Iunie a fost tot timpul o lună specială pentru mine, nu doar pentru că este luna în care m-am născut, ci și pentru că lucrurile pur și simplu merg bine. Iunie din 2023 a fost una dintre cele mai fericite luni pe care le-am trăit vreodată. Am fost voluntară la TIFF pentru prima dată, un vis împlinit pentru mine. De când eram mică și mama mea mă ducea la filme în cadrul TIFF-ului, mi-am dorit să iau parte la organizarea festivalului. Echipa cu care am lucrat a fost absolut minunată și am întâlnit oameni cu care și acum, după jumătate de an, țin legătura, oameni muncitori, amuzanți, care mă fac să mă simt bine. A fost o experiență extraordinară de voluntariat pentru care sunt incredibil de recunoscătoare. Imediat după TIFF am plecat la București, unde eu, mama mea și prietena mea cea mai bună am fost la concertul trupei The 1975, una dintre favoritele mele. Muzica lor mă face să mă simt într-un mod unic, cum nimic altceva nu mă face, iar când au început să cânte fallingforyou, melodie care nu aparținea setlist-ului obișnuit, mi s-au înmuiat genunchii. Am fost într-o stare de euforie amestecată cu șoc tot concertul și simt că s-a vindecat ceva în mine datorită lui.
După București, am plecat la Paris, într-o excursie ca de ziua mea. Același sentiment despre Paris pe care l-am avut și în alte locuri vizitate din Franța: simt că aparțin orașului. Îmi e foarte ușor să mă orientez, să înțeleg cum merg lucrurile și să intru în ritmul lor. Minunat orașul la sfârșit de iunie, cu Sena la fel de gri ca întotdeauna și cu toți oamenii care șerpuiesc ca șiruri de furnici peste tot.
Continuând pe tema concerte și călătorit pentru ele, în iulie am fost cu mama mea la concertul Guns N' Roses. Mami iubește rock-ul și e cel mai mare fan Guns, așa că să o văd bucurându-se atât de tare să îi vadă live m-a făcut foarte fericită. Am dansat și am cântat amândouă până nu am mai putut și ne-am luat în brațe pe Don't Cry (și mami a plâns puțin, de altfel de înțeles) și ne-am minunat de cât de bine arată (și cântă) Slash, pentru că ce altceva poți face când îl vezi în concert?
Anul acesta în aprilie am fost prima dată în Italia. Eram într-o perioadă relativ proastă înainte să plecăm, am fost oarecum "părăsită" de persoana cu care nici măcar nu fusesem împreună și, deși nici măcar nu îmi plăcea de persoana respectivă, tot eram tristă, nu din cauza că îmi părea rău după ea, ci pentru că simțeam că e ceva în neregulă cu mine. Adică, dacă nu sunt în stare să fac o persoană pe care eu o consideram mediocră să mă placă, sunt interesantă și atrăgătoare cu adevărat? Am aflat mai târziu anul ăsta că da, sunt, dar atunci eram tare amărâtă. Deci, am plecat în Italia cu senzația asta ciudată de gol și insecuritate în legătură cu mine. Toată vacanța a fost un mix de fericire maximă și grijă în legătură cu ce făcea el oare, dacă se gândește la mine, dacă mi-a scris, deși nu eram neapărat interesată de el. Țin minte că, prin a doua zi, mami mi-a zis: "Dă-i pace. Dacă nu te vrea, nu te vrea, orice ai face. Nu îi da atât de multă putere asupra ta cât să îți strice vacanța." Și a avut dreptate. Mi-am pus telefonul pe Do Not Disturb și m-am detașat de situație, ceea ce mi-a făcut mult bine și m-a ajutat să văd că tristețea asta nu era legată de faptul că l-am pierdut pe el, ci se trăgea din ceva mai profund, niște probleme și nesiguranțe pe care le am despre mine de destul de mult timp.
Revenind, Italia este absolut minunată. Personal, țara asta e raiul meu, atât din punct de vedere culinar (aș putea mânca paste și pizza în fiecare zi), cât și din cel al peisajelor. Am stat într-un B&B la marginea orașului Bari, care avea portocali înfloriți în curte. Nu cred că poți vrea mai mult de atât de la viață.
Am mai fost o dată în Italia, în august, de data asta în Bergamo, în nordul Italiei, lângă Milano. Când mă gândesc la vacanța asta, automat mă gândesc la lacul Iseo, la care am făcut o excursie într-una dintre zile. Am avut puține momente de fericire absolută ca cea pe care am simțit-o când eram pe barca cu care ne-am plimbat. Lacul era atât de strălucitor în soarele de august că, de la un moment dat, au început să mă doară ochii; e mult prea albastru. Deși era cald, nu era exagerat, ci perfect, simțeam că absorb toată căldura și mă umplu de lumină. Am trecut la un moment dat mai aproape de țărm și am văzut pentru câteva secunde în curtea unei case care dădea direct în lac, nu avea gard care să o separe de apă. În curte tocmai pregăteau patru tineri, două fete și doi băieți, masa, și un câine border collie se scutura de apa din care tocmai ieșise. Am avut senzația că parcă mă uit la mine în viitor. Mă gândeam și încă mă gândesc la infinitatea de drumuri pe care o poate apuca viața mea. Simplul fapt că aș fi putut trăi atât de multe vieți diferite sau că am atâtea posibilități pentru viitor mi se pare fascinant și terifiant în același timp. Pe de altă parte, probabilitatea ca pe planeta asta să fi fost anumite condiții propice dezvoltării vieții și ca toată evoluția speciilor să fi dus la nașterea mea e foarte mică, dar, cu toate acestea, sunt aici. Practic, nu are absolut niciun rost să mă gândesc cum ar fi fost dacă m-aș fi născut în altă viață - simplul fapt ca exist e o minune, un eveniment incredibil, la fel ca existența tuturor persoanelor de pe Pământ. E liniștitor să am asta în minte de fiecare dată când încep să mă compar cu alții, să mă gândesc la ce-ar fi fost dacă ar fi fost totul diferit, pentru că e total absurd și o pierdere de timp.
În sfârșit, sunt recunoscătoare pentru prietenii mei vechi care încă sunt aici pentru mine când am nevoie și pentru prietenii noi pe care i-am adunat. Sunt mulțumită de toate cafelele bune pe care le-am băut alături de prietena mea cea mai bună sau de mama mea și pentru cărțile citite (favorita mea anul acesta a fost Clopotul de Iris Murdoch, nu am cuvinte să o descriu, atât de faină a fost). Sunt fericită să am o familie care mă susține și mă iubește necondiționat și care îmi oferă o bază stabilă la care pot reveni când am probleme. Sunt bucuroasă de toate momentele mici în care îmi dau seama cât de frumoasă e viața, dar și de momentele triste, din care învăț că sunt destul de puternică să trec peste ce mă rănește și să cresc din greșelile pe care le fac. Pentru mine, 2023 a fost un an bun, cu adevărat, și mulțumesc Universului pentru asta.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2023 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2023), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici și în februarie, și în martie 2024, dar nu ezitați să ne scrieți și după acest termen. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2023. Vă rugăm să duceți vorba mai departe, trimițând invitația și spre prietenii voștri. (Redacția LiterNet)