din Beiuș. Casa de copii nu e acasă. E mult mai bine decât acasă.

Arthur Ianoși
Trecuseră aproape doi ani de când tanti Alecu nu mai ieșise din casă. Agorafobia se instalase imediat după moartea celui care îi stătuse la braț treizeci de ani. Nici copiii n-o mai vizitau. O vedeam în fiecare zi, când mă întorceam de la muncă, la etajul al doilea, îmbrăcată frumos, încadrată de tocăria pvc, turuind așa spre nicăieri. Îi luasem niște ceai de la Plafar. I-am făcut semn că urc. O oră n-am mai plecat de la ea. Așa aflam tot ce se întâmpla în blocurile vecine. Tot așa am aflat și că Adda mă place.

George Dometi
Ce faci, omul lui Dumnezeu, cu berea-n mâna stângă și cu telecomanda în cealaltă? Erai prea mahmur să îți iei Biblia, patrafiru și să vii la biserică? Ăla tânăr e afon. Mda. Dar nu e vina mea că Dumnezeu a făcut sâmbătă seara înainte de duminică dimineața. Și la ce te uiți? La extraterestru ăla. Ce extraterestru? Ăla de a adunat o mulțime de gură cască după el, fiindcă făcea tot felul de chestii și autoritățile au încercat să-l aresteze. Și? Și cică unul de-l urma l-a trădat pentru 30 de dolari.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2024, grupul are 12.700 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus