Andrei
Radu
Vineri seară. Sufrageria unei case. Andrei și Radu se uită la Manchester City - Chelsea pe DigiSport 1. HD. Meciul a început de aproximativ 5 minute. Radu, obosit, stă întins pe canapea, cu picioarele întinse pe masa de cafea din fața canapelei și se uită la meci. Are o bere lângă el, aproape terminată. Andrei vine din bucătărie cu un bol de popcorn și cu o bere Staropramen. Este entuziasmat.
Andrei: Mamă, abia așteptam să văd meciul ăsta.
Radu: A-nceput de 5 minute.
Andrei: Păi, 4 minute s-a făcut popcornul. Plus c-am mai stat să pun sare și să scot berea din frigider, deci 5 minute.
Radu: Apropo, de când bei Staropramen?
Andrei: De când e 20 de ron un six pack. Era promoție la Mega.
Radu: Tu nu beai neagră?
Andrei: Era 20 de ron un six pack.
Radu: Whatever.
Marchează Chelsea.
Andrei: Nu pot să cred...
Radu: He, he. Știam eu. Foarte bine. Să le scoată fumurile din cap.
Andrei: Boss, e campioana Europei.
Radu: A fost campioana Europei. Acum sunt terminați de oboseală.
Andrei: Ca și tine. (Râde singur.) Apropo, cum e să fii tată?
Radu: Absolut minunat. Și obositor. Și incredibil. Și greu. Și de toate.
Andrei: Ce tare.
Radu: Yup. Oricum îmi doream asta.
Andrei: Și te descurci?
Radu: Sunt mega norocos, boss. E la o grădiniță în care se simte foarte bine, am o soție cu care împart toate treburile, părinți care îl iau în fiecare weekend, celălalt set de bunici care îl vizitează în fiecare săptămână, frati-miu și cumnată-mea care sunt în top îngrijitori de copil...
Andrei: Să mori tu că ai un top cu îngrijitori de copil?
Radu: Absolut. Cred că toți au. Cumnată-mea e pe primul loc. Taică-miu e pe ultimul. (Râd amândoi.)
Andrei: Cât are acum?
Radu: 2 ani jumate. E-n etapa aia în care învață să vorbească. Azi mi-a zis: "Tati? Vine? Bebe? Gădi? Uat? Acadia?" Adică: Vine tati să-l ia pe bebe de la grădi cu o acadea? (Râd amândoi.) Da... Tu?
Andrei: Fiert pe teatru. Nu mă mai satur. Am făcut... (Îi atrage atenția o fază din meci.): Hai, mă, Haalande... anul trecut dădeai gol din toate pozițiile... (Revine.) Am făcut un spectacol foarte mișto cu Suru.
Radu: Uuu...
Andrei: Se numește Lapte.
Radu: Lapte?
Andrei: Da. Milk. De Russ Dunsmore. Nu știam nimic despre text. Foarte tare. Și dureros. Și funny. Așa a și ieșit spectacolul. Eram un pic sceptic dacă poate să parvină problema de-acolo. E despre... (Îi atrage atenția o fază din meci.) Nuuuu! Hai, frate.
Radu: Nu mai e nici Haaland ce-a fost...
Andrei: Așa... Despre 3 cupluri de oameni care n-au nicio treabă unii cu alții, dar, cumva, problemele lor au un numitor comun și se întrepătrund. Și a pus nebunul totul pe o turnantă. O casă pe 3 etaje pe turnantă. Foarte tare. Și motivat. Fiecare apariție video, proiecție, song. Joc cuplul cel mai mic cu Ana Crețu. Cred că îmi iau adio de la statutul de june prim cu rolul ăsta. (Râd amândoi.) Am mai făcut și Acasă la tata al lui Mimi Brănescu, în regia lui. Fac un rol complet diferit de structura mea umană. E contre-emploi maxim. Chiar aveam nevoie de asta ca să mă dezvolt ca actor, să descopăr și alte "mecanisme", știi ce zic...? În rest... na, repetiții, treabă, filmări.
Radu: Și?
Andrei: Și ce?
Radu: Asta-i tot pe anul trecut?
Andrei: A, nu. Astea mi-au venit imediat. În rest... băi, am văzut câteva spectacole care m-au rupt în două.
Radu: Așa.
Andrei: Agnes, frate.
Radu: Da, bine. Că joacă Cri în el.
Andrei: Nu, boss. Nu e că joacă soața în el. E de ce a făcut Sânziana acolo și cu câtă grijă și ce text puternic și bine spus și toată lumea face o treabă superbă, frate. Și Isa și Crenguța... Eu cu ele am văzut.
Radu: Aha...
Andrei: Da, frate. Avem capacitatea de a ne analiza obiectiv unul pe celălalt, să știi. Așa facem în general. Așa funcționăm. Ea îmi zice mie ce să repar, eu îi zic ei, ea mă-ntreabă de ce a compus ea, eu de texte... Așa mi se pare normal. Dar aici Cri face cel mai șmecher rol pe care l-am văzut - și am mai văzut. Uite, cum era în Yonkers, la unteatru, în regia lui Vulpe. Era heartbreaking. Dar aici este... performanță.
Radu: Ce tare. Hai că vin să-l văd și pe ăsta.
Andrei: Întâi să-l vezi p`ăsta, crede-mă.
Pauză. Se uită la meci.
Andrei: Aaa! Mi-am adus aminte. Am mai văzut ceva la unteatru care m-a surprins maxim.
Radu: Ce?
Andrei: Doamna noastră de pe strada 121 sau ceva de genul. Stephen Adly Guirgis. Am aflat ulterior că tot el a scris The Motherfucker with the Hat. Boss. M-a emoționat maxim. Nu știu dacă de la text sau de la ce făceau oamenii ăia acolo, dar, overall, mi-a rămas la suflet. Doamne, ce partituri și ce povești dureroase puse laolaltă...
Radu: Eu am văzut un concert șmecher.
Andrei: Să mori tu că ai fost la un concert?
Radu: Da... N-am mai fost de ani de zile. La Cat Empire am fost ultima dată, tot la Arenele Romane, acum vreo 6 ani. 6 ani, frate.... Ar trebui să mă duc mai des. (Contemplează.)
Andrei: Așa...
Radu: Așa. Asaf Avidan. Man. Ăla n-a fost concert. A fost un one man show. Să-l vezi pe omul ăsta cu 15 instrumente în jurul lui, cântând live, cu niște versuri atât de puternice... pfoa.
Andrei: Mamă, mi s-a făcut pielea de găină... Ia, să-l ascultăm.
Radu: Și meciul?
Andrei: Curge pe fundal. (Pune de pe Spotify - Asaf Avidan - Rock of Lazarus.)
Radu: Hm... Cu asta a-nceput.
Ascultă melodia și se uită la meci.
Andrei: Mi-e dor de Cri...
Radu: Și mie de Grigore...
Beau împreună. Radu se ridică și se duce la baie. Șchiopătează.
Andrei: Îu. Ce-ai pățit?
Radu: E. Nimic. Hernie de disc. (Se duce la baie.)
Andrei: Ce?
Radu (din off): Da, bre. Nimic deosebit.
Andrei: Cum ai reușit?
Radu (din off): Cărat prost. Ridicat prost. Grigore. Grigore. Grigore. Am o merdenea în loc de spate.
Andrei: Păi, și, nu faci recuperare?
Radu (din off): Ba da.
Andrei: Și când îți revii?
Radu (din off): Boss, nu-i știință. Mă recuperez, fac fizio, fac kineto, mă pun pe picioare și-mi revin.
Andrei (Îi atrage atenția o fază din meci.): Dă-i, mă, direct.
Radu (din off): 2-0?
Andrei: Ai vrea tu.
Radu se întoarce. Șchiopătează. Se pune pe canapea.
Andrei: Mamă, da' te miști rău.
Radu: Da. Așa-i la hernia de disc.
Andrei: Aia nu-i o problemă la spate?
Radu: Jesus. Pleacă din spate, am nervul sciatic tasat de două vertebre, nervul sciatic pleacă spre picioare, în cazul meu piciorul stâng, și mă pișcă tot piciorul.
Andrei: Deci nu facem un squash...
Radu: Tu ce crezi?
Se uită la meci.
Radu: 60% posesie Chelsea... Cam nasol...
Andrei: O să iasă pe contraatac și-o să le-o dea. Stai liniștit. (Pauză.) Știi ce spectacol n-am apucat să văd și-mi pare rău?
Radu: Hm?
Andrei: Exil. De la TNB. Am auzit că e minunat. Și povestea și actorii și cum e montat... Cică e chiar minunat ce a făcut Alexandra Badea.
Radu: S-a casat?
Andrei: Nu.
Radu: Păi, și atunci ce te plângi? Vezi când e programat și du-te la el.
Andrei: Adevărat. (Pauză.) Știi ce mi-a mai plăcut?
Radu: M-ai înnebunit cu spectacolele tale.
Andrei: Dacă asta-i tot ce știu?
Radu: Zi, mai bine, ce-ai mai scris, ce-ai mai citit, ce-ai mai văzut.
Andrei: Am terminat Succesion care mi se pare top cele mai bune seriale pe care le-am văzut vreodată...
Radu: Așa...
Andrei: Am văzut Barbie care nu m-a impresionat. Dar m-a impresionat Ryan Gosling în el...
Radu: Normal...
Andrei: Oppenheimer... Curat, corect, te ține... adică eram sceptic după ce-am văzut Dunkirk și Tenet, dar m-a surprins plăcut...
Radu: Așa...
Andrei: Beef. Ăla cu sud coreenii din America care se vânează reciproc tot serialul. Foarte tare și smart.
Radu: Așa...
Andrei: Am auzit că Poor Things e minunat și vreau să-l văd... Anatomia unei căderi... Past Lives... All of Us Strangers și Zone of Interest... Am de recuperat.
Radu: Așa...
Andrei: Văd că ești sceptic.
Radu: Nu, nu. Doar că mă așteptam la toate astea.
Andrei: Zi tu mai bine.
Radu: Sincer?
Andrei: Normal.
Radu: Bluey... Desenul cu familia de câini din Australia de pe Disney... mă uit la el cu Grigore și plâng... adică... nu e doar pentru copii... e despre parenting și despre dificultățile și plăcerile de a fi părinte... mă bușește plânsul, pur și simplu. E un episod în care apare sora Caramelei, mama lui Bluey și a lui Bingo, vine în vizită pentru prima dată de când s-au născut ăștia micii. Și copiii o tot întreabă de ce n-a venit până acum să-i viziteze? Și mama lor le spune că e fiindcă ea nu a putut să facă copii și i-a fost greu să vină să-i vadă... Și se termină cu Caramela care o convinge pe sor`sa să le fie bonă cât e ea la muncă...
Andrei: Mamă...
Andrei fredonează tema principală din Bluey.
Radu: Ce prost ești... Zi ce-ai mai scris.
Andrei: Am mai scris o piesă scurtă cu care am fost selectat în FNT...
Radu: Ce nebun ești.
Andrei: White noise. Despre o bunică și o mamă care stau într-un parc și au grijă de copiii lor și se întrec indirect în care e părintele mai bun...
Radu: Funny. Și trist. O să o citesc pe LiterNet când apare, în primăvara asta.
Andrei: Exact. Și a mai fost un spectacol-lectură la Podul cu Copiii nopții.
Radu: Ești on fire.
Andrei: Mă rog...
Radu: Și mai scrii?
Andrei: Da, da.
Radu: Ce?
Andrei: Surpriză. N-am voie să zic. Jur. E pentru un AFCN. Lucrez la două texte...
Radu: Mrrr...
Andrei: Mă duc să-mi mai iau o bere.
Radu: Adu-mi și mie. (Pauză.)
Andrei (din off): Aaa! Mi-am adus aminte de încă un spectacol!
Radu: Jesus...
Andrei (din off): Catarina și frumusețea de a ucide fasciști!
Radu: Nu...
Andrei (se întoarce.): Ce "nu"? Boss, a fost mare eveniment.
Radu: Pe ăsta l-am văzut și eu.
Andrei: Când? În prima zi sau în a doua?
Radu: În a doua când au început ăia să huiduie...
Andrei: Și eu tot p'ăla l-am văzut! Zi tu ce nebunie...
Radu: Da...
Andrei: Mi s-a părut foarte tare c-au început să huiduie.
Pauză.
Radu: Poftim? Ți s-a părut tare c-au început să huiduie un personaj?
Andrei: N-au huiduit un personaj. Au huiduit ideile pe care le susținea acel personaj.
Radu: Boss, un actor interpretează un rol. Rolul ăla era de politician fascist. Punct.
Andrei: E... nu-i așa... A aprins luminile în sală când a început monologul... a fost voit.
Radu: Voit, nevoit, o mână de oameni s-a înfuriat pe cuvintele scoase pe gură de un personaj.
Andrei: Nu-i așa. Oamenii au huiduit pentru că reprezenta tot ce putea fi mai rău în clasa politică.
Radu: Atunci o să-ncep și eu să te huidui la următorul tău spectacol pentru că, din punctul meu de vedere, reprezinți tot ce-i mai rău din breasla actoricească. E bine?
Andrei: Nu-i așa.
Radu: Cum nu-i așa? Oamenii strigau "stop the show"! Ești nebun? Erau deranjați de mesajele unui spectacol de teatru.
Andrei: Dar a fost foarte smart pentru că a vrut să obțină reacțiile firești ale oamenilor cărora li se spun niște abominații.
Radu: Mamă... mă enervezi... Andrei, e ca și cum l-aș huidui pe Richard al III-lea pentru toate atrocitățile pe care le face. Ne întoarcem în Evul Mediu.
Andrei: Nu-i așa. Ăsta era un spectacol social. Un alt gen. Un spectacol care vorbește despre probleme sociale din prezent, de acum, de aici.
Radu: Nici măcar nu erau de aici! Erau din Portugalia! Erau probleme din societatea portugheză care, întâmplător, se regăsesc oareșcum și la noi!
Andrei: Nu întâmplător, Radu... Nici eu nu sunt de acord să pui muzică peste monologul unui actor ca să-ți arăți tu dezaprobarea. Este o lipsă totală de respect față de actori și față de întregul spectacol. Asta ține de lipsă de educație. Dar faptul că spectacolul a reușit să stârnească revolta în oameni la auzul unor idei pe care nu vrem să le mai auzim vreodată, e bine...
Radu: Dar nu așa...
Andrei: Știu că n-a fost comod. Dar, uneori, teatrul de genul ăsta e incomod. E incomod să vorbești despre niște lucruri care te revoltă sau cu care nu ești de acord.
Radu: Let's agree to disagree.
Andrei: Boss, ți-a plăcut spectacolul?
Radu: Da. Mai puțin reacția sălii.
Andrei: Dar ți-a plăcut spectacolul? Inclusiv finalul?
Radu: Da. Am râs de m-am spart la ororile pe care le scotea ăla pe gură și, da, m-a emoționat povestea acestei familii din Portugalia.
Andrei: Și pe mine.
Radu: Bun.
Andrei: Bun. (Pauză. Se uită amândoi la meci). Auzi... cearta asta înseamnă că ne schimbăm gusturile?
Radu: Nu. Înseamnă că apar niște nuanțe cu care nu suntem obișnuiți.
Marchează Manchester City.
Andrei: Goooooooooool! 1-1!
Radu: Bravo! Ai dat un gol extraordinar...
Dau noroc și rămân pe canapea, uitându-se în continuare la meci.
SFÂRȘIT
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2023 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2023), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici și în februarie, și în martie 2024, dar nu ezitați să ne scrieți și după acest termen. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2023. Vă rugăm să duceți vorba mai departe, trimițând invitația și spre prietenii voștri. (Redacția LiterNet)