Hei, cum ai ajuns aici, tu locuiești pe partea cealaltă a lumii. Băiatul zâmbi. Cum ai ajuns și tu. Acum locuim amândoi într-un vis. Nici tu nu ești în camera ta, așa cum crezi. Fata își țuguie buzele, încălță papucii roz cu blăniță, deschise ușa și se trezi cu vârful picioarelor pe marginea unui peron de metrou. El o trase îndărăt din calea trenului ce năvăli în viteză. Se prăbușiră pe bancheta unui vagon. Ușa se închise singură și vagonul se urni cu o smucitură. Urmează stația Marile Speranțe.
Andra Toropoc
Unduiesc din bazin și cânt în fața comisiei. Gata, ajunge, strigă șeful de brigadă. Lumea-i zice Lemetru, că-i vechi pe-aici și cântă bine la muzicuță directorului. Unde te crezi, tovarășa? Ce-i emanciparea asta, unde ți-e șalopeta, de ce porți fulgarin? Noi căutăm talente, nu facem șantan. Cum te cheamă? Sunt Evelin de la compresoare mici. Se vedee, râde unul din sală, cu privirea-n decolteul meu. Mă duc la el și-i trag basca peste ochi și-o palmă. Așa-i modern acum, învechit libidinos ce ești.
Paul Dârvariu
au apărut în gramatica limbii române. De pildă, trecutul îndepărtat. Se folosește în construcții verbale gen: pe vremea mea, nu-mi aduc aminte sau am spus eu asta? Trecutul destul de apropiat: a cui a fost vocea de femeie cu care-ai vorbit ieri la telefon? Trecutul recent: iar n-ai ridicat colacul la WC, când ai făcut pipi. Prezentul trist: nu ești în stare de nimic. Viitorul amenințător: o să divorțez, dacă nu-ți bagi mințile-n cap. Viitorul sumbru: câinii or să te mănânce fără mine, amărâtule.
