În fiecare dimineață același traseu. Același tramvai. Aceiași oameni. Bonjour. Bonjour. Ça va? Ça va. Pe naiba ça va, strigă ecoul din mine. Nu mai știu cine sunt. Cu tot buletinul nepierdut. Sunt pe fugă mereu. Altă ședință, azi într-un loc nou. Pornesc GPS-ul. Ah, e târziu. Unde sfântu' mă duce ăsta? Mă trezesc într-o poiană cu narcise. Nici nu știam că au înflorit. Mă așez printre ele. Mă fac narcisă și mă uit la cer. E un mesaj acolo, scris cu puf de nor. Să te gândești din când în când la tine. Promit.
Ionuț Morariu
Întreabă orice orb. Gustul merelor e roșu. Iar când iubim, fiule, toți suntem orbi. Doar stă scris. Dragostea se face cu ochii închiși. Ce spui? Că funcția creează organul? Se poate. Ce încerc să-ți spun e că pentru un sărut e nevoie de două guri. Nu e nicio greșeală. Trebuie doar să pipăi adevărul ăsta simplu. Gustul merelor e roșu. Uneori rece, uneori cald. Să vorbesc pe limba ta? De dragul tău o să-mi reconfigurez traseul gândurilor. Și o să-ți spun direct. Iubește-o, mă. Nu fi prost.
Florina Hegedüs
Urc scări cobor scări. Așa-i construit orașul meu ca să mă țină în viață îi explic unui turist. Dar zidul ăsta ce-i? - mă întreabă. Nu știu, ieri nu era - zic uimită și mă prăbușesc. Un stop să nu pot ajunge acasă. Agățată de ochii lui îl rog - Mă ajuți să-l escaladez? Delicat turistul mă prinde de nas și-mi insuflă săruturi, o secundă da, o secundă pauză și-n zbor mă trece peste zid zâmbind defibrilator. Desprinsă de gâtul lui îl invit să urcăm, să ne dăm de-a dura pe scări, prin orașul meu. Aici oamenii așa mulțumesc.
