M-am născut pe meleagurile sfințite de pașii multor genii. Am copilărit la bunici. Bunelu' îmi citea deseori din poveștile lui Creangă. Mai târziu, ne-am mutat la oraș, pe strada Nicolae Iorga. Fiorii primului sărut i-am trăit pe-o bancă, în parcul Eminescu. Facultatea am făcut-o sub teii Copoului. Acum locuiesc pe strada Boccaccio. Cum să interpretez, Doamne, toate aceste semne? Pentru informarea Ta, îți spun că romanul meu preferat a fost Pe când în Rai ploua. La Dante nu mi-a plăcut Infernul.
Bogdan Sebastian Burjan
Primele pagini erau ca o copertă abstractă. Liniuțe, bastonașe și câte un mic purceluș de cerneală, pe alocuri. A continuat cu litere. La început de tipar, apoi frumos, caligrafic. Erau propoziții simple. Devenite apoi fraze. Când își povestea studenția, avea deja un PC. Pentium IV. Nunta și despre primul copil, a scris deja de pe tabletă. Erau primele pagini fără greșeli gramaticale. Al doilea job, al doilea copil și a doua nevastă au fost și mai ușor de scris. Folosea AI. A închis. Brusc. Mai avea o singură filă.
Titela Durnea
Anii-s precum cărțile, Iustina. Fiecare te-nvață ceva, doar să nu treci ca orbu' prin ei. Așa-i spunea buna, în timp ce frământa aluatu' pentru plăcinte. Tare-i plăceau vacanțele la Corbu. Când mama Pie a plecat la cei drepți, Iustina avea vreo 17 ani-carte. Azi e studentă la medicină, anul III, semn că a trăit cu folos. Ironia sorții face ca diagnosticul nimicitor pe care-l citește să fie chiar al ei. Mamă Pie, mi-e dor, da' nu vin încă. Nu mă doboară El. Mai am de umplut rafturi în bibliotecă.
