Un bătrân se revoltă în fața unui reporter: în ziua de azi copiii își educă părinții, nu invers; oamenii ating doar ecrane, au uitat cum se simte o îmbrățișare; femeile conduc corporații, bărbații fac sarmale; în cuierele din casele oamenilor stau agățate măști, roboții ne invadează viața, ne rezolvă treburile, ne aranjează gândurile. Bate cineva la ușă. Închid televizorul și deschid ușa. E Dumnezeu. Se pune în genunchi în fața mea și-ncepe să se roage: Robotule, dă-mi, te rog, puterea de a-l face pe Om iar Om.
Caterina Tudorache
Doi. Ce zici mata? Pui am, dar acasă. Matale ți-am adus un curcan. Se mai zbate nițel, dar e cuminte. L-am dus și la ficați, dar doctora a zis că ea e pe verdețuri. Apoi ce să mai zic, doctore? Trei. Ce zici? Ce să vreau. Nu mai vreau nimic. Am de toate. Inclusiv diabet. Mă duc mâine, că aduce fata un iepure. Știi mata, nu merge așa. Am venit, te uiți la mine. Eu la mata. Dar nu ca Gicu. Sunt și eu bătrână. Doctorul nota în registru. Deci, aud sau nu cum trebuie? Vă trebuie timpane noi. Timpuri?
Ionuț Tuhoarcă
Pe vremea mea erau 2 seriale mari și late. Seinfeld și Familia Bundy. Maxim Familia Flintstone. Acum, abundența asta de seriale te omoară. Uită-te la ăla, că e bun. Uită-te la ăla, că ce actori fantastici are. Uită-te la ăla, că a primit premiu' pentru decoruri. Uită-te la ăla, că e cu cai. Atâta informație te ucide încet, vorba cântecului. Eu când vreau să mă relaxez, mă duc la pareuri. Dai un ban, da' știi că-l dai aiurea. Ca la tiribombe. Că mi-a zis și Tuța. Spiritu' competitiv se învață de mic. Încă din liceu.
