Era cea mai mișto gagică din liceu: minte, țâțe, craci, tot pachetul. Problema e că citea și eu nu. Ca să mă bag în seamă, am împrumutat o carte și m-am dus în sala de lectură. M-am așezat vizavi de ea și-am citit. Dădeam paginile cu zgomot. Ce citești? a întrebat. M-am uitat pe copertă: Moromeții. Care e personajul principal? Ăăă, Bisisica? La oaie deschisesem cartea. A pufnit în râs. M-am prins că dac-o fac să râdă, o cuceresc. M-am apucat de citit. Acum, avem un băiat ce seamănă cu ea. Îi citim în fiecare seară.
Ligia Dumitrescu
Mamaie și tataie trăiau într-o coșmelie cu o cameră și o bucătărie, cu pământ pe jos și lampă cu gaz, unde mergeam vara. Lipită de casă, tataie avea o bibliotecă. Adică un fel de cămară, unde se afla lada lui cu cărți, la care ținea ca la ochii din cap. Eram fascinată de lada asta. Abia așteptam să plece de acasă să o cercetez. Când am crescut a început să-mi împrumute cărți. Nu-mi făcuse fișă de cititor, dar Doamne ferește să nu le fi înapoiat la timp și în bună stare. Eram singurul lui abonat. Și ce mândră eram.
Iulia Biro
Cartea asta e defectă. Ce? a întrebat femeia. Ochii i se vedeau bulbucați prin lentilele ochelarilor. Cartea asta e defectă, am zis, mai tare. Nu se deschide, oricât trag de copertă. Totul s-a oprit pentru câteva clipe. Nimeni nu se mai prefăcea că citește. Câțiva veniseră mai aproape, să mă vadă. El e? am auzit șoapta cum trecea din om în om. El e, a răcnit bibliotecara și a aruncat cu cartea în mine. Salvați-vă cum puteți. A rupt un braț al ochelarilor, mi l-a înfipt în mână și a dispărut în liftul pentru cărți.
