De la Iaşi pleci fresh, proaspăt bărbierit. Pînă să ajungi la Bucureşti, mergînd cu trenul, îţi creşte barba la loc. Noroc că în cazul de faţă nu am fost singur la drum, fiind însoţit de bunul meu prieten Dan Lungu (şi el invitat pentru o lectură publică). Adevărat, mi-a crescut barba pe tren, dar măcar nu am fost conştient de asta, nu am simţit cum se lungeşte fiecare fir în parte.
Am plecat din Bucureşti eu, Dan Lungu şi domnul Carol Konig - trimisul Ministerului, o persoană deosebită, care face cinste instituţiei. Am ajuns la Leipzig, cu escală la München, cărînd în trei cincisprezece colete cu cărţi. N-a fost un infern, dar nici prea plăcut nu-i să le plimbi prin cărucioare, vămi, aeroporturi, taxiuri.
Astăzi (scriu articolul pe 21 martie 2007) am aranjat standul României. Ne-a fost destul de greu să găsim un concept de aranjare a cărţilor. Ca să nu fiu acuzat de vreun parti pris, nu vreau să nominalizez aici edituri. O să spun mai întîi că au fost vreo trei-patru care au trimis mulţi autori români de raftul întîi, cu care ne mîndrim şi pentru care o să facem tot posibilul să-i recomandăm aici. Apoi că a existat o editură importantă pe care abia aşteptam s-o găsesc în coletele cu cărţi şi s-o pun la vedere, dar care a refuzat să participe. Şi mai trebuie să mai spun că nu pot înţelege cum unele edituri aşteaptă să fie bine reprezentate şi să reprezinte România la un tîrg internaţional de carte din Germania, trimiţînd cărţi precum Spaniola fără profesor, Lumea dinozaurilor sau romane poliţiste, în traducere din limba engleză.
Una peste alta, numai dacă iau în calcul că avem în stand cărţile a peste o sută de scriitori români apreciaţi acasă (mulţi dintre ei deja traduşi în limbi străine), cred că România se prezintă aici OK. Însă, cum manifestarea începe abia mîine, o să revin cu detalii şi concluzii săptămîna viitoare, după spartul tîrgului.
****
Am uitat să vă spun data trecută: nu-mi puteam închipui că, dacă la noi e cald, în Germania poate să fie frig. Entuziasmat de primăvara românească, m-am dus la Leipzig doar cu cămăşi, tricouri şi un sacou. Cînd am ajuns acolo burniţa. Apoi a fulguit. Apoi a nins ca-n poveşti. Ca-n alea de groază. O fi fost de la nemţi care - zic unii - sînt mai reci de felul lor. Sigur au făcut ei ceva ca să ningă, ca să-mi poată vinde mie o geacă de iarnă, pe vremea cînd la noi s-au trecut de mult ghioceii.Despre oraşul Leipzig, ce să vă zic? Pentru că hala în care s-a ţinut tîrgul era undeva pe un cîmp la douăzeci de minute de mers cu tramvaiul, iar hotelul nostru alături de tîrg, l-am vizitat doar de două ori, pe fugă. Dar l-am cam văzut tot. În cîteva ore, îl baţi la pas molcom. Mi s-a părut un fel de Vaslui al Germaniei. Da, există o gară uriaşă, cîteva clădiri frumuşele, străzi largi etc., dar noaptea e mai prost luminat decît un cartier mărginaş al Iaşului. A fost singurul oraş din Vest în care nu m-am simţit în siguranţă pe stradă. În centru, într-o staţie de tramvai, vreo patru adolescenţi arieni beţi mangă, cu berile în mînă, făceau semne iritate înspre mine şi Dan Lungu, stîrniţi probabil de faptul că vorbeam o limbă străină. Ne-au urmat în tramvaiul aproape gol, s-au aşezat ostentativ pe locurile din spatele nostru chiuind, rîgîind, cu rîsete de hienă.
Pe de altă parte, locul de desfăşurare a tîrgului arăta splendid, cumva ca o staţie orbitală formată dintr-un ansamblu de hale conectate între ele cu tuburi de transfer desprinse parcă din filmele science-fiction. Un spaţiu foarte plăcut, care însă nu te face să te simţi deloc un alien. O mare de oameni, alta de cărţi - totul într-o mişcare browniană. Numai în prima zi au fost peste douăzeci de mii de vizitatori şi, din cîte am înţeles, prezenţa publicului de anul acesta a fost sub cea de anul trecut.
Într-un colţ de mare, mai aproape de mal, era şi standul României. Cu toate acestea, spre surprinderea mea, n-am dus lipsă de vizitatori, mai toţi avînd cîte ceva de întrebat - emigranţi români cu dor de casă, germani iubitori de carte, editori, traducători, jurnalişti, impresari, ba chiar şi Georg Boomgaarden, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe din Germania, care a stat de vorbă cu noi mai bine de un sfert de oră şi ne-a spus că a venit în tîrg special pentru România.
Impresia mea a rămas că România ar avea ce să arate în lume, dar - meteahnă veche - nu ştie cum sau nu vrea să o facă. Dau doar un exemplu: în anul în care Sibiul e capitala culturală a Europei, ministerul nostru n-a trimis nici măcar un pliant alb-negru despre acest oraş.
Aş spune eu mai multe, dar mi-e că mă / vă enervez degeaba.
(Articol preluat din Suplimentul de cultură, martie 2007)