21.02.2024
Vlad Mușat
Doamnă psiholoagă, da, sunt foarte respectat în cartier și fac multe nasoale. Poliția? Nu suflă, pentru că am poze cu ăia cu grade mari când trag făină de pe fundurile unor doamne de lux. Sincer, pot să stau ani de zile în arest, să scuip gabori între ochi, să mă tai cu rivalii, dar doar când o văd pe ea simt că mor, că rămân fără aer. Uitați, am tatuaj pe triceps cu numele ei. Babanu mi-a zis să o iau cu forța, de asta l-am băgat în spital. Ce nesimțit. Ajutați-mă, sunt disperat. Îmi place Helga.

Ramona Ungureanu
Ș-amu-s confuz, să mă bată D-zò dac-nțăleg ceva. I-am văzut brațu' drept cum să rădică și să proptește-n cantu' ușii, tatuat mare: sarmale cu păsat și două inimioare cu săgeată. Ce faci Gioni, îl întreb suav, să nu râcâi a scandal, ce-i baiu. Baiu-i c-ai încălcat standardele comunității, o oră șez' blând aci, ț-am pus rachia pă masă. Atuncea am ridicat și io brațu drept tatuat cu rachie forevăr, forța egal viteza ori accelerația. Mi-am băut dețu după tăte standardele, cu deștu mic în sus, elegant.

Gheorghiță Mircea
Ajuns în stradă, Angel simți pentru prima dată frica și foamea, dar își dădu seama că nu era doar el în acea situație. Se angajă la deratizare. Acasă citea. Având contract cu Biblioteca Națională, intra în secția interzisă, de unde fura cărți. Prins de febra cunoașterii, Angel punea apă în pompă în locul otrăvii ca să poată prelungi patima. Bibliotecara cu ochi albaștri privea suspect, dar Angel cumpără ușor tăcerea ei cu ce învățase de la sora Kama Sutra. Când șobolanii au ajuns în biroul directorului fu dat afară.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2024, grupul are 12.700 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus