Când vine vorba de tradiții, Țara Făgărașului e locul în care un eventual căutător ar spune că a descoperit o mină de aur. Asta poate și pentru că în această zonă se locuiește în mod compact de sute de ani. De la cetele de feciori la obiceiurile de Crăciun și Bobotează, la irozi și Viflaim sau la metelea, turcă și foșnic (balul celor însurați) - făgărășenii și-au păstrat tradițiile cu sfințenie, continuându-le, sub o formă sau alta și în zilele noastre.
La fel stau lucrurile și cu meșteșugurile, iar complexul de instalații tradiționale de prelucrare a lânii "La Vâltori", din localitatea Lisa, este cel mai vechi din România, originile lui aflându-se undeva în anii 1850. Am ajuns, așadar, în Lisa (localitate atestată în 1733), pentru a face cunoștință cu meșteșugul prelucrării lânii și confecționării covoarelor și altor țesături, cu ajutorul instalațiilor speciale, unul transmis de-a lungul vremii, din generație în generație. La Vâltori e un fel de muzeu activ, în care proprietara te familiarizează cu vechile "mașini de spălat" din lemn, montate pe cursul unui pârâu (pe vremuri, femei din întreaga zonă veneau aici să spele rufele), cu mașinile care dărăcesc firele de lână, cu războiul de țesut, cu mașina de "îmblânzire" a materialelor (niște cilindri imenși) ș.a.m.d.
Iar dacă te întrebi de ce locul se numește "La vâltori", ei bine, acesta vine de la operațiunea de "vâltorit", adică un fel de învârtire a țesăturilor într-un coș din lemn aflat în apă, un program de rotire al mașinilor de spălat moderne, care în cadru natural durează câteva ore. Nu este o acțiune simplă, mai ales că ea e urmată de altele - uscatul la soare, păruitul pentru scos firele, o nouă sesiune de vâltorit și, la final, uscarea țesăturii. Practic, o "intrare la apă" a acesteia, în urma căreia apare covorul natural, din lână, gata să plece în cine știe ce gospodărie, modernă sau... rurală.
7. Transylvania Berry - ferma de fructe de pădure din Berivoi
Poate că în copilărie ai avut ocazia să nimerești în niște tufe de zmeură, înțelegând astfel de ce urșii ar da până și mierea din borcan ca să petreacă mai mult timp la cules de fructe de pădure. Dar asta nu înseamnă nimic. Adu copilul din tine, cu adult cu tot, în ferma de fructe de pădure de la Berivoi (când sunt fructele coapte, evident) și i-ai făcut pe amândoi fericiți.
Deși nu putem spune că Transylvania Berry este neapărat un obiectiv turistic din Țara Făgărașului, vizita pe care gazdele noastre ne-au facilitat-o aici, a reprezentat o încântare maximă. Să te plimbi printre tufe nesfârșite de zmeură, afine și mure și să guști de la "sursă" fructele pe care le poți cumpăra din supermarketurile și magazinele din România - în special cele din Brașov (și care, au naturel, parcă sunt cu atât mai gustoase) nu e o experiență pe care să o ai la îndemână oricând în viața din mijlocul betoanelor.
Prin urmare, Racovița Berivoi, sau Transylvania Berry (cu este promovat brandul aferent), este o grădină imensă (10 hectare, dar se "pregătesc" alte 15), înființată în anul 2005 și cultivată cu zmeură, afine și mure (toate, bio), care trimite în piață atât fructe proaspete cât și diverse produse obținute din ele - sucuri, înghețată, etc.
Spuneam că Transylvania Berry nu este neapărat un obiectiv turistic, însă dacă-ți dorești să vizitezi grădina de fructe de pădure, gazdele merg pe principiul porților deschise, fiind dornici să furnizeze informații despre povestea lor. Așa că, tot ce trebuie să faci, dacă vrei să petreci o zi la fermă, este să le trimiți un mesaj și să stabiliți împreună detaliile vizitei. Copiii sunt, desigur, bineveniți, și au parte de surprize plăcute din partea proprietarilor, pentru ca orele petrecute aici să rămână cu adevărat memorabile.
Iar pentru cei "mari", pot spune că degustarea de țuică de zmeură și de afine, făcută mai pe seară, într-un cadru încântător, a avut revelații surprinzător de bune și... aromate.
8. Biserica fortificată din Cincu
Cincu este o localitate din partea central-nordică a Țării Făgărașului, cunoscută în ultimii ani în special pentru existența în perimetrul comunei a unui poligon de artilerie, amenajat în anul 1953, pe fondul unui istoric militar al localității. Care își are originea în 1919 când, în baza ordinelor ministrului de război, s-a înființat Tabăra Regională Cincu Mare, parte a Corpului 7 Armată.
Dar nu pentru a face un exercițiu militar cu tancul am ajuns în Cincu în cadrul acestui periplu prin Țara Făgărașului. Ținta a fost biserica evanghelică fortificată din această localitate atestată documentar pentru prima oară în 1329 și foarte bine dezvoltată în perioada de Ev Mediu transilvan.
De altfel, atunci a fost construită și biserica în turnul căreia aveam să ajung. Coloniștii germani au pus bazele ei în secolul 13, ea fiind refăcută trei secole mai târziu în stil gotic, având parte de încă o refacere în secolul 18. Prima atestare documentară a bisericii datează din 1474, într-un document ce aparține lui Matei Corvin, cel care s-a oferit să acorde unele privilegii celor ce apărau cetatea.
Biserica fortificată din Cincu (cu hramul Fecioarei Maria) nu e una care să te surprindă printr-o estetică debordantă (deși turnul falnic are argumente de seducție vizuală, iar imaginea ei, dinspre drumul de dedesubt ar fi chiar idilică dacă nu ar fi pătată peisagistic de construcția unei vile inoportune). Dacă s-ar găsi fonduri pentru o binemeritată restaurare, probabil că am putea vorbi și despre acest capitol. Dar, uneori, formele neșlefuite au farmecul lor, conferit de patina timpului.
Am vibrat negativ la strigătul de neputință în privința renovării interiorului de la nivelul superior și am savurat istorioarele ghidei care ne-a prezentat, printre altele și micile secrete ale bisericii. Cum ar fi faptul că aceasta dispune de o rețea de tuneluri secrete care duc către sat și cimitir, folosite de sătenii ce se ascundeau în ele pe timp de asediu. Priveliștile din turnul clopotniței sunt superbe, dar să te ferească Dumnezeu să bată clopotul chiar când ești lângă el și să nu prevezi asta.
Istoria bisericii fortificate între 1522 și 1526 e una destul de agitată, dacă ne gândim că în 1789 a trecut printr-un incendiu. Tabloul central al altarului - care-l reprezintă pe necredinciosul sfânt Toma - domină nava centrală a bisericii care adăpostește alte câteva colecții valoroase. Între acestea, una de covoare orientale din secolele 17-18 și una de embleme și relicve ale unor ghilde, un orologiu vechi de peste 100 de ani și un potir din secolul 15.
9. Muzeul de Pânze și Povești din Mândra
Am o mare bucurie atunci când merg prin țară și întâlnesc muzee particulare în care ai posibilitatea de a descoperi exponate și istorioare care ajung direct la casa sufletului. Așa au stat lucrurile cu Muzeul de Pânze și Povești din localitatea Mândra, aflată la 7 km de municipiul Făgăraș.
Acest mai degrabă centru cultural a fost deschis de surorile Alina și Ioana Zară și constă din două case separate, aflate la mică distanță una de alta. Într-una este muzeul în sine, în cealaltă își desfășoară activitatea atelierele Mândra Chic, în care iau naștere piese de zestre contemporană. În muzeul găzduit de casa Mamei Ruța (pe care gazdele o definesc ca "prima casă din Mândra cu ciment la temelie, făcută cu bani din America") am aflat cum plecau oamenii din Țara Făgărașului peste Ocean, la începutul secolului 20, pentru a face banii cu care să-și ridice o casă. Era un fenomen pe care l-am putea asemui cu cel al "căpșunarilor" de azi, doar că, la acea vreme, făceai jumătate de an pe drum, pentru altă jumătate de an de muncă în America.
În muzeu admiri diverse colecții cu specific local (de la cărți poștale la mobilier - războiul de țesut, patul de zestre, dulapurile cu haine și pânze tradiționale vechi), însă ce mi-a atras în mod special atenția a fost povestea Suveicii Mamei Ruța.
Suveica (acel obiect cu care se țese pânza în războiul de țesut) a aparținut Mamei Ruța (bunica celor două surori care au pus bazele muzeului din Mândra), femeie ce a muncit toată viața, deși și-ar fi dorit să colinde lumea și să vadă locuri faine. Nu a putut face asta, așa că și-a transpus această dorință în ideea ca suveica ei să călătorească în lumea largă, să spună povești despre România, să descopere locuri fascinante și să se întoarcă întotdeauna în casa ei. Așa că o mulțime de oameni, care au străbătut mapamondul în lung și-n lat, au purtat de-a lungul anilor suveica, într-o adevărată ștafetă metaforică, transpusă într-un proiect de suflet din care se nasc povești după povești.
În casa vecină, unde funcționează atelierele Mândra Chic, am găsit câteva doamne care lucrau de zor la mașini de cusut ce nășteau tricouri unice, cu mesaje unice. După cum se auto-definește, Mândra Chic este "o mică întreprindere socială, care creează zestre contemporană sub formă de manifest cultural". Sub umbrela ei sunt adunate, de fapt, cele trei proiecte principale - Muzeul de Pânze și Povești, Suveica Mamei Ruța în jurul lumii și Atelierele de Vară (care reunesc pentru diverse activități, gratuite, copiii din satul Mândra).
Ce înseamnă "zestre contemporană"? Intră pe pagina Mândrei Chic și vei descoperi că poți comanda, pe lângă tricourile despre care vorbeam mai sus, hanorace, perne de zestre, șorțuri, obiecte de îmbrăcăminte pentru copii, suporturi de farfurii, traiste urbane, batiste de buzunar și multe alte lucruri simpatice. Și încă un lucru care mi-a plăcut, amintindu-mi de vremuri deja uitate: dacă vrei să trimiți o carte poștală cuiva (ce obicei desuet, nu-i așa?), o poți cumpăra de la Mândra Chic, fetele de aici făcând onorul de a o trimite destinatarului. Sunt cărți poștale cu povești românești (textele sunt bilingve - română/engleză), care în mod cert vor încânta persoana către care ți-ai îndreptat gândurile.
10. Cetatea Făgărașului
Am lăsat la urmă poate cel mai important (și mai cunoscut) obiectiv turistic din Țara Făgărașului. Nu mai rețin când pășisem ultima oară prin curtea Cetății Făgărașului (s-a întâmplat tare demult), dar am avut ocazia să o fac acum și să redescopăr fortificația a cărei construcție a început în anul 1310 și care, glumind, aș zice că se continuă și acum, din moment ce cetatea tocmai a intrat într-un proces de restaurare.
Făcând un scurt istoric, e de amintit că cetatea a fost atestată documentar pentru prima oară în 1455, la acea vreme ea fiind o fortăreață de apărare, din piatră și cărămidă, având o incintă patrulateră și patru turnuri bastioane, plus un turn de avanpost. Mihai Viteazul, primul domnitor român care a înfăptuit unificarea celor trei țări românești, și care purta titlul de "herțeg al Făgărașului", a intrat în posesia cetății în anul 1599, dăruind-o, la finele acelui an, soției sale, Doamna Stanca.
În secolul 17, Cetatea Făgărașului a fost reședință a principilor Transilvaniei și, totodată, centru politico-administrativ al marelui domeniu al Făgărașului, având parte de lucrări importante care au vizat zidurile exterioare, turnurile de apărare, structura de rezistență, șanțul din jurul cetății ș.a.m.d. Principele Gabriel Bethlen este principalul artizan al modernizării din acea epocă, una care a continuat și sub stăpânirea altui principe, Gheorghe Rakóczi.
Trecută în proprietate austriacă în secolele 17 și 18, când a devenit garnizoană militară, cetatea și-a pierdut din strălucire. În secolul 20 a fost garnizoană a armatei române, apoi lagăr pentru rușii albi, refugiu pentru polonezi, închisoare pentru deținuți politici (între 1948 și 1960) și, în fine, restaurată și intrată în circuitul turistic după 1965.
Cetatea Făgărașului se vizitează pe-ndelete, începând cu curtea interioară, continuând cu Sala Tronului (amenajată ca în epoca de glorie) și cu toate cele 66 de încăperi, care se desfășoară pe cinci niveluri.
Principalele elemente care atrag turiștii sunt sicriele din Sala Dietei (care au fost găsite îngropate în perete), Fecioara de Fier (celebrul instrument de tortură cu care făceau "dragoste" condamnații la moarte), Ieșirea secretă din partea de sud, temnițele și crama. Spuneam că am găsit Cetatea Făgărașului în plin proces de restaurare, unul care a început în iulie 2020, care va lua sfârșit peste doi ani și care va avea ca rezultat reabilitarea a trei dintre laturile cetății - refacerea zidului de strajă și al celui de gardă, rețelele de apă, atelierele etc. La final, vizitatorii cetății se vor putea plimba pe zidurile de apărare, admirând de sus inclusiv frumosul șanț cu apă ce înconjoară edificiul.
(va urma)