Ruxandra Comșa
Mi-a bătut de trei ori în perete și i-am dat o cană de zahăr. Nu peste mult, am auzit patru bătăi. Voia și cafea. N-aveam multă, dar de două aveam. Mi-a zis că a luat o pauză de la toate și acum citește imens. Medicul crede că asta mă ține sub control. Vino să-mi vezi biblioteca. Am mers, doar să nu ceară de mâncare. Aveam frigiderul gol. L-am găsit în cadă. Poveștile pluteau în imense baloane de săpun. Am citit până s-au spart, rând pe rând. Când a tras dopul la cadă, am prins ultimul balon. Catifelat. Cu arome.
Fabiola Stoi
Venea în fiecare joi, parca autobuzul lângă locul de joacă și deschidea larg ușile din față. Puștii și fetițele din cartier dădeau năvală pe culoarul strâmt dintre rafturi, predau cărțile citite și împrumutau mereu altele, cu care călătoreau timp de încă o săptămână. Când au căzut primele bombe în oraș, a făcut turul săptămânal într-o singură zi. Ultima oprire, spre seară, a fost în cartierul lor, a îmbarcat copiii și s-a înălțat spre tabăra de lectură. De jos, părinții făceau cu mâna geamurilor ticsite de cărți.
Gheorghiță Mircea
După ce a umplut biblioteca cu șoareci, Angel a fost arestat pentru sabotaj și furt, lipsea o carte, un tratat de escatologie, soarta finală a omului. Angel, reînviat după fulgerare, era interesat de temă. Mărturisește, i-au cerut. Angel le zise că adevărul e condiția umană, dar după ce i-au legat electrozii la testicule și electrocutat a treia oară, își zise că tot ce citise e inutil. De acum, nu sfârșitul îl mai interesa, ci clipa. Jură să nu mai citească. Când l-au aruncat la Neagra, râdea, lumina lor îl deranja.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2024, grupul are 12.800 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).