Pentru Făt-Frumos timpul trecese într-o zi cât pentru alții în zece că se plictisese fiindcă nu prea făcese școală că nu-i prea plăcese și nici pe cărți mâna nu punese. Erese mai mult into prințese. Estese tipul de erou de poveste care făcese dragoste mai mult în timpul liber decât în vremea holerei. Mergese vestea în regat că el și zmeul estese gemeni, dar doar ca zodie, căci trăiese vremuri vitrege. Ar mai fiese de povestese, dar toate la timpurile lor, se zicese. Pierdese timp, declarese nul.
Monica Ciurea
Copiii crescuseră, lui îi albise tot părul, doar ea, mereu blond-șaten, se făcea din zi în zi mai frumoasă. Slăbise, rochiile strâmte din tinerețe și pantofii cu toc o prindeau acum fenomenal, iar el observase de la o vreme că cel mai bine îi stătea învăluită-n mister. O privea pe furiș cum se-mbracă, îl intriga atitudinea ei mai încrezătoare ca niciodată și când totuși și-a făcut curaj să o întrebe de ce, ea i-a spus scurt: timpuri noi. Acolo a și văzut-o apoi ieșind din metrou, cu vila șefului pe partea dreaptă.
Monica Aldea
Ce vremuri, soro, ce huzur. Mergeam la promenadă, primeam la ceai. Dar seratele. Coloneleasa, Dumnezeu s-o ierte. Răsuna strada de muzică în salon. Tangoul, cadrilul și carnetul de bal. Mișu, răposatu, cum le dansa pe toate, dar tot cu mine pleca. E drept că mă lăsa acasă cu birja și el mai dădea un ocol până dimineața. Să ierți, Agato, ca bărbații. Da io, numa cu gându la dumneata. Ce tot îndrugi femeie. E capăt de linie. O fi maică, n-am zor. Întoarce mata autobuzu și m-anunți la Timpuri Noi.
