Auzi, oare unde se duc sufletele oamenilor când mor, în cer, întrebă prima fetiță prinsă de cracul lui tătâne-su. Cum să se ducă-n cer, crezi că ne-ar mai vedea buna de-acolo, nici nu mai putea să citească, se duc într-o poiană, răspunse hotărât a doua, prinsă de celălalt crac, privind spre înalt. Sufletul bunicii se agăță disperat de marginea de beton, apoi alunecă printre tufănele, se izbi de ramura de liliac și se prinse cu greu de frunza de nuc ieșită în cale. Avea să mai șadă acolo o vreme.
Ruxandra Comșa
Era vineri și viscolea. Camioanele blocaseră orașul, iar eu mă blocasem în lift. Omul de la intervenții ascensoare mi-a sugerat să aștept până luni. Văzusem destule filme ca să încerc șmecheria cu ieșirea de urgență. Paradoxal, am reușit, dar am nimerit la un etaj intermediar ca Harry Potter între peroane. După mochetă părea hotelul din Shining, fapt confirmat și de tricicleta lui Danny cu care am făcut maraton de ieșire din labirint. M-au găsit luni, îngropat într-un morman de zăpadă cu un zâmbet suspect pe chip.
Titela Durnea
Vasile, Grigore și Ioan se cunoșteau de mici. La 18 ani au decis să purceadă la drum. Km mulți, cu urcuș și coborâș. Veseli și optimiști. La prima răscruce Vasile a întâlnit-o pe Ana. A luat-o la stânga, ceilalți doi înainte. Veseli. La a doua răscruce, Grigore a întâlnit-o pe Ileana. A luat-o la dreapta. Ioan a mers înainte. Optimist. La a treia răscruce, pustiu. Curajos și perseverent de copil, a decis să campeze. Și-a pus ochelarii de cal. Când s-a trezit, câmpul era plin de iepe. A încălecat pe-o șa și v-a spus.
